ACT, acte, s. n. 1. Document eliberat, emis etc. de o autoritate prin care se arată un fapt, o obligație, identitatea cuiva etc. ◊ Act de acuzare = concluzie scrisă întocmită de organele judiciare spre a dovedi vinovăția cuiva. 2. Manifestare a activității umane; acțiune, faptă, fapt. ◊ Expr. A lua act (de ceva) = a declara în mod formal că a luat cunoștință (de ceva). A face act de prezență = a apărea undeva pentru scurt timp, din datorie sau din politețe. A face un act de dreptate = a recunoaște meritele și drepturile unei persoane nedreptățite. ♦ Rezultatul unei activități conștiente sau instinctive individuale, care are un scop sau tinde către realizarea unui scop. 3. Diviziune principală a unei opere dramatice, reprezentând o etapă în desfășurarea acțiunii. – Din lat. actum, fr. acte.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ACT s.n. 1. Rezultatul unei acțiuni, al unei activități umane; acțiune, faptă. ◊ A lua act (de ceva) = a afla, a înregistra, a nota; a face act de prezență = a apărea undeva, obligat sau din politețe. 2. Document oficial care constată un fapt, o învoială, o obligație etc. ◊ Act de acuzare = concluzie scrisă asupra anchetării unei cauze penale, folosită ca bază la dezbaterile unui proces. 3. Diviziune a unei piese de teatru. [< lat. actus, cf. fr. acte].
Sursa: Dicționar de neologisme
ACT s. n. 1. manifestare a unei activități; acțiune, faptă. ♦ a face ~ de prezență = a apărea undeva, obligat sau din politețe. 2. document, înscris oficial. ♦ ~ de acuzare = concluzie scrisă asupra anchetării unei cauze penale, bază la dezbaterile unui proces. 3. diviziune a unei opere dramatice. (< fr. acte, lat. actum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
act (ácte), s. n. – 1. Document, înscris. – 2. Manifestare, acțiune, fapt. < Fr. acte. – Der. (din. fr.) acțiune, s. f.; acționa, vb.; acționar, s. m.; acționist, s. m. (acționar); activ, adj.; activ, s. n. (credit); activa, vb. (a pune în mișcare); activist, s. m. (agitator comunist); activitate, s. f.; actual, adj.; actualist, s. m. (adept al actualismului); actualitate, s. f.; actualiza, vb.; inacțiune, s. f.; inactiv, adj.; inactual, adj.Sursa: Dicționarul etimologic român ACT, acte, s. n. 1. Document eliberat, emis etc. de o autoritate prin care se arată un fapt, o obligație, identitatea cuiva etc. ♢ Act de acuzare = concluzie scrisă, întocmită de organele judiciare și servind ca bază de dezbateri la un proces. 2. Manifestare a activității umane; acțiune, fapt. ♢ Expr. A lua act (de ceva) = a declara în mod formal că a luat cunoștință (de ceva). A face act de prezență = a apărea undeva pentru scurt timp, din datorie sau din politețe. A face un act de dreptate = a recunoaște meritele și drepturile unei persoane nedreptățite. ♦ Rezultat al unei activități conștiente sau instinctive individuale, care are un scop sau tinde către realizarea unui scop. 3. Diviziune mai mare în desfășurarea acțiunii unei opere dramatice. – Lat. lit. actum (fr. acte).Sursa: Dicționarul limbii române moderne *act n., pl. e (lat. actum, lucru făcut). Fapt, acțiune: act de dreptate, de autoritate, de războĭ. A face act de prezență, a te arăta undeva numaĭ ca să nu fiĭ acuzat c' aĭ lipsit, dar fără să lucrezĭ. Act de credință, dovadă de fidelitate. Hîrtie (document) care adeverește un fapt: act de naștere, de cununie, de moarte. Act de acuzare, expunerea faptelor acuzatuluĭ. A lua act de ceva, a constata legal, a înregistra faptu (lat. actus). Diviziune a uneĭ pĭese teatrale: tragedie în cincĭ acte.
