abís s. n. 1. prăpastie, genune. ♦ parte profundă a unui fenomen, a unui proces; neant. 2. depresiune a fundului oceanelor, cu adâncimi mari. (< fr. abysse, lat. abyssos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
ABÍS, abisuri, s. n. (Adesea fig.) Prăpastie adâncă; genune, hău1. – Din fr. abysse, lat. abyssus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
ABÍS s.n. (Liv.) Prăpastie; adâncime foarte mare. ♦ Regiune abisală. [< fr. abysse, cf. lat. abyssus, gr. abyssos].
Sursa: Dicționar de neologisme
ABÍS, abisuri, s. n. (Livresc) Adâncime mare; prăpastie. – Fr. abysse (lat. lit. abyssus).Sursa: Dicționarul limbii române moderne ABÍS (< fr., lat.) s. n. Deschizatură adâncă într-un platou sau versant muntos (ex. în calcare); prăpastie, genune, hău.Sursa: Dicționar enciclopedic *abís n., pl. urĭ și e (lat. abyssus, d. vgr. ábyssos, „fără fund”. Cp. cu beznă). Prăpastie, genune, mare adîncime (ca de ocean).
Sursa: Dicționaru limbii românești
abís s.n. 1 (geomorf.) Deschizătură adâncă într-un platou sau într-un versant muntos, în special în căldare (căreia nu i se vede fundul); prăpastie, genune, hău. Susurul domol, prelung și nehotărât al tăcerii mute se ridică peste abisuri (HOG.). ◊ Poet. Pădurea se cufundă într-o noapte oarbă, într-un abis negru ca păcura (SADOV.). ♦ Fig. Latură profundă a unei stări, a unui fenomen, a unui proces, rămasă încă necunoscută; neant. Nu-i înțelegea abisul din suflet. 2 Depresiune a fundului oceanelor, cu adâncimi foarte mari. 3 Fig. Distanță uriașă sau separare de ordin cultural, intelectual, moral, sentimental. Între cei doi era un abis. • pl. -uri. /<fr. abysse, it. abisso, lat. abyssus, -i; cf. gr. ᾰβυσσος „fără fund“, „infinit“. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare
abís s. n., pl. abísuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită abis n. prăpastie foarte adâncă; fig. umple de văpaie cereștile abisuri AL.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ABÍS, abisuri, s. n. (Adesea fig.) Prăpastie adâncă; genune, hău1. – Din fr. abysse, lat. abyssus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ABÍS, abisuri, s. n. (Livresc) Prăpastie, adîncime mare. Valul Jatal... smulge ultimul catarg al corăbiei și o tîrăște apoi in abis. BOGZA, C. O. 349. Susurul domol, prelung și nehotărit al tăcerii mute se ridică peste abisuri, ca o cîntare fermecată de leagăn. HOGAȘ, M. N. 169. Marea nu putea fi mai turburată, valurile ei, mai mari decît vaporul, treceau unul după altul, lăs]nd între ele un abis. BOLINTINEANU, O. 285. ◊ (Poetic) Pădurea se cufundă într-o noapte oarbă, într-un abis negru ca păcura. SADOVEANU, O. III 104. [Luna] umple de văpaie cereștile abisuri. ALECSANDRI, P. A. 167.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane