Am găsit 29 de definiții pentru cuvantul/cuvintele Tesatura, intinsa, pe, cadru, ghe:

CÁDRU, cadre, s. n. I. 1. Ramă în care se fixează un tablou, o fotografie etc. ♦ Tablou, fotografie etc. înrămate ♦ Fig. Persoană foarte frumoasă. 2. Pervaz al unei uși sau al unei ferestre. ♦ Deschizătură a zidului ocupată de o ușă sau de o fereastră. ♦ Desen care înconjură, mărginește un text, o hartă, o fotografie etc. ♦ Porțiune a unei mărci poștale pe care este executat desenul. 3. Fig. Mediu, ambianță. ♦ Spațiu în limitele căruia este cuprinsă o imagine pe o peliculă cinematografică. 4. Fig. Limitele unei probleme, ale unui subiect, ale unei acțiuni etc.; p. ext. cuprinsul dintre aceste limite. 5. Schelet alcătuit din bare de lemn, de metal sau din grinzi de beton armat, care se întrebuințează la construcții; suport pentru diferite aparate. ♦ Schelet pe care sunt înfășurate conducte (electrice, radiofonice etc.) izolate. II. 1. (La pl.) Efectiv de bază al salariaților dintr-o întreprindere sau dintr-o instituție, dintr-un sindicat etc.; elementele de conducere și de comandă ale subunităților și unităților militare; p. gener. întregul efectiv al unei întreprinderi sau al unei instituții. ♦ (Rar, la sg.) Persoană din efectivul unei întreprinderi sau instituții, dintr-o organizație etc. 2. (Ieșit din uz; la pl.) Subdiviziune în administrația internă a unei instituții, întreprinderi etc. care se ocupă cu angajarea personalului. (II 1), cu evidența lui etc.; serviciul personal. ♦ (Astăzi rar; la pl.) Serviciu care se ocupă cu angajarea și evidența personalului unei întreprinderi, instituții etc. [Var.: (I 1) cádră s. f.] – Din fr. cadre, (II) rus. kadrî.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



CÁDRU s. n. I. 1. structură de rezistență din bare de lemn, metal, beton armat etc., legate rigid; suport pentru diferite aparate. ◊ ramă. ◊ aparat de gimanstică pentru mișcări de mlădiere. 2. pervaz. 3. (fig.) mediu, ambianță. 4. (fig.) limitele în care se desfășoară o activitate, o acțiune. 5. element al unei mărci poștale, detaliul exterior al desenului. 6. imagine înregistrată pe un film fotografic; clișeu, negativ. ◊ subdiviziune a acțiunii unui film, reprezentând o succesiune continuă de imagini; câmp(1). 7. (tv.) figura descrisă de spotul fascicolului electronic la explorarea unei imagini. 8. antenă de forma unei bobine, cu un număr mic de spire, în recepțiile radioelectrice și în radiogoniometrie. II. (pl.) serviciu administrativ al unei întreprinderi, instituții etc. care se ocupă cu angajarea și evidența personalului. ◊ efectiv al unei întreprinderi, instituții, organizații etc.; (sg.) cel care face parte dintr-un asemenea efectiv. (< fr. cadre, (II) rus. kadri)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CÁDRU s.n. I. 1. Schelet făcut din bare de lemn, de metal, de beton armat etc., legate rigid pentru a forma un suport rezistent; suport care susține diferite aparate. ♦ Ramă. ♦ Aparat de gimnastică pentru mișcări de mlădiere prin suspensie, șerpuire etc. 2. (Fig.) Mediu înconjurător al unei persoane, al unui lucru etc.; ambianță. 3. (Fig.) Limitele în care se desfășoară o activitate, o acțiune: (p. ext.) ceea ce este cuprins între aceste limite. 4. Element al unei mărci poștale constituind detaliul exterior al desenului. 5. Imagine înregistrată pe un film fotografic; clișeu, negativ. ♦ (Cinem.) Spațiu dintr-un film cuprinzând o succesiune continuă de imagini, înregistrate fără oprirea aparatului de filmat; câmp. II. (La pl.) Efectiv al unei întreprinderi, al unei instituții, al unei unități, al unei organizații etc.; (la sg.) cel care face parte din efectivul unei întreprinderi, al unei instituții, al unei unități, al unei organizații etc. [Var. cadră s.f. / cf. (I) fr. cadre, (II) rus. kadri].
Sursa: Dicționar de neologisme

cádru (cádre), s. n.1. Tablou, pictură. – 2. Ramă. – 3. Pervaz al unei uși sau ferestre. – 4. Ambianță, mediu al unei compoziții literare. – 5. Ramă ce susține fagurii în stup. – 6. Suport al bicicletei. – 7. La radio, colector de unde. – 8. Totalitatea serviciilor sau personalului unei instituții, listă de încadrare. – Mr. cadru „portret”, megl. cadru. Fr. cadre (REW 6921), cf. ngr. ϰάδρο, ϰάδρα, bg. kadro.Der. cadră, s. f.(pictură, tablou; ramă, margine); cadra, vb. (a se potrivi cu ceva; a include); cadran (var. înv. cuadrant), s. n. (suprafață circulară cu diviziuni, la aparate de măsurat; sferă), din fr. cadran.
Sursa: Dicționarul etimologic român

CÁDRU, cadre, s. n. 1. Ramă în care se fixează un tablou, o fotografie etc. ♦ Tablou, fotografie etc. înrămate. 2. Pervaz al unei uși sau al unei ferestre. ♦ Deschizătura zidului ocupată de o ușă sau de o fereastră. 3. Fig. Mediu, ambianță. 4. Fig. Limitele unei probleme, ale unui subiect, ale unei acțiuni etc.; p. ext. cuprinsul dintre aceste limite. 5. Schelet alcătuit din bare de lemn, de metal sau din grinzi de beton armat, care se întrebuințează la construcții; suport pentru diferite aparate. ♦ Schelet pe care sunt înfășurate conducte (electrice, radiofonice etc.) izolate. [Var.: (1) cádră s. f.] – Fr. cadre.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*cádru n., pl. e (fr. cadre, d. it. quadro care vine d. lat. quadrum, pătrat. V. cadră, pătrat). Pervaz, cercevea, margine de lemn (orĭ de alt-ceva) care mărginește spațiu uneĭ ușĭ orĭ ferestre. Ramă, pervaz de tabloŭ, de oglindă ș. a. Fig. Planu uneĭ lucrărĭ intelectuale: un cadru ingenios. Totalitatea ofițerilor și subofițerilor uneĭ armate.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cádru (ramă, persoană) (ca-dru) s. n., art. cádrul; pl. cádre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cadru n. 1. pervaz, ramă; 2. fig. planul unei opere; 3. totalul ofițerilor și subofițerilor unei companii, unui batalion; școală de cadre.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CÁDRU, cadre, s. n. I. 1. Ramă în care se fixează un tablou, o fotografie etc. ♦ P. ext. Tablou, fotografie etc. înrămate. ♦ Fig. Persoană foarte frumoasă. 2. Pervaz al unei uși sau al unei ferestre. ♦ Deschizătură în zid ocupată de o ușă sau de o fereastră. ♦ Desen care mărginește un text, o hartă, o fotografie etc. ♦ Porțiune a unei mărci poștale pe care este executat desenul. 3. Fig. Mediu, ambianță. ♦ Spațiu în limitele căruia este cuprinsă o imagine pe o peliculă cinematografică. 4. Fig. Limitele unei probleme, ale unui subiect, ale unei acțiuni etc.; p. ext. cuprinsul dintre aceste limite. 5. Schelet alcătuit din bare de lemn, de metal sau din grinzi de beton armat, care se întrebuințează la construcții; suport pentru diferite aparate. ♦ Schelet pe care sunt înfășurate conducte (electrice, radiofonice etc.) izolate. II. 1. (La pl.) Personalul unei instituții, al unei întreprinderi etc. Cadru didactic. ♦ Personalul de conducere dintr-o întreprindere, instituție etc. ♦ Ansamblul elementelor de conducere și de comandă (ofițeri și subofițeri) din subunitățile și unitățile militare. ♦ (Rar.; la sg.) Persoană din efectivul unei întreprinderi sau instituții, dintr-o organizație etc. 2. (Ieșit din uz; la pl.) Subdiviziune în administrația internă a unei instituții, întreprinderi etc. care se ocupa cu angajarea personalului (II 1), cu evidența lui etc.; serviciul personal. [Var.: (I 1) cádră s. f.] – Din fr. cadre, (II) rus. kadrî.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

GHE, Nikolai Nikolaevici (1831-1894), pictor rus. Membru al grupului peredvijnicilor. Portrete („A.I. Herzen”, „L.N. Tolstoi”), peisaje, scene istorice („Petru I interogând pe țareviciul Petrovici la Peterhof”), compoziții pe teme etico-religioase („Ce este adevărul?”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

