ADUNÁRE, adunări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) aduna și rezultatul ei. 2. Una dintre cele patru operații aritmetice, care constă în totalizarea mai multor numere într-unul singur. 3. Întrunire a mai multor persoane în scopul discutării unor probleme de interes general; grup format din aceste persoane. ◊ Adunare constituantă = adunare alcătuită din reprezentanți aleși în vederea votării sau modificării unei constituții. Adunare legislativă = organ reprezentativ al statului, competent a se pronunța prin vot asupra proiectelor de legi. Adunare națională = a) organ suprem al puterii de stat în unele țări; b) organ de stat cu funcții legislative sau consultative. Adunare generală = adunare cu participarea generală a membrilor în anumite organizații, întreprinderi etc. 4. Concentrare a unor ființe într-un singur loc. 5. (Articulat, cu valoare de interjecție) Semnul dat pentru strângerea într-o formație ordonată a unei trupe sau a unui grup organizat. 6. Culegere, colecție (de texte). 7. (Înv. și reg.) Petrecere. – V. aduna.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ADUNÁRE, adunări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) aduna și rezultatul ei. ♦ (Articulat, cu valoare de interjecție) Semnal dat pentru strângerea unei trupe etc. într-o formație ordonată. 2. Una dintre cele patru operații aritmetice, care constă în totalizarea mai multor numere într-unul singur. 3. Grup de oameni strânși la un loc cu un anumit scop. ♦ (Urmat de determinări) Organ reprezentativ constituit după norme dinainte fixate, capabil să ia anumite hotărâri. ◊ Marea Adunare Națională = organ suprem al puterii de stat în Republica Populară Română. 4. Culegere, colecție (de texte). 5. (Înv.) Petrecere.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
adunáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a saŭ de a se aduna. Reuniune, societate (p. a petrece, a se sfătui ș. a.): a vorbi într' o mare adunare. Obșteasca adunare (rom. corect Adunarea Obștească), numele primuluĭ parlament românesc. Adunarea deputaților, camera. Adunările legĭuitoare, parlamentu. Aritm. Operațiunea pin [!] care maĭ multe numere de acelașĭ fel se grupează într' unu singur (se reduc la unu singur). Arm. Semnalu de goarnă saŭ trompetă (în ainte [!] și de darabană) pin [!] care se cheamă toțĭ soldațiĭ la un loc. V. clacă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
adunáre s. f., g.-d. art. adunắrii; pl. adunắriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită adunare f. 1. reunire de persoane sau de lucruri; 2. corp deliberant; Obșteasca Adunare, Parlamentul Țării. Adunarea deputaților, Camera; Adunările legiuitoare, Camera și Senatul; 3. Aritm. operațiune servind a reuni două sau mai multe numere de acelaș fel într’unul singur.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ADUNÁRE, adunări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) aduna și rezultatul ei. 2. Una dintre cele patru operații aritmetice, care constă în totalizarea mai multor numere într-unul singur. 3. Întrunire a mai multor persoane în scopul discutării unor probleme de interes general; grup format din aceste persoane. ◊ Adunare constituantă = adunare alcătuită din reprezentanți aleși în vederea votării sau modificării unei constituții. Adunare legislativă = organ reprezentativ al statului, competent a se pronunța prin vot asupra proiectelor de legi. Adunare națională = a) organ suprem al puterii de stat în unele țări; b) organ de stat cu funcții legislative sau consultative. Adunare generală = adunare cu participarea generală a membrilor în anumite organizații, întreprinderi etc. 4. Concentrare a unor ființe într-un singur loc. 5. (Articulat, cu valoare de interjecție) Semnal dat pentru strângerea într-o formație ordonată a unei trupe sau a unui grup organizat. 6. Culegere, colecție (de texte). 7. (Înv. și reg.) Petrecere. – V. aduna.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ADUNÁRE, adunări, s. f. I. Acțiunea de a (s e) aduna și rezultatul ei. 1. Strîngere laolaltă a ceea ce este dispersat, împrăștiat. Adunarea deșeurilor. 2. Una din cele patru operații aritmetice fundamentale, constînd din totalizarea mai multor numere într-unul singur. Adunarea numerelor întregi și a celor zecimale. Adunarea fracțiilor. Rezultatul adunării. 3. Concentrare a unor ființe într-un singur loc. Aici, la hanul de sub dealul Mitropoliei, era locul de adunare a celor care voiau să se angajeze pentru muncile noi. PAS, L. I 145. ♦ (În forma articulată, cu valoare de interjecție) Semnal dat pentru strîngerea într-o formație ordonată a unei trupe sau a unui grup organizat. II. 1. Culegere, colecție (de texte). Adunare de legi. 2. Grup de oameni strînși laolaltă cu un anumit scop. Încă n-am vorbit niciodată într-o adunare de multă lume. CĂLUGĂRU, O. P. 455. ♦ (De obicei urmat de determinări) Organ reprezentativ constituit după norme dinainte fixate și capabil să ia anumite hotărîri. V. sfat. Candidații participă regulat la adunările organizației de bază, iau parte la discuții și-și exercită dreptul de vot consultativ. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2553. Adunarea bătrînilor m-a însărcinat cu aceasta. ISPIRESCU, L. 141. Dar să ne întoarcem iar la Divanul ad-hoc. Aici, ca în toate adunările de felul acesta, se făcea vorbă multă. CREANGĂ, A. 152. Puterea d-a face legi, d-a scoate dăjdii sta în adunarea sau soborul a toată țara. BĂLCESCU, O. II 13. ◊ Adunare generală v. general. Adunare deschisă v. deschis. Marea Adunare Națională = organ suprem al puterii de stat în Republica Populară Romînă. Marea Adunare Națională, alcătuită din mun¬citori. țărani, femei, tineri, militari, intelectuali și reprezentanți ai categoriilor mijlocii, reprezintă imaginea fidelă a întregului popor al țării noastre, in tot ce are el creator și constructiv. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 193. 3. (Învechit) Petrecere. N-am mulțămire în adunările zgomotoase, unde domnește eticheta. NEGRUZZI, S. I 64.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane
Forme flexionare:
adunare - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul aduna