ADIÉRE, adieri, s. f. Suflare lină (de vânt); abur, abureală. [Pr.: -di-e-] – V. adia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ADIÉRE, adieri, s. f. Suflare lină (de vânt). – V. adia.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
adiére f. Vînticel, vînt care adie.
Sursa: Dicționaru limbii românești
adiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. adiérii; pl. adiériSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită adiere f. suflare lină, vântișor: nici o mișcare ’n frunze și nici o adiere AL.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ADIÉRE, adieri, s. f. Suflare lină (de vânt); abur, abureală. [Pr.: -di-e-] – V. adia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ADIÉRE, adieri, s. f. (Adesea determinat prin «de vînt ») Suflare lină; boare. O adiere trecu printre trandafiri și prin zvonul cișmelei. SADOVEANU, Z. C. 287. În dulcele suspin al adierii se legănau salcîmii primăverii. CERNA. P. 149. Nici un zgomot, nici o mișcare, nici o adiere de vînt nu se simte. VLAHUȚĂ, O. A. II 125. Chiar pe această zăpadă ce se topește acum subt adierea încropită a zefirului primăvăratic. ODOBESCU, S. III 41. ◊ F i g. Un tablou șters, o adiere de bucium, o lacrimă și un gest al mamei... toate se trezesc la mișcarea melodică a acestui prietin [vîntul]. SADOVEANU, N. F. 25. ◊ F i g. Undă ușoară. Spre seară veneau miresmele grădinii în adieri ușoare. SADOVEANU, O. IV 31. - Pronunțat: -di-e-.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane
Forme flexionare:
adiere - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul adia