PE prep. I. (Introduce un complement direct). 1. (Complementul este exprimat printr-un substantiv nume propriu sau nume comun care indică o ființă) Îl strig pe Ion. A împușcat pe lup în cap. ♦ (Complementul este exprimat printr-un substantiv comun care indică un lucru) Cui pe cui se scoate. 2. (Complementul este exprimat printr-un pronume personal, relativ, interogativ, demonstrativ, nehotărât sau negativ) L-a întrebat pe el. Pe cine nu-l lași să moară, nu te lasă să trăiești. Pe cine să chem? L-a adus și pe celălalt. A strigat pe cineva. Nu strig pe nimeni.Expr. Unul pe altul (sau una pe alta, unii pe alții, unele pe altele) = reciproc, între ei (sau între ele). ♦ (Complementul este exprimat prin numeralul nehotărât „câți”, „câte”, cu valoare de pronume relativ) Pe câți i-am ajutat. 3. (Complementul este exprimat printr-un numeral ordinal, cardinal, distributiv) Pe al doilea nu l-am văzut. Adună pe 5 cu 7. Vedea pe câte unul zâmbind. 4. (Complementul este exprimat printr-un adjectiv sau un numeral substantivat, fiind precedat de articolul „cel”) I-a invitat pe cei harnici. 5. (Complementul este exprimat printr-un substantiv sau un pronume precedate de adverbul de comparație „ca”) Mă privește ca pe un străin.Loc. adv. Ca pe el (sau pe ea, pe ei, pe dânsa etc.) = de-a binelea, de tot; zdravăn. II. (Introduce un complement indirect). 1. În legătură cu..., fiind vorba de... Vorbea pe seama cuiva. 2. Împotriva, în contra (cuiva). E pornit pe el. 3. În schimbul, pentru... A dat doi lei pe bilet. ◊ (Cu o nuanță temporală și distributivă) în schimbul unei munci (de o zi, de o lună etc.); în timp de... Cât să-ți dau pe an? III. (Introduce un complement circumstanțial) 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc) S-a oprit pe o treaptă.Expr. Pe lume = în cuprinsul lumii, pretutindeni; în diverse puncte ale globului. ◊ (Cu o nuanță instrumentală) Emisiune pe unde scurte. ◊ (Cu o nuanță temporală) Pe drum i-am spus o poveste. ♦ (Dă complementului pe lângă care stă o nuanță de aproximație) Caută pe după bănci.Expr. Pe acasă = a) undeva în preajma sau în apropierea casei; b) în interiorul casei, la casa în care locuiește cineva sau în sânul familiei sale. ♦ (Formează expresii și locuțiuni) Pe cale. Pe din jos de... Pe deasupra. Pe de lături. Pe urma... 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Pe căldura asta o să ne uscăm de sete.Loc. adv. Pe mâine = a) în cursul zilei de mâine; b) pentru mâine; până mâine. ◊ Loc. conj. Pe când = a) în timp ce, pe vremea când; b) (cu nuanță adversativă) în acest timp însă, în schimb (în acest timp); iar. ◊ Loc. prep. Pe după... = cam după... aproximativ după... Pe aproape de... = (cam) în apropierea..., (cam) înainte de... ♦ Pe timp de..., pe o durată de..., în fiecare, la fiecare, pentru fiecare: într-o perioadă de... Cantitate de cărbune planificată pe 5 ani. ♦ În, spre, înspre. Pe primăvară. Pe-nserate. ♦ (Formează expresii și locuțiuni) Pe atunci. Pe loc. Pe timpuri. Pe veci. Pe viitor. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod) A plecat pe furiș.Expr. (Pop.) A rămâne (sau a fi) pe a cuiva = a rămâne (sau a fi) pe voia cuiva, a se face după cum dorește (cineva). (Pop.) Ducă-i pe aceea... = dacă-i așa..., dacă așa stau lucrurile... ◊ (Cu o nuanță locală) Munceau până cădeau pe brânci. ♦ În schimbul..., pentru..., cu prețul..., cu... ♦ (Cu o nuanță instrumentală) Cu ajutorul..., prin intermediul..., cu..., prin...; în... ♦ (Cu o nuanță cantitativă; în expr.) Pe atât(a) sau p-atâta = în această măsură, într-atâta, cu atâta, la atâta. ♦ (Indică un raport de măsură) Teren de 20 pe 25 de metri. ♦ (Cu sens distributiv) Câte trei spectacole pe săptămână. ♦ (Formează expresii și locuțiuni) Pe apucate. Pe larg. Pe nume. Pe din două. Pe terminate. 4. (Introduce un complement circumstanțial de cauză, adesea cu nuanță finală) Din cauza. Se contrazic pe nimicuri. ♦ În urma, ca urmare. L-a certat pe spusa unui copil. 5. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Spre, pentru; spre a..., pentru a..., să... S-a așternut pe somn. 6. (În formule de jurământ) Pe cinstea mea. IV. (Urmat de un atribut) Are un semn pe toată viața. [Var.: (înv. și pop.) pre prep.] – Lat. super, per.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

