Am găsit 32 de definiții pentru cuvantul/cuvintele afin:

ÁFIN1, afini, s. m. Arbust scund, foarte ramificat, cu frunze oval-alungite, cu flori de culoare roz-deschis și cu fructe comestibile, răspândit în regiunile de munte (Vaccinium myrtillus).Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


AFÍN2, -Ă, afini, -e, s. m. și f. (Jur.) Rudă prin alianță. – Din lat. affinis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

AFÍN, -Ă adj. Înrudit. // s.m. și f. Rudă prin alianță. [< lat. affinis].
Sursa: Dicționar de neologisme

AFÍN, -Ă I. adj. înrudit. II. s. m. f. rudă prin alianță. (< lat. affinis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

afín (-ni), s. m. – Arbust scund cu fructe comestibile. – Mr. afin. Lat. daphne, din gr. δάφνη „laur” (Herzog, RF, I, 99-104); cf. calabr. áfina „laur”. Aspectul ambelor plante prezintă o analogie. Iordan, ZRPh., LIV, 367, respinge acest etimon, pentru că nu este clară pierderea lui -d; însă cf. mr. și calabr., ceea ce demonstrează că fenomenul este deja romanic. După Pușcariu, Dacor., VIII, 103-5, și Scriban, etimonul ar fi lat. acinus „boabă”, contaminat cu daphne. Mag. áfonya nu este sursa cuvîntului rom., cum credea Cihac, II, 475, ci derivă de la acesta, ca și rut. (j)afini, jafyna, săs. afunje (Candrea, Elemente, 406). – Der. afină, s. f.; afinet (var. afinar, afiniș), s. n. (loc pe care cresc afini).
Sursa: Dicționarul etimologic român

AFÍN2, afini, s. m. (Jur.) Rudă prin alianță. – Lat. lit. affinis.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ÁFIN1, afini, s. m. Arbust cu flori albe-verzui sau roșietice, cu fructe comestibile. (Vaccinium myrtillus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

AFÍN2, -Ă, afini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aflată în raport juridic de afinitate (4). 2. Adj. Asemănător, înrudit în spirit. – din lat. affinis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

áfin m. (d. afină). Un copăcel cu frunze verzĭ dințate, cu florĭ roșiatice, cu fructe negre albăstriĭ dulcĭ și cam acrișoare (vaccinium myrtillus). În Siberia se face din fructele luĭ un rachiu concentrat. În med. ele se recomandă contra diareiĭ, disenteriiĭ, scorbutuluĭ și vărsăriĭ de sînge. Din ele se fac și conserve și siropurĭ, ĭar cu sucu lor, roș închis, se colorează vinurile și stofele.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*afín, -ă adj. (lat. affínis, învecinat, d. finis, hotar. V. fine). Rudă pin [!] alianță.
Sursa: Dicționaru limbii românești

áfin1 (arbust) s. m., pl. áfini
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

afín2 (rudă) s. m., pl. afíni
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

afin m. tufă ale cării broboane, numite afine, sânt negre, acrișoare și foarte gustoase. (Vaccinium myrtillus). [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

AFIN1, afini, s. m. Arbust scund, foarte ramificat, cu frunze oval-alungite, cu flori de culoare roz-deschis și cu fructe comestibile, răspândit în regiunile de munte (Vaccinium myrtillus).Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

AFÍN1, afini, s. m. Arbust cu flori albe-verzui sau roșiatice, care crește prin pădurile muntoase (Vaccinium myrtillus). Printre brazi, printre molifzi, printre afini și ienuperi, sui... pînă în vîrful muntelui. ODOBESCU, S. III 179.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

AFÍN2, afini, s. m. (Jur.) Rudă prin alianță.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

ÁFIN1, afini, s. m. Arbust scund, foarte ramificat, cu frunze oval-alungite, cu flori de culoare roz-deschis și cu fructe comestibile, răspândit în regiunile de munte (Vaccinium myrtillus).Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

AFÍN2, -Ă, afini, -e, s. m. și f. (Jur.) Rudă prin alianță. – Din lat. affinis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

AFÍN, -Ă adj. Înrudit. // s.m. și f. Rudă prin alianță. [< lat. affinis].
Sursa: Dicționar de neologisme

AFÍN, -Ă I. adj. înrudit. II. s. m. f. rudă prin alianță. (< lat. affinis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

afín (-ni), s. m. – Arbust scund cu fructe comestibile. – Mr. afin. Lat. daphne, din gr. δάφνη „laur” (Herzog, RF, I, 99-104); cf. calabr. áfina „laur”. Aspectul ambelor plante prezintă o analogie. Iordan, ZRPh., LIV, 367, respinge acest etimon, pentru că nu este clară pierderea lui -d; însă cf. mr. și calabr., ceea ce demonstrează că fenomenul este deja romanic. După Pușcariu, Dacor., VIII, 103-5, și Scriban, etimonul ar fi lat. acinus „boabă”, contaminat cu daphne. Mag. áfonya nu este sursa cuvîntului rom., cum credea Cihac, II, 475, ci derivă de la acesta, ca și rut. (j)afini, jafyna, săs. afunje (Candrea, Elemente, 406). – Der. afină, s. f.; afinet (var. afinar, afiniș), s. n. (loc pe care cresc afini).
Sursa: Dicționarul etimologic român

AFÍN2, afini, s. m. (Jur.) Rudă prin alianță. – Lat. lit. affinis.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ÁFIN1, afini, s. m. Arbust cu flori albe-verzui sau roșietice, cu fructe comestibile. (Vaccinium myrtillus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

AFÍN2, -Ă, afini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aflată în raport juridic de afinitate (4). 2. Adj. Asemănător, înrudit în spirit. – din lat. affinis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

áfin m. (d. afină). Un copăcel cu frunze verzĭ dințate, cu florĭ roșiatice, cu fructe negre albăstriĭ dulcĭ și cam acrișoare (vaccinium myrtillus). În Siberia se face din fructele luĭ un rachiu concentrat. În med. ele se recomandă contra diareiĭ, disenteriiĭ, scorbutuluĭ și vărsăriĭ de sînge. Din ele se fac și conserve și siropurĭ, ĭar cu sucu lor, roș închis, se colorează vinurile și stofele.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*afín, -ă adj. (lat. affínis, învecinat, d. finis, hotar. V. fine). Rudă pin [!] alianță.
Sursa: Dicționaru limbii românești

áfin1 (arbust) s. m., pl. áfini
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

afín2 (rudă) s. m., pl. afíni
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

afin m. tufă ale cării broboane, numite afine, sânt negre, acrișoare și foarte gustoase. (Vaccinium myrtillus). [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

AFIN1, afini, s. m. Arbust scund, foarte ramificat, cu frunze oval-alungite, cu flori de culoare roz-deschis și cu fructe comestibile, răspândit în regiunile de munte (Vaccinium myrtillus).Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

AFÍN1, afini, s. m. Arbust cu flori albe-verzui sau roșiatice, care crește prin pădurile muntoase (Vaccinium myrtillus). Printre brazi, printre molifzi, printre afini și ienuperi, sui... pînă în vîrful muntelui. ODOBESCU, S. III 179.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

AFÍN2, afini, s. m. (Jur.) Rudă prin alianță.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane