Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele accentuare:

ACCENTUÁRE, accentuări, s. f. Acțiunea de a (se) accentua. [Pr.: -tu-a-] – V. accentua.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ACCENTUÁRE s.f. Acțiunea de a (se) accentua; accentuație. [Pron. -tu-a-. / < accentua].
Sursa: Dicționar de neologisme


ACCENTUÁRE, accentuări, s. f. Acțiunea de a (se) accentua. [Pr.: -tu-a-]
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

accentuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. accentuắrii (-tu-ă-); pl. accentuắri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ACCENTUÁRE, accentuări, s. f. Acțiunea de a (se) accentua. [Pr.: -tu-a-] – V. accentua.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ACCENTUÁRE, accentuări s. f. Acțiunea de a accentua. 1. Marcarea prin accent (sau prin alt semn grafic) a unei silabe sau a unui cuvînt; scoaterea în relief a unei propoziții sau a unei fraze prin intonație sau prin mărirea intensității vocii. Accentuarea silabei penultime. 2. F i g. Sporire, creștere. Dezmățul militarismului duce la intensificarea procesului de descompunere a sistemului de credit capitalist, la accentuarea inflației, la zdruncinarea întregului sistem de credit monetar și financiar al capitalismului, la creșterea costului vieții și la agravarea mizeriei maselor populare. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 345, 6/4. – Pronunțat: -tu-a-.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

Forme flexionare:

accentuare - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul accentua