STEI, steiuri, s. n. Colț (ascuțit) de stâncă. ♦ (Rar) Bolovan de piatră, de sare etc. – Cf. scr. stenje.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a stéi (-ie), adj. – Breaz, cu pată albă în frunte. Origine incertă. Ar putea fi un lat. *stēlleius (Diculescu 176) sau *stēlleus (Graur, GS, VI, 335). Mai probabil direct de la stea, chiar dacă Tiktin găsește der. surprinzătoare; trebuie să se pornească de la stei, pl. lui *stel, cu suf. dim.Sursa: Dicționarul etimologic român
stei s. n., pl. stéiuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită 1) steĭ n., pl. urĭ (sîrb. stenje, stena, stîncă, vsl. stĭena. V. stan, stîncă). Vest. Stîncă: cățărîndu-se din steĭ în steĭ (Isp.), pe steĭurĭ de cremene (CL. 1912, 1202), un bolovan dintr’un steĭ (Univ. 19 Ian. 1916, coresp. T. Jiuluĭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) steĭ n., pl. urĭ (poate d. stea: stea în frunte = steĭ!). Munt. Pată de păr alb în frunte la caĭ. V. bălțat și țintat.
Sursa: Dicționaru limbii românești
STEI, steiuri, s. n. Colț (ascuțit) de stâncă. ♦ (Rar) Bolovan de piatră, de sare etc. – Cf. sb. stenje.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)