Am găsit 24 de definiții pentru cuvantul/cuvintele afund:

AFÚND, -Ă, afunzi, -de, adj., adv. 1. Adj. Adânc. ♦ (Substantivat, n.) Adâncime (2). 2. Adv. La o distanță (relativ) mare în adâncime; departe; adânc. ◊ Expr. A (se) da afund = a (se) cufunda într-o apă. (Reg.) A dormi afund = a dormi profund, adânc. – A3 + fund.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



AFÚND1 adv. La o distanță (relativ) mare în adâncime; departe; adânc. ◊ Expr. A (se) da afund = a (se) cufunda într-o apă. A dormi afund = a dormi profund, adânc. – Din a3 + fund.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

AFÚND2, -Ă, afunzi, -de, adj. Adânc. ♦ (Substantivat, n.) Adâncime. – Din a3 + fund.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

1) afúnd n., pl. urĭ (d. a 4 și fund). Rar. Adîncime (Delv. Cjb).
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) afúnd, -ă adj. (d. a 4 și fund). Rar. Adînc, profund: La fîntîna cea rătundă [!], Unde-i apa maĭ afundă (Trans. P.P. și' n bibl. 1819 și la Sadov. VR. 1926,1,62: buzunările afunde ale giubeleĭ). Adv. Să mă' ngroape maĭ afund, Să nu putrezesc curînd (P.P.). A da afund, a da la fund, a cufunda. A te da afund, a te cufunda.
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) afúnd, a v. tr. (d. a 4 și fund orĭ lat. affŭndare, it. affondare, vfr. afonder, sp. afondar, pg. afundar. V. cu- și în-fund). Rar. Cufund: a afunda o corabie V. refl. Mă cufund: rațele se afundaŭ în baltă. Mă înfund: hoțiĭ s' aŭ afundat în pădure. Fig. Mă adîncesc: a te afunda în cugetări.
Sursa: Dicționaru limbii românești

afúnd1 (rar) adj. m., pl. afúnzi; f. afúndă, pl. afúnde
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

afúnd2 (rar) s. n., pl. afúnduri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

afund n. adâncime: în afundul pământului; fig. norul trece și dispare ’n afundul cerului AL. [Lat. AD FUNDUM]. ║ a. (rar) adânc: râu afund, văi afunde. ║ adv. 1. până la fund: toți s’au înecat, la afund s’au dat; 2. fig. adânc, deplin: știe afund istoria.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

AFÚND, -Ă, afunzi, -de, adj., adv. (Rar) 1. Adj. Adânc. ♦ (Substantivat, n.) Adâncime (2). 2. Adv. La o distanță (relativ) mare în adâncime; departe; adânc. ◊ Expr. A (se) da afund = a (se) cufunda într-o apă. (Reg.) A dormi afund = a dormi profund, adânc. – A3 + fund.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

AFÚND1 adv. La o distanță (relativ) mare în adîncime (în special în fundul unei ape); departe (ca punct considerat în spațiu); adînc. Parii se înfig afund în pămînt. ◊ De-a dreapta-mi stau Carpații ascunși afund în ceață. Din aburi cu încetul încep a se ivi. BOLLIAC, O. 73. ◊ Expr. A (se) da afund = a (se) cufunda într-o apă; (prin analogie) a (se) înfunda într-o depărtare situată în spațiu. Unii plănuiau să se dea afund în pădurile mai depărtate. GALACTION, O. I 277. Pescarul... dădu coșurile afund și le legă de țăruși. DELAVRANCEA, V. V. 191. Leșițele speriete se da afund și se ascundeau în stuful și în papura de pe mal. ODOBESCU, S. I 142. ◊ (Determinînd verbul « a dormi») Adînc, profund. Dormea încă afund, nici nu i se auzea răsufletul. SADOVEANU, P. M. 244.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

AFÚND2, -Ă, afunzi, -de, adj. Adînc. Mi-am lepădat ghetele; mi-am suflecat pînă la genunchi pantalonii. Apa nu părea mai afundă decît pînă la glezne. SADOVEANU, N. F. 59. Și-mbujorîndu-te la față Treceai prin văile afunde, Încovoindu-ți îndărătnic Mărețul tău grumaz de unde. GOGA, P. 18. Groapă afundă i-au făcut. RETEGANUL, P. II 64. ◊ (Rar, în legătură cu noțiuni de timp) Ceea ce fusese oraș a rămas zugrăvit departe, pe un cer de furtună, ca într-un veac afund. SADOVEANU, M. C. 86. ♦ (Substantivat) Adîncime. Vîntul umplea cîteodată afundurile depărtate ale codrului de vuiet de ape. SADOVEANU, O. I 20. El a venit Dintr-un afund de răsărit. COȘBUC, P. I 54. Norul trece și dispare În afundul cerului. ALECSANDRI, P. II 126. ◊ Fig. În glasul uscat și egal al meșterului răzbea ca un răsunet din afundul suferințelor trecute. SADOVEANU, M. C. 174. ◊ Loc. adv. Din afund = din adînc, din adîncime. [Cîinele] închide ochii triști și adoarme oftînd greu, din afund. CARAGIALE, O. I 77.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

