Am găsit 16 definiții pentru cuvantul/cuvintele Monstru:

MÓNSTRU s. m. 1. ființă fantastică cu corpul din elemente specifice oamenilor și animalelor. ♦ colos, namilă, ființă, lucru de proporții colosale. ♦ (adj.; fam.) de mare amploare, colosal. 2. ființă care prezintă o anomalie fizică din naștere; pocitanie. 3. om crud, degenerat, denaturat. 4. monstru sacru = mare vedetă a cinematografiei sau teatrului. (< fr. monstre, lat. monstrum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

MÓNSTRU, monștri, s. m. 1. Ființă mitologică cu corpul format din părți ale unor animale diferite sau din unele părți de om și altele de animal. 2. Ființă care se naște cu mari anomalii fizice; pocitanie; fig. om cu mari defecte morale, om josnic, crud, denaturat. 3. Namilă, matahală. ♦ (Fig.) (Adjectival) De proporții mari, extraordinar, neobișnuit. – Din lat. monstrum, fr. monstre.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


MÓNSTRU s.m. 1. Ființă fantastică, având corpul alcătuit din elemente specifice oamenilor și animalelor. ♦ Ființă care are o anomalie fizică din naștere; pocitanie. 2. Colos, namilă; ființă sau lucru de proporții colosale. 3. Om crud, degenerat, denaturat. // adj. Uriaș, foarte mare, colosal. [Cf. fr. monstre, lat. monstrum].
Sursa: Dicționar de neologisme

mónstru (mónștri), s. m.1. Dihanie, colos. – 2. (Adj.) Montruos, ieșit din comun. – Mr. monstru. Fr. monstre. Mr. pare să provină direct din lat. (cf. REW 5565a). – Der. monstruos, adj., din fr. monstrueux; monstruozitate, s. f., din fr. monstruosité.
Sursa: Dicționarul etimologic român

mónstru, -ă, monștri, -stre, s. m. și adj.
Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine

*mónstru m., pl. ștri (lat. monstrum, ceĭa ce atrage atențiunea ca semnu răŭ, din *monestrum, d. monére, a înștiința, a aduce aminte, V. monitor, mustru). Ființă de formă contrară naturiĭ, cum ar fi un vițel cu doŭă capete, florile duple [!] ș. a. Ființă fantastică din mitologie și poveștĭ: Perseŭ a liberat-o pe Andromeda de monstru care o amenința. Fig. Om grozav de urît: aceștĭ copiĭ îs curațĭ monștri, V. ĭazmă). Om care face fapte urîte, de ex., un asasin. Lucru colosal: vapoarele transoceanice îs adevărațĭ monștri. Monstru marin, balaur colosal despre care se crede că trăĭește în ocean. Adj. Colosal, excesiv: un ospăț monstru. (Și fem.: o beție monstră). V. căpcăun.
Sursa: Dicționaru limbii românești

mónstru s. m., art. mónstrul; pl. mónștri, art. mónștrii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

monstru m. 1. ființă a cării conformațiune e contrară naturei; 2. fig. om grozav de urît; 3. ființă crudă și denaturată: monstru de ingratitudine.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MÓNSTRU s. m. 1. ființă fantastică cu corpul din elemente specifice oamenilor și animalelor. ♦ colos, namilă, ființă, lucru de proporții colosale. ♦ (adj.; fam.) de mare amploare, colosal. 2. ființă care prezintă o anomalie fizică din naștere; pocitanie. 3. om crud, degenerat, denaturat. 4. monstru sacru = mare vedetă a cinematografiei sau teatrului. (< fr. monstre, lat. monstrum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

MÓNSTRU, monștri, s. m. 1. Ființă mitologică cu corpul format din părți ale unor animale diferite sau din unele părți de om și altele de animal. 2. Ființă care se naște cu mari anomalii fizice; pocitanie; fig. om cu mari defecte morale, om josnic, crud, denaturat. 3. Namilă, matahală. ♦ (Fig.) (Adjectival) De proporții mari, extraordinar, neobișnuit. – Din lat. monstrum, fr. monstre.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

MÓNSTRU s.m. 1. Ființă fantastică, având corpul alcătuit din elemente specifice oamenilor și animalelor. ♦ Ființă care are o anomalie fizică din naștere; pocitanie. 2. Colos, namilă; ființă sau lucru de proporții colosale. 3. Om crud, degenerat, denaturat. // adj. Uriaș, foarte mare, colosal. [Cf. fr. monstre, lat. monstrum].
Sursa: Dicționar de neologisme

mónstru (mónștri), s. m.1. Dihanie, colos. – 2. (Adj.) Montruos, ieșit din comun. – Mr. monstru. Fr. monstre. Mr. pare să provină direct din lat. (cf. REW 5565a). – Der. monstruos, adj., din fr. monstrueux; monstruozitate, s. f., din fr. monstruosité.
Sursa: Dicționarul etimologic român

mónstru, -ă, monștri, -stre, s. m. și adj.
Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine

*mónstru m., pl. ștri (lat. monstrum, ceĭa ce atrage atențiunea ca semnu răŭ, din *monestrum, d. monére, a înștiința, a aduce aminte, V. monitor, mustru). Ființă de formă contrară naturiĭ, cum ar fi un vițel cu doŭă capete, florile duple [!] ș. a. Ființă fantastică din mitologie și poveștĭ: Perseŭ a liberat-o pe Andromeda de monstru care o amenința. Fig. Om grozav de urît: aceștĭ copiĭ îs curațĭ monștri, V. ĭazmă). Om care face fapte urîte, de ex., un asasin. Lucru colosal: vapoarele transoceanice îs adevărațĭ monștri. Monstru marin, balaur colosal despre care se crede că trăĭește în ocean. Adj. Colosal, excesiv: un ospăț monstru. (Și fem.: o beție monstră). V. căpcăun.
Sursa: Dicționaru limbii românești

mónstru s. m., art. mónstrul; pl. mónștri, art. mónștrii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

monstru m. 1. ființă a cării conformațiune e contrară naturei; 2. fig. om grozav de urît; 3. ființă crudă și denaturată: monstru de ingratitudine.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a