Am găsit 16 definiții pentru cuvantul/cuvintele Nobil, englez:

ENGLÉZ, -Ă, englezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Angliei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Angliei sau populației ei, privitor la Anglia sau la populația ei; englezesc; p. ext. britanic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de englezi. – Din ngr. englézos, it. inglese.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



ENGLÉZ, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Anglia. ◊ (s. f.) limbă germanică vorbită de englezi. (< it. inglese, fr. anglais)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

engléz (engléză), adj.1. Care aparține Angliei. – 2. (Arg.) Persoană care nu înțelege nimic. – 3. (Arg.) Persoană flegmatică și nepăsătoare. It. inglese (sec. XIX). – Der. englezesc, adj.; englezește, adv.
Sursa: Dicționarul etimologic român

*Engléz, -ă s. Locuitor din Anglia saŭ de rasă anglo-saxonă. Adj. Din Anglia, de Englez: limba engleză. – Și Inglez (it. Inglese, ngr. Inglézos): solul Inglezuluĭ (Nec. 2, 264).
Sursa: Dicționaru limbii românești

ENGLÉZ, -Ă (‹ ngr., it.) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Popor anglo-saxon (puternic influențat de normanzii de limbă franceză care au cucerit Anglia în sec. 11); s-a format ca națiune pe terit. Angliei. Mai trăiesc în Africa de Sud, S.U.A., Canada, Australia, India ș.a.; de religie creștină (anglicani și catolici); p. ext. britanic. ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este originară din Anglia. 2. Adj. Care aparține Marii Britanii sau englezilor, privitor la Marea Britanie sau la englezi; p. ext. britanic. ◊ Artă e. = artă dezvoltată în Arhipelagul britanic. În arhitectură, se păstrează monumente încă din Neolitic (cromlehurile de la Stonehenge), din perioada romană și din epoca dinaintea cuceririi normande, dar construcțiile importante apar în sec. 11 în stilul romanic de influență normandă (catedrala de la Ely). O serie de monumente gotice sunt construite după modelul unor prototipuri continentale, cristalizându-se apoi trei faze ale goticului e.: lanceolat, decorat și perpendicular (catedrala de la Gloucester). Caracterele Renașterii se regăsesc în stilurile Tudor și elisabetan. În sec. 17, I. Jones impune spiritul clasicist, inspirat după A. Palladio, a doua jumătate a secolului fiind dominată, în arhitectură, de creația lui Chr. Wren. Sec 18 continuă în special formele clasiciste, pentru ca în sec. 19 să se revină la gotic (Parlamentul din Londra); apar însă și construcțiile cu schelet metalic (Crystal Palace din Londra), premergătoare arhitecturii moderne. Pictura de manuscris și sculptura ca ornament arhitectonic sunt forme reprezentative de artă plastică în Evul Mediu, păstrându-se și monumente de sculptură funerară, picturi de portrete (miniaturile lui Nicholas Hilliard, sec. 16). În sec. 17 se dezvoltă portretistica, iar în sec. 18 are loc o mare înflorire a picturii, în genuri variate (portret, peisaj, de gen), ilustrată de personalități ca W. Hogarth, J. Reynolds, Th. Gainsborough, G. Romney – ca și a gravurii și a sculpturii (J. Flaxman). Spre sfârșitul sec. 18 și în sec. 19 se afirmă romantismul în pictura e. (T.H. Lawrence, H. Raeburg, apoi J. Constable, R.P. Bonington, J. Turner). Un loc aparte îl ocupă W. Blake, cu viziunea sa fantastică de esență gotică, iar la mijlocul sec. 19 mișcarea prerafaeliților. După 1860, filozoful Morris va întemeia mișcarea „Art and Crafts” (Arte și meserii) menită să resuscite meșteșugurile artistice și să confere vieții cotidiene o dimensiune a frumosului ce va influența „Modern Style” („Arta 1900” în Anglia). Curentele sec. 20 și-au găsit exponenți în arta e. (Ben Nicholson, G. Sutherland, V. Pasmore ș.a.). Sculptura sec. 20 este dominată de personalitatea lui H. Moore. În artele decorative s-au remarcat, în sec. 18, frații Adam (decoratori), ebeniștii Chippendale și Sheraton, ceramistul Wedgwood. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană din familia de limbi germanice, ramura de vest. Este a doua din lume ca vorbitori (c. 700 mil.), după chineză. Este limba oficială în Marea Britanie, Irlanda, S.U.A., Canada, Australia, Noua Zeelandă, Jamaica și în unele zone din Asia, Africa, Oc. Pacific și limbă secundară sau folosită oficial în alte state (India, Filipine ș.a.); este una din limbile oficiale de lucru la O.N.U. Grafie latină.
Sursa: Dicționar enciclopedic

engléz adj. m., s. m., pl. englézi; adj. f. engléză, pl. engléze
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

englez a. și m. din Anglia: poporul englez, un Englez.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ENGLÉZ, -Ă, englezi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Marii Britanii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Marii Britanii sau englezilor (1), privitor la Marea Britanie ori la englezi; englezesc; p. ext. britanic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de englezi. – Din ngr. englézos, it. inglese.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în mici cantități. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

NÓBIL, -Ă adj. 1. Cinstit, generos; ales; bun; curajos. ◊ Metal nobil = metal prețios; gaz nobil = fiecare dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în cantități mici în atmosferă, ca: heliu, neon, argon, kripton. 2. Distins, grațios, elegant. 3. s.m. și f. Care face parte din vârfurile privilegiate ale societății (mai ales în orânduirea feudală); aristocrat. [< lat. nobilis, cf. it. nobile].
Sursa: Dicționar de neologisme

NÓBIL, -Ă I. adj. 1. cinstit, generos, mărinimos; ales; bun, curajos. ♦ metal ~ = metal prețios; gaz ~ = fiecare dintre gazele inerte, incolore și inodore, care se găsesc în cantități mici în atmosferă. 2. distins, grațios, elegant. II. s. m. f. persoană care face parte din nobilime. (< lat. nobilis, germ. nobil, it. nobile, fr. noble)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

nóbil (nóbilă), adj. – Ilustru, prețios, generos. Lat. nobilis (sec. XIX). Der. nobiliar, adj., din fr. nobiliaire; nobilime, s. f. (noblețe, aristocrație); noblețe, s. f. (distincție); înobila, vb., după fr. anoblir.
Sursa: Dicționarul etimologic român

* nóbil, -ă adj. (lat. nóbilis, ilustru, nobil, d. nóscere, a cunoaște. V. ignobil). Care face parte din clasa cea maĭ înaltă a societățiĭ: persoană nobilă. De nobil, boĭeresc: sînge nobil. Fig. Frumos, distins, elegant: aer, stil nobil. Generos, ĭertător: inimă nobilă. Metale nobile, auru, argintu, platina. Părțĭ nobile (ale corpuluĭ), inima, creĭeru ș.a. fără de care vĭața nu poate exista. S.m. Boĭer, aristocrat, om din cea maĭ înaltă clasă socială. Adv. Ca nobiliĭ, boĭerește, cu nobleță: a te purta nobil. V. blagorodnic, evghenist, patrician, magnat, hidalgo.
Sursa: Dicționaru limbii românești

nóbil adj. m., s. m., pl. nóbili; adj. f., s. f. nóbilă, pl. nóbile
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

nobil a. 1. care face parte din clasa cea mai înaltă a societății; 2. fig. care are sentimente alese: o inimă nobilă. ║ m. cel ce se trage dintr’o familie nobilă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în cantități mici. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

englez - Adjectiv, masculin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul englez

englez - Adjectiv, masculin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul englez

nobil - Adjectiv, masculin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul nobil

nobil - Adjectiv, masculin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul nobil