AÍSTA1, aiștia, pron. dem., adj. dem. v. aiesta.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a AÍSTA2, adj. dem. m. v. aist.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
AÍSTA1, adj. dem. m. v. aist.Sursa: Dicționarul limbii române moderne AÍSTA2, aiștia, pron. dem. m. (Reg.) Acesta [Gen.-dat. sg. aistuia, gen.-dat. pl. aistora] – V. aiest.Sursa: Dicționarul limbii române moderne a-i sta (cuiva) ceasul expr. a înlemni, a înmărmuri, a fi uluit.Sursa: Dicționar de argou al limbii române a-i sta (cuiva) pe cap expr. a incomoda (pe cineva), a agresa (pe cineva).Sursa: Dicționar de argou al limbii române aísta v. aiéstaSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
AÍSTA pron. dem., adj. dem. v. aiesta.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) AÍSTA1 adj. dem. m. v. aist.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane
AÍSTA2, aiștia, pron. dem. m. (Mold., Transilv.) Acesta. Aista-i un leneș, care nu credem să fi mai avut păreche în lume. CREANGĂ, P. 330. Pe semne c-aista-i Flămînzilă. CREANGĂ, P. 241. Îi mâncase și pe aiștia, pe toți. ȘEZ. III 185. ◊ (Precedat de un « de » partitiv) Măi băiete, dă-mi și mie un purcel de aiștia! – Ți l-oi da și pe aista, zise băiatul, dacă ți-i lepăda cămașa. ȘEZ. II 153. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. aistuia, gen.-dat. pl. aistora.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane
Forme flexionare:
aistă - Pronume, Nominativ-Acuzativ, singular, feminin - pentru cuvantul aist