pe prep.1. Peste, deasupra: pe bolta alburie (Eminescu); cum șade? bolnav în pat? Nu, sănătos, pe pat (Alecsandri). – 2. La, în: sărută fata pe frunte (Sadoveanu); pe gînduri cad (Eminescu). – 3. Peste (indică ideea de repetiție): scrisori pe scrisori (N. Costin). – 4. Indică o relație bidimensională: camera secretarului, mare de vreo trei metri pe patru (Cocea). – 5. Spre, înspre (sens local): ușa se deschidea pe-afară (Fundescu); hai să ne’ntoarcem pe-acasă (Alecsandri). – 6. În (sens temporal): pe o frumoasă zi de vară (Odobescu). – 7. Pînă (sens local și temporal): o sticluță de spițerie plină pe sfert (Bassarabescu). – 8. Pînă la (indică anii neîmpliniți ai vîrstei): una-i de 16 pe 17 (Alecsandri). – 9. Circa, mai mult sau mai puțin (arată aproximația): plecă de acasă pe la răsăritul soarelui (Gane). – 10. Cu, pe timpul (sens temporal): pe toamnă (Ghica). 11. Prin intermediul, cu ajutorul (sens modal): au strîns oaste pe bani (Urechiă); găsește ușa sălii pe pipăite (Caragiale). – 12. Pentru (arată scopul): eu n-am venit pre bătaie, ce pre pace (Neculce); zaharicale pe diseară (Alecsandri); jucau uneori pe cîte-o prăjitură (Bassarabescu). – 13. Contra, împotrivă: ați trimis cu pîră pre Urechiă (Doc. Mold. 1617). – 14. Fiecare (sens distributiv): am un bucătar cu zece galbeni pe lună (Alecsandri); mînca pe zi cîte trei care de pîne (Sbiera). – 15. Formează acuzativul numelor de persoană: aștept pe soră-mea (Alecsandri). – 16. Introduce adv. și locuțiunile adv. (sens expletiv): cum ai ajuns pe aici? (Ispirescu); pe la noi, în provincie (Alecsandri). – Var. (înv.) pre, (Mold.) pi, (Munt., vulg.) pă.Mr., megl. pri, istr. pre. Lat. per (Pușcariu 1293; Candrea-Dens., 1396), cf. alb. për, it. per (calabr. pe), fr. par, sp., port. por. În mod general, reproduce sensurile rom. ale lui per și super; în anumite sensuri, totuși, pare să reproducă ngr. ϰατά. Pentru acuzativul personal, cf. sp. a și Meyer-Lübke, Rom. Gramm., III, 351 (explicația lui Gr. Nandriș, Mélanges M. Roques, Paris 1952, III, 1599-65, care se bazează pe sl. na, nu e convingătoare). Întrebuințarea acestui acuzativ nu este generală. Se evită folosirea lui pe cu s. articulat și fără atribut: cunosc omul, cunosc pe om, cunosc pe omul bun, dar niciodată cunosc pe omul. Paralelismul cu sp. nu e întîmplător. Sensul lui prepe folosit pentru a indica acuzativul este, ca și în sp., cel al lui ad lat., ca în multe dintre sensurile 5-11, din același înțeles se explică folosirea lui expletivă, cînd introduce un adv. Comp. presus, adv. (pe deasupra; superior); prejos, adv. (dedesubt, inferior), ambele folosite doar la comparativ; precum, adv. (cum, așa cum). – Cf. peste.
Sursa: Dicționarul etimologic român

pe și (vechĭ) pre prep. (lat. per, it. vsp. per, fr. par, sp. pg por. V. pin 2). 1. Deasupra: paharu e pe masă, șed pe scaun, pe cal (îs călare); mă suĭ pe scaun, pe cal (încalec); dorm pe ĭarbă, merg pe drum, pe apă; scriŭ pe hîrtie, mă spăl pe față, pe cap (V. spăl). Ce era pe el! În ce stare era (de murdărie, de bucurie, de frică). Fig. A trăi pe spinarea altuĭa, a trăi din munca altuĭa. 2. În timpu: pe drum (în timpu călătoriiĭ), pe vremea mea (în timpu tinerețeĭ mele), pe atuncĭ (în timpu de atuncĭ). 3. Pin: îĭ curge sînge pe nas și pe gură, a ĭeșit pe fereastră, merg pe soare, pe lună, pe´ntuneric, pe ger. Fig. (în jurăminte). Jur pe Dumnezeŭ, pe vĭața mea, pe onoarea mea. 4. Pin cutare loc: merg pe aci, pe la dreapta, pe unde e drumu maĭ bun, pe supt [!] apă, pe deasupra, pe dedesupt [!]. 5. Pentru (arătînd timpu): pe mîne [!], pe viitor pe tot-de-a-una, un franc pe zi, opt chilometri pe oră. 6. Pentru, în schimbu: a da un franc pe o carte, a da cinstea pe rușine (V. rușine), a strica orzu pe gîște (în schimbu folosuluĭ pe care ți l-ar aduce gîștele), a da vrabia din mînă pe cĭoara din par (V. cĭoară), a vinde pe aur, a lupta pe vĭață și pe moarte. 7. Cam, aproape: pe la dreapta, pe la ceafă, pe la toacă, pe înserate. 8. După, conform: pe voĭe, pe plac, pe gust, așa se zice pe (fals în !) românește, pe limba românească. 9. Cît, egal cu: pe un sfert, pe jumătate, vînd pe atît, pe acest preț. 10. Asupra, contra (adică: „răpeziți-vă !”): pe eĭ, măĭ Românĭ ! 11. Arată acuzativu: Romaniĭ ĭ-aŭ învins pe Dacĭ și aŭ învins multe alte popoare pe care le-aŭ asimilat. Pe cine nu-l lașĭ să moară, nu te lasă să trăĭeștĭ. (La pronume se pune tot-de-a-una pe la acuzativ, ĭar la substantive nu se pune cînd îs indefinite saŭ articulate: lupu mănîncă oĭ, lupu mănîncă oile, dar: lupu le mănîncă pe oĭ, lupu le mănîncă pe oile cele fără cînĭ [!]). 12. Formează adverbe (saŭ loc. adverbiale) de mod: pe față, pe dos (ca adj. om pe dos, om sucit), pe ascuns, pe furiș, pe jos (pe picĭoare, adică „mergînd”), pe sus (în căruță), l-a luat pe sus (cu forța, l-a dus la arest), pe supt [!] mînă (pe ascuns), pe rînd, pe scurt, pe deplin, pe întrecute, pe sărite, pe furate, pe nedrept. 13. Aritm. Arată o fracțiune: 5/8 („5 pe 8” saŭ „cincĭ optimĭ”, dar o odaĭe 5 pe 8 arată 5 metri în lățime și 8 în lungime). Pe din, în partea din: pe din ăuntru [!], pe din afară, pe din față, pe din dos (orĭ pin ăuntru [!], pe afară, pin față, pin dos). Cînd înseamnă „pe de rost”, se zice numaĭ pe din afară). Pe din doŭă, în jumătate, pe jumătate (împărțind). Pe cît, întru cît, atît cît: pe cît știŭ, pe cît se poate. De pe, începînd de pe la: de pe la toacă, de pe la cîntatu cocoșilor. – În Munt. pop. pă: pă jos, p´afară; în est pi.
Sursa: Dicționaru limbii românești

pe- (est) și pĭetricícă (vest) f., pl. ele. Peatră mică.
Sursa: Dicționaru limbii românești

pe- (est) și pĭetríș (vest) n., pl. urĭ (d. peatră [!]). Petricele [!] aduse de apă și depuse pe malurĭ (prund) saŭ sfărmăturĭ de peatră întrebuințate la șosele, căĭ ferate ș. a.
Sursa: Dicționaru limbii românești

pe- (est) și pĭetróĭ (vest) n., pl. oaĭe (augm. d. peatră [!]). Bolovan, peatră mare.
Sursa: Dicționaru limbii românești

pe- (est) și pĭetroșél m., pl. (d. pĭatră). Măcăleandru saŭ fesoĭ saŭ altă păsărică (V. cînepar). Un pește mărunt numit și porcușor (cyprinus alburnus). Alt peștișor (umbra Krameri).
Sursa: Dicționaru limbii românești

pe prep.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pe alócuri (tempo lent)/pe-alócuri (tempo rapid) prep. + adv.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pe aproápe (tempo lent)/pe-aproápe (tempo rapid) prep. + adv.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pe atất/pe atấta (tempo lent)//pe-atất/pe-atấta (tempo rapid) prep. + adv.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pe atúnci/pe atúncea (tempo lent)//pe-atúnci/pe-atúncea (tempo rapid) prep. + adv.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pe prep. servă a exprima: 1. locul asupra căruia stă ceva ori cineva: a ședea pe scaun; 2. locul asupra căruia se mișcă cineva: a încăleca pe cal; 3. partea asupra căreia se face ceva: se spală pe mâini; 4. un spațiu de timp: pe un an; 5. o modalitate: pe față, pe voie; 6. acuzativul la ființe (ca un mijloc de diferențiere de nominativul omonim): leul învinge pe urs. [Lat. PER].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PE prep. I. (Introduce un complement direct). 1. (Complementul este exprimat printr-un substantiv nume propriu sau nume comun care indică o ființă) îl strig pe Ion. A împușcat pe lup în cap. ♦ (Complementul este exprimat printr-un substantiv comun care indică un lucru) Cui pe cui se scoate. 2. (Complementul este exprimat printr-un pronume personal, relativ, interogativ, demonstrativ, nehotărât sau negativ) L-a întrebat pe el. Pe cine nu-l lași să moară, nu te lasă să trăiești. Pe cine să chem? L-a adus și pe celălalt. A strigat pe cineva. Nu strig pe nimeni.Expr. Unul pe altul (sau una pe alta, unii pe alții, unele pe altele) = reciproc, între ei (sau între ele). ♦ (Complementul este exprimat prin numeralul nehotărât „câți”, „câte”, cu valoare de pronume relativ) Pe câți i-am ajutat. 3. (Complementul este exprimat printr-un numeral ordinal, cardinal, distributiv) Pe al doilea nu l-am văzut. Adună pe 5 cu 7. Vedea pe câte unul zâmbind. 4. (Complementul este exprimat printr-un adjectiv sau un numeral substantivat, fiind precedat de articolul „cel”) I-a invitat pe cei harnici. 5. (Complementul este exprimat printr-un substantiv sau un pronume precedat de adverbul de comparație „ca”) Mă privește ca pe un străin.Loc. adv. Ca pe el (sau pe ea, pe ei, pe dânsa etc.) = de-a binelea, de tot; zdravăn. II. (Introduce un complement indirect). 1. în legătură cu..., fiind vorba de... Vorbea pe seama cuiva. 2. Împotriva, în contra (cuiva). E pornit pe el. 3. în schimbul, pentru... A dat doi lei pe bilet. ♦ (Cu o nuanță temporală și distributivă) în schimbul unei munci (de o zi, de o lună etc.); în timp de... Cât să-ți dau pe an? III. (Introduce un complement circumstanțial) 1. (Introduce un complement circumstanțial de loc) S-a oprit pe o treaptă.Expr. Pe lume = în cuprinsul lumii, pretutindeni; în diverse puncte ale globului. ◊ (Cu o nuanță instrumentală) Emitere pe unde scurte. ◊ (Cu o nuanță temporală) Pe drum i-am spus o poveste. ♦ (Dă complementului pe lângă care stă o nuanță de aproximație) Caută pe după bănci.Expr. Pe acasă = a) undeva în preajma sau în apropierea casei; b) în interiorul casei, la casa în care locuiește cineva sau în sânul familiei sale. ♦ (Formează expresii și locuțiuni) Pe cale. Pe din jos de... Pe deasupra. Pe de lături. Pe urma... 2. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Pe căldura asta o să ne uscăm de sete.Loc. adv. Pe mâine = a) în cursul zilei de mâine; b) pentru mâine; până mâine. ◊ Loc. conj. Pe când = a) în timp ce, pe vremea când; b) (cu nuanță adversativă) În acest timp însă, în schimb (în acest timp); iar. ◊ Loc. prep. Pe după... = cam după... aproximativ după... Pe aproape de... = (cam) în apropierea..., (cam) înainte de... ♦ Pe timp de..., pe o durată de..., în fiecare, la fiecare, pentru fiecare; într-o perioadă de... Cantitate de cărbune planificată pe 5 ani. ◊ În, spre, înspre. Pe primăvară. Pe-nserate. ♦ (Formează expresii și locuțiuni) Pe atunci. Pe loc. Pe timpuri. Pe veci. Pe viitor. 3. (Introduce un complement circumstanțial de mod) A plecat pe furiș.Expr. (Pop.) A rămâne (sau a fi) pe a cuiva = a rămâne (sau a fi) pe voia cuiva, a se face după cum dorește (cineva). (Pop.) Dacă-i pe aceea... = dacă-i așa..., dacă așa stau lucrurile... ◊ (Cu o nuanță locală) Munceau până cădeau pe brânci. ♦ În schimbul..., pentru.... cu prețul..., cu.... ♦ (Cu o nuanță instrumentală) Cu ajutorul..., prin intermediul..., cu..., prin...; în... ♦ ( Cu o nuanță cantitativă; în expr.) Pe atât(a) sau p-atâta = în această măsură, într-atâta, cu atâta, la atâta. ♦ (Indică un raport de măsură) Teren de 20 pe 25 de metri. ♦ (Cu sens distributiv) Câte trei spectacole pe săptămână. ♦ (Formează expresii și locuțiuni) Pe apucate. Pe larg. Pe nume. Pe din două. Pe terminate. 4. (Introduce un complement circumstanțial de cauză, adesea cu nuanță finală) Din cauza. Se contrazic pe nimicuri. ♦ În urma, ca urmare. L-a certat pe spusa unui copil. 5. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Spre, pentru; spre a..., pentru a..., să... S-a așternut pe somn. 6. (în formule de jurământ) Pe cinstea mea. (Urmat de un atribut) Are un semn pe toată viața. [Var.: (înv. și pop.) pre prep.] – Lat. super, per.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȚESĂTÚRĂ, țesături, s. f. 1. Produs textil obținut la războaiele de țesut prin încrucișarea în unghi drept a unor fire de urzeală și de bătătură; pânză, stofă sau alt obiect țesut din fire textile. ♦ Reparație făcută la un obiect de îmbrăcăminte printr-o cusătură specială. 2. Felul în care este țesută o pânză, o stofă etc. 3. Fig. Structură, fel de compoziție al unei opere, al unui lucru etc.; urzeală. ♦ Împletire, întretăiere de lucruri de același fel. ♦ Intrigă, uneltire. – Țese + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

