ACÁȚ, acați, s. m. (Reg.) Salcâm. [Var.: acáțiu s. m.] – Din magh. akác.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ACÁȚ, acați, s. m. (Reg.) Salcâm.[Var.: acáțiu s. m.] – Magh. akác.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
acáț, acăț și (ob.) agăț, a -ăța v. tr. (lat. ad-captiáre d. cáptio, -ónis, prindere, cápere, captum, o [!] prinde; it. cacciáre, a vîna [d. lat. captiáre], fr. chasser, sp. cazar pg. ca ar. V. cață, cațăr, descaț). Atîrn, spînzur: acăț haĭna' n cuĭ. V. refl. Mă atîrn: mă agăț cu mînile [!] de un copac. Fig. Mă agăț de cineva, mă țin de el p. un interes; mă aleg (mă leg de el, îĭ caut ceartă). – Și ațăg (Munt. vest) V. acolisesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești
acáț, -i, s.m. (acăț) – (bot.) Salcâm (Robinia pseudacacia). Arbore originar din America de Nord. Este cultivat în scop decorativ. (Med. pop.) Florile uscate și sfărâmate se puneau pe rănile provocate de arsuri. Ceaiul din flori de salcâm se folosea contra tusei, nădușelii și durerilor de piept (Butură 1979). – Din magh. akac (DEX), cf. germ. Akazie (< lat. accacia).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
acáț (reg.) s. m., pl. acáțiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită acaț m. Tr. V. acacia. [Ung. AKÁTZ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ACÁȚ, acați, s. m. (Reg.) Salcâm. [Var.: acáțiu s. m.] – Din magh. akác.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
ACÁȚ, acați, s. m. (Regional; și în forma acațiu) Salcîm. Seamănă la frunze, floare și păstăi foarte mult cu acațiul. MARIAN, O. I 170. – Variantă: acáțiu s. m.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane
Forme flexionare:
acăț - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul acăța
acăț - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul acăța