Am găsit 20 de definiții pentru cuvantul/cuvintele abrupt:

ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj. 1. (Despre povârnișuri, prăpăstii etc.) Cu pantă repede, greu accesibil; accidentat, prăpăstios. 2. Fig. (Despre stil) Fără legătură, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



abrúpt, -ă I. adj. 1. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios. 2. (despre stil) alcătuit din elemente contrastante; inegal. 3. (bot.; despre un organ) terminat brusc. II. s. n. formă de relief abruptă (I, 1). (< fr. abrupt, lat. abruptus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ABRÚPT, -Ă adj. 1. (Despre povârnișuri) Cu pantă foarte înclinată; accidentat, prăpăstios. 2. (Despre stil) Fără legătură; aspru; inegal. 3. (Bot.; despre un organ) Repent, târâtor. // s.n. (Geol.) Orizont (3) [în DN] dur de gresii și calcare, cu înclinare foarte mare, în regiunile cu climă aridă. [Cf. lat. abruptus, fr. abrupt].
Sursa: Dicționar de neologisme

abrúpt1 (a-brupt) adj. m., pl. abrúpți; f. abrúptă, pl. abrúpte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

abrúpt2 (a-brupt) s. n., pl. abrúpturi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj. (Despre povârnișuri, prăpăstii etc.) Cu pantă repede, greu accesibil; accidentat. – Fr. abrupt (lat. lit. abruptus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj., s.n. 1. Adj., s.n. (Porțiune de teren) cu pantă foarte înclinată. 2. Adj. Fig. (Despre stil) Fără legătură, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

*abrúpt, -ă adj. (lat. abruptus, fr. abrupt). Prăpăstios: munte abrupt. Fig. Fără șir, aspru: stil abrupt. Adv. A scrie abrupt.
Sursa: Dicționaru limbii românești

abrupt a. 1. cu clină repede și inegală: stâncă abruptă; 2. fig. stil abrupt, fără șir și fără grație; ex abrupto, pe neașteptate.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj. 1. (Despre povîrnișuri, prăpăstii etc.) Cu pantă repede, greu accesibil, primejdios, accidentat. Tu, statuie de pe stînci abrupte, Drumețului îi vei vorbi de lupte, De pacea lumii. POEZ. N. 16. Prin munții abrupți ai plecat să te lupți. BENIUC, V. 118. 2. Fig. (Despre stil) Lipsit de suplețe, aspru, necurgător, sacadat, inegal.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj. 1. (Despre povârnișuri, prăpăstii etc.) Cu pantă repede, greu accesibil; accidentat, prăpăstios. 2. Fig. (Despre stil) Fără legătură, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

abrúpt, -ă I. adj. 1. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios. 2. (despre stil) alcătuit din elemente contrastante; inegal. 3. (bot.; despre un organ) terminat brusc. II. s. n. formă de relief abruptă (I, 1). (< fr. abrupt, lat. abruptus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ABRÚPT, -Ă adj. 1. (Despre povârnișuri) Cu pantă foarte înclinată; accidentat, prăpăstios. 2. (Despre stil) Fără legătură; aspru; inegal. 3. (Bot.; despre un organ) Repent, târâtor. // s.n. (Geol.) Orizont (3) [în DN] dur de gresii și calcare, cu înclinare foarte mare, în regiunile cu climă aridă. [Cf. lat. abruptus, fr. abrupt].
Sursa: Dicționar de neologisme

abrúpt1 (a-brupt) adj. m., pl. abrúpți; f. abrúptă, pl. abrúpte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

abrúpt2 (a-brupt) s. n., pl. abrúpturi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj. (Despre povârnișuri, prăpăstii etc.) Cu pantă repede, greu accesibil; accidentat. – Fr. abrupt (lat. lit. abruptus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj., s.n. 1. Adj., s.n. (Porțiune de teren) cu pantă foarte înclinată. 2. Adj. Fig. (Despre stil) Fără legătură, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

*abrúpt, -ă adj. (lat. abruptus, fr. abrupt). Prăpăstios: munte abrupt. Fig. Fără șir, aspru: stil abrupt. Adv. A scrie abrupt.
Sursa: Dicționaru limbii românești

abrupt a. 1. cu clină repede și inegală: stâncă abruptă; 2. fig. stil abrupt, fără șir și fără grație; ex abrupto, pe neașteptate.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ABRÚPT, -Ă, abrupți, -te, adj. 1. (Despre povîrnișuri, prăpăstii etc.) Cu pantă repede, greu accesibil, primejdios, accidentat. Tu, statuie de pe stînci abrupte, Drumețului îi vei vorbi de lupte, De pacea lumii. POEZ. N. 16. Prin munții abrupți ai plecat să te lupți. BENIUC, V. 118. 2. Fig. (Despre stil) Lipsit de suplețe, aspru, necurgător, sacadat, inegal.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane