abitáție s. f. drept de folosință a unei case, proprietate a altcuiva. (< fr. habitation, lat. habitatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
ABITÁȚIE s. f. (Jur.) Drept de folosință a unei case de locuit care este proprietatea altuia. – Din fr. [droit d']habitation.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
ABITÁȚIE s.f. Dreptul de a locui într-o casă proprietate a altuia. [Var. habitație s.f. / cf. fr. habitation, lat. habitatio].
Sursa: Dicționar de neologisme
ABITÁȚIE s. f. (Jur.) Dreptul de a locui într-o casă.Sursa: Dicționarul limbii române moderne abitáție s.f. (jur.) Dezmembrare a dreptului de proprietate asupra unei case, care conferă titularului dreptul de a o folosi și a încasa chiria, fără posibilitatea de a o înstrăina. • g.-d. -iei. și habitáție, (înv.) abitațiune s.f. / <fr. habitation, lat. habitatĭo, -onis „locuință“. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare
abitáție (-ți-e) s. f., art. abitáția (-ți-a), g.-d. abitáții, art. abitáțieiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ABITÁȚIE s. f. (Jur.) Drept de folosință a unei case de locuit care este proprietatea altuia. – Din fr. [droit d']habitation.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)