Am găsit 14 definiții pentru cuvantul/cuvintele Surghiun:

SURGHIÚN, (1) surghiunuri, s. n. (2) surghiuni, s. m. 1. S. n. Surghiunire, exil, deportare. ♦ Stare, situație de exilat, de proscris; fig. pribegie, înstrăinare. 2. S. m. (Înv.) Surghiunit. – Din tc. sürgün.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



surghiún (-nuri), s. n. – Deportare, exil. Var. Mold. surgun. Mr. surghiune, megl. surghiun. Tc. sürgün (Roesler 603; Șeineanu, II, 329; Lokotsch 1950), cf. ngr. σουργούνια, alb. sürgün, bg. sjurgjun.Der. surghiuni, vb. (a exila); surghiunie, s. f. (deportare); surgunlîc, s. n. (înv., exil), din tc. sürgünlik.
Sursa: Dicționarul etimologic român

surghiún1 (exilat) (înv.) s. m., pl. surghiúni
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

surghiún2 (exil) (înv.) s. n., pl. surghiúnuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

surghiun (surgun) n. 1. exil: tu pus în lanțuri și trimis surghiun OD.; 2. exilat, în exil: clucerul era primit surghiun la Snagov GHICA; 3. fig. părăsire, năpustire: da eu dobei oiu da surgun POP. [Turc. SÜRGÜN, exilat].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

surghíŭn și (est) -gún n., pl. urĭ (turc. sürgün, exilat; ngr. surgúni, bg. sĭurgĭun, sîrb. surgun, exil). Exil. Exilat: l-a făcut surgun (Nec. 2, 404). – Vechĭ și -ghĭunlîc, -gunlîc (turc. sürgünlyk și -ghĭuníe -guníe, exil.
Sursa: Dicționaru limbii românești

SURGHIÚN, (1) surghiunuri, s. n. (2) surghiuni, s. m. (înv.) 1. S. n. Surghiunire, exil, deportare. ♦ Stare, situație de exilat, de proscris; fig. pribegie, înstrăinare. 2. S. m. Surghiunit. – Din tc. sürgün.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SURGHIÚN, (1) surghiunuri, s. n. (2) surghiuni, s. m. 1. S. n. Surghiunire, exil, deportare. ♦ Stare, situație de exilat, de proscris; fig. pribegie, înstrăinare. 2. S. m. (Înv.) Surghiunit. – Din tc. sürgün.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

surghiún (-nuri), s. n. – Deportare, exil. Var. Mold. surgun. Mr. surghiune, megl. surghiun. Tc. sürgün (Roesler 603; Șeineanu, II, 329; Lokotsch 1950), cf. ngr. σουργούνια, alb. sürgün, bg. sjurgjun.Der. surghiuni, vb. (a exila); surghiunie, s. f. (deportare); surgunlîc, s. n. (înv., exil), din tc. sürgünlik.
Sursa: Dicționarul etimologic român

surghiún1 (exilat) (înv.) s. m., pl. surghiúni
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

surghiún2 (exil) (înv.) s. n., pl. surghiúnuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

surghiun (surgun) n. 1. exil: tu pus în lanțuri și trimis surghiun OD.; 2. exilat, în exil: clucerul era primit surghiun la Snagov GHICA; 3. fig. părăsire, năpustire: da eu dobei oiu da surgun POP. [Turc. SÜRGÜN, exilat].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

surghíŭn și (est) -gún n., pl. urĭ (turc. sürgün, exilat; ngr. surgúni, bg. sĭurgĭun, sîrb. surgun, exil). Exil. Exilat: l-a făcut surgun (Nec. 2, 404). – Vechĭ și -ghĭunlîc, -gunlîc (turc. sürgünlyk și -ghĭuníe -guníe, exil.
Sursa: Dicționaru limbii românești

SURGHIÚN, (1) surghiunuri, s. n. (2) surghiuni, s. m. (înv.) 1. S. n. Surghiunire, exil, deportare. ♦ Stare, situație de exilat, de proscris; fig. pribegie, înstrăinare. 2. S. m. Surghiunit. – Din tc. sürgün.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)