Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele Ros:

ROS, ROÁSĂ, roși, roase, adj. 1. Distrus (la suprafață) prin acțiunea lentă a unui agent exterior; uzat, deteriorat; subțiat, măcinat. ♦ Fig. Care a avut mult de-a face cu..., care e plictisit de..., care e consumat de... 2. Fig. Mâncat, măcinat, consumat, chinuit de... – V. roade.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ros, roásă adj. (d. rod). Atacat pin [!] acțiunea pileĭ, a dinților saŭ a frecăturiĭ: cărțĭ roase de șoaricĭ, haĭne roase de vechime. Fig. Om ros pin [!] lume, om cĭoplit, purtat pin [!] lume.
Sursa: Dicționaru limbii românești


ros a. uzat: haină roasă în coate. [Lat. ROSUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ROS, ROÁSĂ, roși, roase, adj. 1. Distrus (la suprafață) prin acțiunea lentă a unui agent exterior; uzat, deteriorat; subțiat, măcinat. 2. Fig. Mâncat, măcinat, consumat, chinuit de... – V. roade.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ROȘ, -Ă adj., s. n. v. roșu.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

roș, roșă (est) și róșie (vest) adj. (lat. róseus, trandafiriŭ, d. rŏsa, roză, trandafir [ca caș d. cáseus], de unde și it. rosso, fr. roux, ĭar sp. pg. rojo, d. rŭsseus, id. D. rom. vine rut. roša, capră roșcată, ung. rós, roș, róska, roșcat). De coloarea [!] sîngeluĭ, a floriĭ de mac, a flacăriĭ: vin roș. Cărămiziŭ: păr roș. Înroșit în foc: fer [!] roș. Ban roș, ban de aramă. Galben roș, galben unguresc de aur (Ĭorga Negoț, 219). Pĭeĭ roșiĭ, nume dat Americanilor de nord indigenĭ (care, pe lîngă coloarea [!] naturală a pĭeliĭ lor, se sulemeneaŭ cu cărămiziŭ). S. m. Liberal. (Acest nume e luat din Francia, unde revoluționariĭ de la 1789 aveaŭ steag roș, pin [!] aluziune la sîngele nobililor, pe care l-aŭ vărsat cu liberalitate. V. alb). Pl. Roșiĭ de țară saŭ numaĭ roșiĭ saŭ roșioriĭ, odinioară, un corp de 5000 de călărețĭ (pe la Dunăre și Buzăŭ) îmbrăcațĭ în roș și pușĭ supt [!] comanda mareluĭ paharnic al Țăriĭ Româneștĭ. (Numele lor a rămas astăzĭ în roșiorĭ. V. și seĭmen. V. și Iorga, Ist. Arm. Rom. I, 359). S. n., pl. urĭ. Coloare [!] roșie: roșu șade bine oacheșilor. Suliman roș: a se da cu roș. Cupă (la cărțile de joc). A vedea roș înaintea ochilor (pin [!] aluz. la taur, care se înfurie cînd vede roș), a nu maĭ ști ce facĭ de furie. – În nord roșu (din vechĭu roșiŭ): vin roșu.
Sursa: Dicționaru limbii românești

roș a. 1. de coloarea sângelui: vin roș; 2. roș bătând puțin în galben: păr roș; 3. roșit în foc: fier roș; 4. de aramă: ban roș. [Lat. ROSEUS. ║ m. 1. pop. membru al partidului liberal; 2. pl. Roșii de țară, od. corp de 5000 călăreți, înveșmântați în roș, în părțile Buzăului și în ale Dunării, sub comanda Marelui paharnic: în urdia turcă Roșii năvălesc BOL. ║ n. 1. coloarea roșie: roșu le stă bine; 2. soliman roș: dă cu roșu; 3. cupă în cărțile de joc.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ROȘ, -Ă adj., s. n. v. roșu.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

ros - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul roade