AGATA, localit. în Federația Rusă (C.S.I.), în Pod. Siberiei Centrale, în apropierea Cercului Polar de Nord. Locul unde s-a înregistrat (31 dec. 1968) cea mai ridicată presiune atmosferică de pe glob (1.083,8 mbar = 812,8 mmHg).Sursa: Dicționar enciclopedic AGÁTĂ s. f. v. agat.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
AGÁTĂ s. f. v. agat.Sursa: Dicționarul limbii române moderne agátă (literă) s. f., g.-d. art. agátei, pl. agáteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită agată f. piatră prețioasă, foarte dură, de diferite culori.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
AGÁTĂ s. f. v. agat.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) AGÁTĂ S. f. v. agat.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane
AGĂȚÁ, agắț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc.; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ◊ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a agăța, agăț v. t. 1. a fura 2. a aresta 3. a acosta o persoană de sex opusSursa: Dicționar de argou al limbii române AGĂȚÁ, agắț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda, a anina ceva de un cârlig, de un cui etc. ♦ Refl. și tranz. (Pop.) A (se) spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește, o rupe. ♦ (Fam.) A acosta o persoană. 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).Sursa: Dicționarul limbii române moderne agățá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agắț, 3 agáță; conj. prez. 3 să agáțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită agățà v. V. acățà.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
AGĂȚÁ, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acățá vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) AGĂȚÁ, agắț, vb. I. 1. Tranz. A atîrna, a suspenda, a anina (ceva) de un cîrlig, de un cui etc. Agățat pe-un vîrf de pai, Sta un bob rotund bălai. CASSIAN, în POEZ. N. 114. Agățăm felinarele de stîncă. BOGZA, Ț. 63. ♦ A prinde din greșeală o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. Mi-am agățat ciorapul. ♦ (Familiar; cu privire la persoane) A acosta. 2. R e f l. A se apuca, a se prinde de ceva. Mă agăț bine de coama calului. STANCU, D. 237. Muma zmeului roase din copaci, se agăță de ramuri, sări din vîrf în vîrf, se strecură și tot după dînșii. ISPIRESCU, L. 25. ◊ F i g. A se crampona. Se agață de teorii vechi. – Variantă: acățá (RETEGANUL, P. I 59, EMINESCU, O. I 76, ALECSANDRI, P. P. 141) vb, I.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane