UTÍL, -Ă, utili, -e, adj. Care poate servi la ceva, care este folositor, necesar. ◊ Loc. adv. În timp util = la timp, la momentul oportun. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce servește, folosește la ceva. – Din fr. utile, lat. utilis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a UTÍL, -Ă adj. Folositor, trebuincios, necesar. ♦ În timp util = la timp, la momentul potrivit. ♦ s.n. Ceea ce folosește la ceva. [Cf. fr. utile, lat. utilis].
Sursa: Dicționar de neologisme
UTÍL, -Ă adj. (și s. n.) folositor, trebuincios, necesar. ♦ în timp ~ = la momentul potrivit. (< fr. utile, lat. utilis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
utíl adj. m., pl. utíli; f. utílă, pl. utíleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită *útil, -ă adj. (lat. útilis). Folositor. Adv. A lucra util. – Fals utíl (fr. utile).
Sursa: Dicționaru limbii românești
util a. folositor. ║ n. ceea ce este util: a împreuna utilul cu plăcutul.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
UTÍL, -Ă, utili, -e, adj. Care poate servi la ceva, care este folositor, necesar. ◊ Loc. adv. În timp util = la timp, la momentul oportun. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce servește, folosește la ceva. – Din fr. utile, lat. utilis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)