Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele adapa:

adapà v. 1. a duce la apă vitele; 2. a da să bea: drumețul fugarul ’și adapă AL.; 3. (ironic) despre ființe, a da să bea mult: cu vin îi adăp PANN; 4. fig. a umplea, a sătura: lumea ne’ncetat m’adapă cu fiere și venin NEGR.; 5. a uda, a stropi: cu sudori adăp pământul, câștig hrana în dureri GR. AL.; 6. fig. a (se) pătrunde: s’a adăpat cu principii sănătoase. [Lat. ADAQUARE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a



ADĂPÁ, adắp, vb. I. Tranz. A da apă de băut unui animal. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă. ◊ Fig. A se adăpa la izvoarele științei sau ale culturii.[Prez. ind. și: adáp] – Lat. adaquare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

adăpá (adáp, adăpát), vb.1. A da apă de băut unui animal. – 2. A îmbiba, a impregna. 3. (Înv.) A da, a administra (un medicament). 4. (Înv.) A otrăvi. – Mr. adep,, megl. dap, istr. adŏpu. < Lat. ădaquāre (Pușcariu 20; REW 147; DAR); cf. it. adacquare (salent. dakware, bar. adakwe), prov. azaigar, v. fr. aever (fr. din Vest aiguer, cf. Gamillscheg 20). Sensul 4, astăzi rar, se bazează pe confuzia între „băutură” și „otravă”, cf. fr. poison (‹ potionem). Der. adăpat, s. n. (acțiunea de a adăpa); adăpătoare, s. f. (loc de adăpat); adăpător, adj. (care adapă); adăpătură, s. f. (înv., otrăvire).
Sursa: Dicționarul etimologic român

ADĂPÁ, adắp, vb. I. Tranz. 1. A da apă de băut unui animal. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă. 2. Fig. A uda, a umezi. Să adapi pământul cu sânge de tirani (ALEXANDRESCU). [Prez. ind. și: adáp] – Lat. adaquare.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

adăpá, adap, vb. tranz. – A da apă la animale. – Lat. adaquare.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

adăpá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adắp, 2 sg. adắpi, 3 adápă; conj. prez. 3 să adápe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ADĂPÁ, adắp, vb. I. Tranz. A da apă de băut unui animal. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă. [Prez. ind. și: adáp]Lat. adaquare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ADĂPÁ, adăp și adáp, vb. I. T r a n z. 1. A da apă de băut (unui animal). La vadul Popricanilor călărimea ieșise cu caii la adăpat. SADOVEANU, O. VII 24. Fiul pașei din Ianina Un cal negru-n rîu adapă. C.OȘBUC, P. I 62. 4 (În glumă sau în basme, lichidul este altul decît apa) Pe But îl adăpa cu țuică înaintea celorlalți. DUMITRIU, N. 180. Voi adăpa [calul năzdrăvan] cu lapte dulce. EMINESCU, N. 27. ◊ F i g. Îl adăpa din nemărginita ei bunătate. SADOVEANU, O. I 271. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apă, a-și potoli setea. [Capra] venea... spre a se adăpa la apele cele limpezi ale fîntînii. ISPIRESCU, L. 135. ◊ (Rar, despre oameni) Care cum se adăpa [din fîntînă] Tot mie că-mi mulțumea. TEODORESCU, P. P. 31. ◊ F i g. Tineretul... rîvnea să se adape la izvoarele științei. SADOVEANU, N. F. 130. În pieptul zbuciumat de doruri Eu simt ispitele cum sapă, Cum vor să-mi tulbure izvorul Din care sufletul s-adapă. GOGA, P. 5. 2. F i g. A umezi, a uda. Frumos e să duci moartea la-ai binelui dușmani: Să scapi de asuprire o patrie iubită Și să adapi pămîntul cu sînge de tirani. ALEXANDRESCU, P. 40. 3. F i g. (Neobișnuit) A adăuga apă unui lichid, a îndoi cu apă. V. boteza. Peste stropii de lapte mulși, toarnă mama cîteva căni de apă, adapă laptele. STANCU, D. 97.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane