NEMURÍRE s. f. 1. Calitatea de a fi nemuritor (1); faptul de a trăi veșnic; stare a celui ce este nemuritor; (în limbajul bisericesc) viață veșnică. ◊ Loc. adv. (Fam.) La nemurire = a) fără sfârșit, veșnic; b) extrem de tare, de intens, de mult. 2. Amintire menită să reziste timpului, destinată să trăiască veșnic; glorie veșnică. ◊ Loc. vb. (Rar) A trece la nemurire = a nemuri, a imortaliza. – Din nemuritor (derivat regresiv).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
nemuríre f. Imortalitate. La nemurire (iron.) mult, foarte: îmĭ place la nemurire, bețivu sugea la nemurire.
Sursa: Dicționaru limbii românești
nemuríre s. f., g.-d. art. nemuríriiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită nemurire f. starea celui nemuritor: tu'mi ceri chiar nemurirea mea EM.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
NEMURÍRE s. f. 1. Calitatea de a fi nemuritor (1); faptul de a trăi veșnic; stare a celui ce este nemuritor; (în limbajul bisericesc) viață veșnică. ◊ Loc. adv. (Fam.) La nemurire = a) fără sfârșit, veșnic; b) extrem de tare, de intens, de mult. 2. Amintire menită să reziste timpului, destinată să trăiască veșnic; glorie veșnică. ◊ Loc. vb. (Rar) A trece la nemurire = a nemuri, a imortaliza. – Din nemuritor (derivat regresiv).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
nemurire - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul nemuri