țesătúră s. f., g.-d. art. țesătúrii; pl. țesătúri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

țesătúră f., pl. ĭ (d. țes. V. textură). Lucru țesut (pînză). Modu de a țese: țesătură rară. Fig. Înlănțuire, împletire: țesătură de minciunĭ. Anat. Împletitură de fibre (de elemente anatomice), țesut: țesătură conjunctivă. Cp. cu cusutură.
Sursa: Dicționaru limbii românești

țesătură f. 1. stofă țesută: țesătură de lână; 2. ceva țesut: țesătură de aur, de argint; 3. mod de a fi țesut: țesătură bătută, rară; 4. fig. înlănțuire, reunire: țesătură de intrigi; 5. Anat. împletire de fibre formând o parte solidă: țesătură nervoasă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȚESĂTÚRĂ, țesături, s. f. 1. Produs textil obținut la războaiele de țesut prin încrucișarea în unghi drept a unor fire de urzeală și de bătătură; pânză, stofă sau alt obiect țesut din fire textile. ♦ Reparație făcută la un obiect de îmbrăcăminte printr-o cusătură specială. 2. Felul în care este țesută o pânză, o stofă etc. 3. Fig. Structură, fel de compoziție al unei opere, al unui lucru etc.; urzeală. ♦ împletire, întretăiere de lucruri de același fel. ♦ Intrigă, uneltire. – Țese + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

cadru - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul cadru

cadru - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul cadru

întinsa - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul întins

întinsă - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul întins

pe - Invariabil - pentru cuvantul pe

țesătura - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul țesătură

țesătură - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul țesătură

țesătură - Substantiv feminin, Vocativ, singular - pentru cuvantul țesătură

Ghe - Formă unică - pentru cuvantul Ghe