AFÚND, -Ă, afunzi, -de, adj., adv. 1. Adj. Adânc. ♦ (Substantivat, n.) Adâncime (2). 2. Adv. La o distanță (relativ) mare în adâncime; departe; adânc. ◊ Expr. A (se) da afund = a (se) cufunda într-o apă. (Reg.) A dormi afund = a dormi profund, adânc. – A3 + fund.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

AFÚND1 adv. La o distanță (relativ) mare în adâncime; departe; adânc. ◊ Expr. A (se) da afund = a (se) cufunda într-o apă. A dormi afund = a dormi profund, adânc. – Din a3 + fund.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

AFÚND2, -Ă, afunzi, -de, adj. Adânc. ♦ (Substantivat, n.) Adâncime. – Din a3 + fund.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

1) afúnd n., pl. urĭ (d. a 4 și fund). Rar. Adîncime (Delv. Cjb).
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) afúnd, -ă adj. (d. a 4 și fund). Rar. Adînc, profund: La fîntîna cea rătundă [!], Unde-i apa maĭ afundă (Trans. P.P. și' n bibl. 1819 și la Sadov. VR. 1926,1,62: buzunările afunde ale giubeleĭ). Adv. Să mă' ngroape maĭ afund, Să nu putrezesc curînd (P.P.). A da afund, a da la fund, a cufunda. A te da afund, a te cufunda.
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) afúnd, a v. tr. (d. a 4 și fund orĭ lat. affŭndare, it. affondare, vfr. afonder, sp. afondar, pg. afundar. V. cu- și în-fund). Rar. Cufund: a afunda o corabie V. refl. Mă cufund: rațele se afundaŭ în baltă. Mă înfund: hoțiĭ s' aŭ afundat în pădure. Fig. Mă adîncesc: a te afunda în cugetări.
Sursa: Dicționaru limbii românești

afúnd1 (rar) adj. m., pl. afúnzi; f. afúndă, pl. afúnde
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

afúnd2 (rar) s. n., pl. afúnduri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

afund n. adâncime: în afundul pământului; fig. norul trece și dispare ’n afundul cerului AL. [Lat. AD FUNDUM]. ║ a. (rar) adânc: râu afund, văi afunde. ║ adv. 1. până la fund: toți s’au înecat, la afund s’au dat; 2. fig. adânc, deplin: știe afund istoria.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

AFÚND, -Ă, afunzi, -de, adj., adv. (Rar) 1. Adj. Adânc. ♦ (Substantivat, n.) Adâncime (2). 2. Adv. La o distanță (relativ) mare în adâncime; departe; adânc. ◊ Expr. A (se) da afund = a (se) cufunda într-o apă. (Reg.) A dormi afund = a dormi profund, adânc. – A3 + fund.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

AFÚND1 adv. La o distanță (relativ) mare în adîncime (în special în fundul unei ape); departe (ca punct considerat în spațiu); adînc. Parii se înfig afund în pămînt. ◊ De-a dreapta-mi stau Carpații ascunși afund în ceață. Din aburi cu încetul încep a se ivi. BOLLIAC, O. 73. ◊ Expr. A (se) da afund = a (se) cufunda într-o apă; (prin analogie) a (se) înfunda într-o depărtare situată în spațiu. Unii plănuiau să se dea afund în pădurile mai depărtate. GALACTION, O. I 277. Pescarul... dădu coșurile afund și le legă de țăruși. DELAVRANCEA, V. V. 191. Leșițele speriete se da afund și se ascundeau în stuful și în papura de pe mal. ODOBESCU, S. I 142. ◊ (Determinînd verbul « a dormi») Adînc, profund. Dormea încă afund, nici nu i se auzea răsufletul. SADOVEANU, P. M. 244.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

AFÚND2, -Ă, afunzi, -de, adj. Adînc. Mi-am lepădat ghetele; mi-am suflecat pînă la genunchi pantalonii. Apa nu părea mai afundă decît pînă la glezne. SADOVEANU, N. F. 59. Și-mbujorîndu-te la față Treceai prin văile afunde, Încovoindu-ți îndărătnic Mărețul tău grumaz de unde. GOGA, P. 18. Groapă afundă i-au făcut. RETEGANUL, P. II 64. ◊ (Rar, în legătură cu noțiuni de timp) Ceea ce fusese oraș a rămas zugrăvit departe, pe un cer de furtună, ca într-un veac afund. SADOVEANU, M. C. 86. ♦ (Substantivat) Adîncime. Vîntul umplea cîteodată afundurile depărtate ale codrului de vuiet de ape. SADOVEANU, O. I 20. El a venit Dintr-un afund de răsărit. COȘBUC, P. I 54. Norul trece și dispare În afundul cerului. ALECSANDRI, P. II 126. ◊ Fig. În glasul uscat și egal al meșterului răzbea ca un răsunet din afundul suferințelor trecute. SADOVEANU, M. C. 174. ◊ Loc. adv. Din afund = din adînc, din adîncime. [Cîinele] închide ochii triști și adoarme oftînd greu, din afund. CARAGIALE, O. I 77.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

Forme flexionare:

afund - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul afunda

afund - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul afunda