Sursa: Dicționaru limbii românești
act s. n., pl. ácteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
act n. 1. deciziunea unei autorități: a lua act de, a declara că se va ținea seamă de; act de acuzare, expunerea faptelor imputate unui acuzat; actele stării civile, registre în cari se înscriu nașterile, căsătoriile, morții; 2. înscris constatând o învoială sau o îndatorire: act de societate; 3. certificat: act de botez; 4. diviziunea unei piese teatrale: comedie în 3 acte.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ACT, acte, s. n. 1. Document eliberat, emis etc. de o autoritate prin care se atestă un fapt, o obligație, identitatea cuiva etc; înscris1. ◊ Act de acuzare = concluzie scrisă întocmită de organele judiciare spre a dovedi vinovăția cuiva. 2. Manifestare a activității umane; acțiune, faptă, fapt. ◊ Expr. A lua act (de ceva) = a declara în mod formal că a luat cunoștință (de ceva); a afla. A face act de prezență = a apărea undeva pentru scurt timp, din datorie sau din politețe. A face un act de dreptate = a recunoaște meritele și drepturile unei persoane nedreptățite. ♦ Rezultat al unei activități conștiente sau instinctive individuale care are un scop sau tinde către realizarea unui scop. 3. Diviziune principală a unei opere dramatice reprezentând o etapă în desfășurarea acțiunii. – Din lat. actum, fr. acte.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ACT, acte, s. n. 1. (Urmat de diverse determinări) Manifestare a activității umane; acțiune, fapt. Semnarea tratatului de prietenie cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste cit și încheierea de tratate de prietenie cu alte țări democratice și doritoare de pace din vecinătatea noastră sînt acte de întărire a păcii generale și a independenței noastre, acte de asigurare a condițiilor externe favorabile pentru nestingherita continuare a operei de dezvoltare democratică și de ridicare economică a Romîniei. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 140. ◊ Act istoric = acțiune, realizare, înfăptuire de importanță istorică pentru stat, pentru societate. Adînca nepotrivire în viața interioară a statului nostru, pricinuită de existența monarhiei, a fost lichidată prin actul istoric al înlăturării monarhiei. GHEORGHIU- DEJ, ART. CUV. 137. Act de autoritate = dispoziție, decizie, hotărîre care emană de la o autoritate. ◊ Expr. A face act de autoritate = a face uz (uneori abuz) de autoritatea pe care ți-o dă o anumită calitate sau situație. A face un act de dreptate = a recunoaște meritele sau drepturile cuiva, neluate în seamă pînă atunci. A lua act (de ceva) = a) a înregistra, a nota (ceva); b) a declara în mod formal că a luat cunoștință de ceva. A face act de prezență = a apărea undeva pentru scurt timp, din datorie sau din politețe. 2. Rezultat al unei activități conștiente sau instinctive individuale, care are un scop sau care tinde spre realizarea unui scop; faptă, acțiune, lucrare. ◊ Act reflex v. r e f l e x. 3. Diviziune mai mare în desfășurarea acțiunii unei opere dramatice (marcată pe scenă prin coborîrea cortinei). Piesa « O scrisoare pierdută» de I. L. Caragiale are 4 acte. 4. Document emanat de la o autoritate, prin care se atestă un fapt, o obligație, o învoială sau care reprezintă o încheiere, o concluzie etc. Act de stare civilă. Cu acte in regulă, infractorii au fost deferiți justiției. * Îl cheamă Ion C. Tudoran, dar acesta e un nume pentru actele de la primărie. BOGZA, C. O. 361. Din zilele principilor războinici, sau curind după dînșii, se găsesc cele mai multe acte prin care moșnenii își vînd moșiile. BĂLCESCU, O. I 138. * Act de acuzare = încheiere scrisă, întocmită de autoritatea care a anchetat o cauză penală, și care servește ca bază de dezbateri la proces. ◊ (F i g.) Viața nouă a femeii muncitoare din țara noastră se deosebește fundamental de viața înrobită a femeilor din țările capitaliste și constituie un adevărat ac de acuzare împotriva putredei și fățarnicei «civilizații» imperialiste. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2575. ◊ (La pl.) Documente prin care se legitimează cineva. Ai acte? - Pl. și: (3, învechit) acturi (ALECSANDRI, S. 176).
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane