ACREÁLĂ, acreli, s. f. 1. Proprietatea de a fi acru; gust acru, înțepător; acrime. 2. (Concr.) Mâncare, băutură cu gust acru. 3. Fig. Stare de spirit sau atitudine ursuză, supărăcioasă. – Acri + suf. -eală.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ACREÁLĂ, acreli, s. f. 1. Proprietatea de a fi acru; gust acru înțepător. 2. (Concr.) Mâncare, băutură cu gust acru. 3. Fig. Stare de spirit sau atitudine ursuză, supărăcioasă. – Din acri + suf. -eală.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
acreálă f., pl. elĭ. Proprietatea de a fĭ acru, aciditate, acrime.
Sursa: Dicționaru limbii românești
acreálă (a-crea-) s. f., g.-d. art. acrélii; pl. acréliSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită acreală f. starea lucrului acru.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ACREÁLĂ, acreli, s. f. 1. Proprietatea de a fi acru; gust acru, înțepător; acrime. 2. (Concr.) Mâncare, băutură cu gust acru. 3. Fig. Stare de spirit sau atitudine ursuză, supărăcioasă. – Acri + suf. -eală.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ACREÁLĂ, acreli, s. f. 1. Însușirea de a fi acru; gust acru, înțepător. Acreala vinului. ◊ Senzație de arsură însoțită de un gust acru, provocată de o hiperaciditate gastrică. 2. (Concretizat) Mîncare sau băutură cu gust acru. Stomacul îi era leșuit... își simțea gura uscată, li era sete și avea poftă de acreală. VLAHUȚĂ, N. 75.
3. F i g. Stare de spirit sau atitudine ursuză, supărăcioasă, provocată de o neplăcere, de o jignire, de un insucces. Acreala și furia Penelopei nu reuși să-l tulbure. BART, E. 242.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane