Am găsit 21 de definiții pentru cuvantul/cuvintele Malul, sens, opus:

OPÚS2, -Ă, opuși, -se, adj. 1. Care este așezat în fața cuiva sau a ceva, în partea dimpotrivă; p. ext. (despre fenomene, caractere, legi) care nu se poate împăca cu altul; contrar, potrivnic. ♦ (Substantivat, n. art.) Ceea ce se opune altuia. 2. (Mat.; despre unghiuri) Care este așezat, într-o figură geometrică, în fața altui unghi sau în fața uneia dintre laturi; (despre laturi) care este așezat în fața altei laturi sau în fața unuia dintre unghiuri. – V. opune.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ÓPUS1, opusuri, s. n. (Muz.) Termen care denumește, împreună cu un număr de clasificare, o operă a unui compozitor, potrivit succesiunii cronologice a lucrărilor sale. [Scris și (prescurtat): op] – Din fr. opus, germ. Opus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ÓPUS s.n. Bucată muzicală a unui compozitor care poartă un anumit număr de clasificare, dat după succesiunea cronologică a lucrărilor acestuia. [< lat. opus, cf. germ. Opus].
Sursa: Dicționar de neologisme

ÓPUS s. n. termen pentru catalogarea și numerotarea cronologică a lucrărilor unui compozitor. (< lat. opus, germ. Opus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

*opús, -ă adj. (d. opun). Pus față în față: munțĭ opușĭ, malurĭ opuse. Fig. Advers, contrar: albu e opus negruluĭ, interese opuse. Geom. Unghĭurĭ opuse pin [!] creștet, unghĭurĭ ale căror laturĭ îs formate de prelungirile laturilor celuĭ-lalt unghĭ, ca în litera X. S. n., pl. urĭ. Lucru opus, lucru contrar: binele e opus răuluĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ópus s. n., pl. ópusuri; abr. op.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

opus a. 1. pus față în față: case opuse; 2. de ceea parte: malul opus al râului.; 3. contrar: albul și negrul sunt colori opuse; fig. interese opuse. ║ n. ceeace este opus: economia este opusul risipei.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

OPÚS2, -Ă, opuși, -se, adj. 1. Care este așezat în fața cuiva sau a ceva, în partea dimpotrivă; p. ext. (despre fenomene, caractere, legi) care nu se poate împăca cu altul; contrar, potrivnic. ♦ (Substantivat, n. art.) Ceea ce se opune altuia. 2. (Mat.; despre unghiuri) Care este așezat, într-o figură geometrică, în fața altui unghi sau în fața uneia dintre laturi; (despre laturi) care este așezat în fața altei laturi sau în fața unuia dintre unghiuri. – V. opune.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ÓPUS1, opusuri, s. n. (Muz.) Termen care denumește, împreună cu un număr de clasificare, o operă a unui compozitor, potrivit succesiunii cronologice a lucrărilor sale. [Scris și (prescurtat): op] – Din fr. opus, germ. Opus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ÓPUS s.n. Bucată muzicală a unui compozitor care poartă un anumit număr de clasificare, dat după succesiunea cronologică a lucrărilor acestuia. [< lat. opus, cf. germ. Opus].
Sursa: Dicționar de neologisme

ÓPUS s. n. termen pentru catalogarea și numerotarea cronologică a lucrărilor unui compozitor. (< lat. opus, germ. Opus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

*opús, -ă adj. (d. opun). Pus față în față: munțĭ opușĭ, malurĭ opuse. Fig. Advers, contrar: albu e opus negruluĭ, interese opuse. Geom. Unghĭurĭ opuse pin [!] creștet, unghĭurĭ ale căror laturĭ îs formate de prelungirile laturilor celuĭ-lalt unghĭ, ca în litera X. S. n., pl. urĭ. Lucru opus, lucru contrar: binele e opus răuluĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ópus s. n., pl. ópusuri; abr. op.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

opus a. 1. pus față în față: case opuse; 2. de ceea parte: malul opus al râului.; 3. contrar: albul și negrul sunt colori opuse; fig. interese opuse. ║ n. ceeace este opus: economia este opusul risipei.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SENS, sensuri, s. n. 1. Înțeles (al unui cuvânt, al unei expresii, al unei forme sau al unei construcții gramaticale); semnificație. ♦ (În semiotică) Înțelesul unui semn. ♦ Conținut noțional sau logic. Îmi spui cuvinte fără sens. 2. Temei rațional; logică, rost, rațiune, noimă. Sensul vieții. ♦ Rost, scop, menire. ◊ Loc. adv. Fără sens = fără rost, la întâmplare. Într-un anumit sens = privind lucrurile într-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport. În sensul cuiva = potrivit vederilor, părerilor cuiva. 3. Direcție, orientare. ◊ Sens unic = sistem de circulație a vehiculelor într-o singură direcție pe arterele cu mare afluență, putându-se folosi toată lățimea părții carosabile. 4. (Mat., Fiz.) Fiecare dintre cele două posibilități de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singură dimensiune. – Din fr. sens, lat. sensus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

SENS s.n. 1. Înțeles, semnificație, accepție (a unui cuvânt, a unei expresii etc.). ♦ Conținut. 2. Rost, noimă, rațiune. 3. Direcție, orientare. ◊ Sens unic = sistem de circulație a vehiculelor într-o singură direcție pe arterele cu mare afluență; sens giratoriu = sens obligatoriu pe care trebuie să-l urmeze autovehiculele în jurul unui rond situat la o intersecție, într-o piață etc. [Cf. fr. sens, lat. sensus].
Sursa: Dicționar de neologisme

SENS s. n. 1. înțeles, semnificație, accepție (a unui cuvânt). ♦ într-un anumit ~ = dintr-un anumit punct de vedere. ◊ conținut. 2. rost, noimă, rațiune. 3. direcție, orientare.. ♦ ~ unic = sistem de circulație a vehiculelor într-o singură direcție pe arterele cu mare afluență. 4. (mat., fiz.) fiecare dintre cele două posibilități de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singură dimensiune. (< fr. sens, lat. sensus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

sens s. n., pl. sénsuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*sens n., pl. urĭ (lat sensus, simt, d. sentire, sensum, a simți; fr. sens). Înțeles, însemnare: sens propriŭ, sens figurat. Direcțiune: mașina asta merge în toate sensurile. — Fals senz.
Sursa: Dicționaru limbii românești

sens n. 1. însemnare, înțeles: sens propriu, sens figurat; 2. fiecare din laturile unui lucru: în toate sensurile.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SENS, sensuri, s. n. 1. înțeles (al unui cuvânt, al unei expresii, al unei forme sau al unei construcții gramaticale); semnificație. ♦ (în semiotică) Înțelesul unui semn. ♦ Conținut noțional sau logic. Îmi spui cuvinte fără sens. 2. Temei rațional; logică, rost, rațiune, noimă. Sensul vieții. ♦ Rost, scop, menire. ♦ Loc. adv. Fără sens = fără rost, la întâmplare. Într-un anumit sens = privind lucrurile într-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport. În sensul cuiva = potrivit vederilor, părerilor cuiva. 3. Direcție, orientare. ◊ Sens unic = sistem de circulație a vehiculelor într-o singură direcție pe arterele cu mare afluență, putându-se folosi toată lățimea părții carosabile. 4. (Mat., Fiz.) Fiecare dintre cele două posibilități de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singură dimensiune. – Din fr. sens, lat. sensus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

malul - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul mal

mâlul - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul mâl

opus - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul opune

opus - Adjectiv, masculin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul opus

opus - Adjectiv, masculin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul opus

opus - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul opus

opus - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul opus

sens - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul sens

sens - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul sens