AÉD, aezi s. m. Poet epic recitator și cântăreț în Grecia antică. – Din fr. aède.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a AÉD s.m. Poet-cântăreț la vechii greci, care își recita propriile-i versuri în acompaniament de liră. [Pron. a-ed, pl. -ezi. / < fr. aède, cf. gr. aoidos – cântăreț].
Sursa: Dicționar de neologisme
AÉD s. m. (în Grecia antică) poet-cântăreț care își recita propriile-i versuri în acompaniament de liră. (< fr. aède, gr. aoidos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
AÉD, aezi s. m. Poet-cântăreț din Grecia antică. – Fr. aède (< gr.).Sursa: Dicționarul limbii române moderne *aéd m. (vgr. aoidós). Poet și cîntăreț (la vechiĭ Grecĭ): Orfeŭ era un aed.
Sursa: Dicționaru limbii românești
aéd s. m., pl. aéziSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită aèd m. cântăreț străvechiu (la Greci): Orpheu fu aed renumit.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
AÉD, aezi, s. m. Poet epic recitator și cântăreț în Grecia antică. – Din fr. aède.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) AÉD, aezi, s. m. (În Grecia antică) Cîntăreț și poet care recita și cînta singur cîntece epice de mare întindere, acompaniindu-se la un instrument cu coarde. Negreșit că cei dinții aezi sau cîntăreți ai Eladei au cîntat asemenea poezii de dor. ODOBESCU, S. I 199.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane