SFAT, sfaturi, s. n. 1. Vorbe, argumente spuse cuiva pentru a-l convinge să procedeze într-un anumit fel, într-o împrejurare dată; povață, îndemn, îndrumare. 2. Adunare de oameni întruniți pentru a delibera, a lua hotărâri sau (în trecut) a ajuta la conducerea țării. ◊ (În trecut) Sfat popular = organ local al puterii de stat (în regiuni, raioane, orașe și comune); clădirea în care își avea sediul acest organ. 3. Consfătuire, consiliu. ♦ (Pop.) Conversație, taifas. 4. (Rar) Zvon, veste, vorbă. [Var.: svat s. n.] – Din sl. sŭvĕtŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a sfat (-turi), s. n. – 1. Povață, îndemn, opinie. – 2. Consiliu, sfătuire, adunare deliberativă. – 3. (Înv.) Intenție, planuri. – 4. Conversație, taifas. – 5. (Arg.) Palmă, scatoalcă. – Var. înv. svat. Sl. sŭvĕtŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 337). Este dubletul lui soviet, s. n., din rus. sovjet. – Der. sfătui, vb. (a da sfaturi; a îndemna; a tăifăsui; refl., a delibera, a se sfătui, a se consulta); sfătos, adj. (care povățuiește bine, prudent; vorbăreț); sfătuitor, s. m. (povățuitor, mentor); sfătoș(en)ie, s. f. (elocvență, talent de povestitor); sfetnic (var. înv., sfeatnic, sve(a)tnic), s. m. (consilier), din sl. sŭvĕtĭnikŭ.Sursa: Dicționarul etimologic român
sfat s. n., pl. sfáturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită sfat n., pl. urĭ (din maĭ vechiu sfeat, sveat, d. vsl. sŭvĭetŭ, sfat, consiliŭ, învoĭală, d. vĭetŭ, sfat, vietovati, a cuvînta. V. sovĭet). Consiliŭ, vorbe de îndrumare: ĭ-am dat sfat să plece, ĭ-am cerut sfat. Sfătuire, consfătuire (Vechĭ): sfatu necuraților. Consiliŭ, divan, adunare: sfatu țăriĭ, oameniĭ s’aŭ adunat la sfat. Plan, proiect (Vechĭ): a strica sfatu dușmanilor. Vorbă, conversațiune, taĭfas: a sta la sfat. Localu în care se ținea consiliu, casa municipală, primăria.
Sursa: Dicționaru limbii românești
sfat n. 1. consiliu: ascultă sfatul meu: 2. adunare: trimise s´adune boierii la sfat OD.; 3. vorbă multă, conversațiune: stă la sfat; 4. od. casa primăriei, palatul municipal. [Vechiu-rom. sveat = slav. SŬVIETŬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SFAT, sfaturi, s. n. 1. Vorbe, argumente spuse cuiva pentru a-l convinge să procedeze într-un anumit fel, într-o împrejurare dată; povață, îndemn, îndrumare. 2. Adunare de oameni întruniți pentru a delibera, a lua hotărâri sau (în trecut) a ajuta la conducerea țării. ◊ (în trecut) Sfat popular = denumire dată între 1950 și 1968, în organizarea administrativ-teritorială a României, organelor locale ale puterii de stat; clădirea în care își avea sediul acest organ. 3. Consfătuire, consiliu. ♦ (Pop.) Conversație, taifas. (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Sfatul domnesc = consiliu format din reprezentanții marii boierimi care luau parte, alături de domn, la conducerea țării. 4. (Rar) Zvon, veste, vorbă. [Var.: svat s. n.] – Din sl. sŭvĕtŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) sfăt2, sfeți, s.m. (reg.) copil de țigan.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme