PIEPTÁR, pieptare, s. n. 1. Obiect de îmbrăcăminte (de postav, de lână etc.) fără mâneci, care acoperă ca o vestă partea superioară a corpului; spec. cojocel scurt din blană de oaie, fără mâneci, adesea ornamentat, încheiat în față sau pe umăr; bundiță. 2. Obiect de metal, de zale sau de piele groasă care acoperea pieptul și spatele luptătorilor din vechime, apărându-i de loviturile adversarului. ♦ Bucată de piele groasă cu care scrimerii își acoperă pieptul. 3. Curea lată la hamuri, care trece pe sub pieptul calului. – Piept + suf. -ar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
pieptár, -e, s.f. – Piesă de port tradițională al femeilor, scurtă până la brâu, fără mâneci, din piele, cu blană înăuntru. Se brodează pe toată suprafața cu ornamente florale. Broderia se face cu lână, în culori vii, între care predomină roșul. Broderia este presărată cu ținte metalice (Bănățeanu 1965: 122). – Din piept (< lat. pectus) + -ar.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
pieptár (pop.) s. n., pl. pieptáreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită pieptar n. 1. haină fără mâneci ce acopere pieptul și spatele; 2. platoșă: pieptar de fier; 3. partea dela piept din hamutul calului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PIEPTÁR, pieptare, s. n. (Pop.) 1. Obiect de îmbrăcăminte (de postav, de lână etc.) fără mâneci, care acoperă ca o vestă partea superioară a corpului; spec. cojocel scurt din blană de oaie, fară mâneci, adesea ornamentat, încheiat în față sau pe umăr; bundiță. 2. Obiect de metal, de zale sau de piele groasă care acoperea pieptul și spatele luptătorilor din vechime, apărându-i de loviturile adversarului. ♦ Bucată de piele groasă cu care scrimerii își acoperă pieptul. 3. Curea lată la hamuri, care trece pe sub pieptul calului. – Piept + suf. -ar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ȚĂRĂNÉSC, -EÁSCĂ, țărănești, adj. Care aparține țăranilor, care provine de la țărani, de țăran. ♦ (Substantivat, f. art.) Dans popular răspândit în nordul Moldovei, cu mișcări vioaie; melodie după care se execută acest dans. – Țăran + suf. -esc.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a țărănésc adj. m., f. țărăneáscă; pl. m. și f. țărănéștiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
țărănésc, -eáscă adj. De țăran: port țărănesc. Fig. De om grosolan: purtare țărănească. Fără distincțiune: față țărănească.
Sursa: Dicționaru limbii românești
țărănésc v. tr. Prefac în țăran (mojic) saŭ în lucru țărănesc: te-aĭ țărănit, țĭ-aĭ țărănit vorba.
Sursa: Dicționaru limbii românești
țărănesc a. ce ține de țăran sau dela țară: casa țărănească. ║ țărănește adv. ca țăranii: se vede că vorbim râu de tot..., nu românește, ci țărănește CR.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ȚĂRĂNÉSC, -EÁSCĂ, țărănești, adj. Care aparține țăranilor, care provine de la țărani, de țăran. ♦ (Substantivat, f. art.) Dans popular răspândit în nordul Moldovei, cu mișcări vioaie; melodie după care se execută acest dans. – Țăran + suf. -esc.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
pieptar - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul pieptar
pieptar - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul pieptar
țărănesc - Adjectiv, masculin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul țărănesc
țărănesc - Adjectiv, masculin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul țărănesc
