ACERÁ vb. I v. acira.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a acerá (-r, -át), vb. – 1. A aștepta. – 2. (Banat) A pîndi. – Var. acina. < Lat. acināri (Graur, BL, IV, 64). Mai puțin probabilă der. propusă de Pușcariu, Dacor., II, 592, de la alb. kjëlloń „a avea grijă”. – Der. încina, vb. (a se odihni vitele); pe care DAR îl deriva greșit de la cină (cf. Graur, BL, VI, 152).Sursa: Dicționarul etimologic român
ACERA vb. (Ban.) A aștepta. Acsĕr. Expecto. AC, 326.
Etimologie necunoscută. Cf. alb. kĭăloni „observ”.
Vezi și acerat.
Sursa: Dicționarul limbii române literare vechi (1640-1780) - Termeni regionali
ACERÁ vb. I v. acira.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ÁCERĂ, acere, s. f. (Reg.) Acvilă, pajură; vultur. – Lat. aquila.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a áceră (ácere), s. f. – Vultur, acvilă. – Var. aciră < Lat. ăquῐla (Pușcariu 10; REW 582; DAR); cf. prov. aigla, fr. aigle, cat. áliga, sp. águila, port. aguia. Cuvîntul rom. este rar, astăzi practic a dispărut. Nu apare în texte vechi nici autentic populare; astfel încît poate fi creație artificială, datorată vreunui filolog latinist din sec. XIX (după cum crede DAR; însă filologul avea, în acest caz, un excepțional simț al limbii). Adevărul este că latiniștii din sec. XIX au inventat forma acvilă, s. f., care încă se mai folosește, în limbajul poetic și heraldic, și der. acvilin, adj. (vulturesc, ca ciocul acvilei, coroiat).Sursa: Dicționarul etimologic român ÁCERĂ, acere, s. f. (Reg.) Acvilă, pajură; vultur. – Lat. aquila.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
áceră, V. achilă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
áceră (reg.) s. f., g.-d. art. ácerei; pl. ácereSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită aceră f. numele popular al vulturului, în Oltenia. [Lat. AQUILA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ÁCERĂ, acere, s. f. (Reg.) Acvilă, pajură; vultur. – Lat. aquila.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ÁCERĂ, acere, s. f. (Rar) Vultur, pajură. (Atestat în forma aciră) Paserile cunoscute ornitologiștilor sub numele de « aquillae », romanii nu le numesc « pajure », ci parte « acire » parte « vulturi » și parte cit alte numiri. MARIAN O, I 145. - Variantă: acíră s. f.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane