macár, V. măcar.
Sursa: Dicționaru limbii românești
MĂCÁR adv. 1. (Restrictiv) Cel puțin, barem, încaltea. Să-i dea măcar zece lei. 2. (Concesiv) Chiar să, chiar dacă, fie1 și să, încă. Măcar de-ar fi orice, tot mă duc. ◊ Loc. conj. Măcar că = cu toate că, deși. 3. (Pop.; în legătură cu un pronume sau cu adverbe relativ-interogative) Oricât, oricine, oarecare, cineva, fiecare, oricum. – Din ngr. makári.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
măcár adv. – 1. Chiar, pînă și. – 2. Cel puțin, chiar dacă. – 3. (În comp.) Indiferent de. – Var. (Mold.) macar, mr. măcar, megl. macar. Ngr. μαϰάρι „măcar”, și „și chiar dacă”, din gr. μαϰάριος „fericit” (cf. Corominas, III, 190, unde se stabilește că der. din per. magar, general acceptată, nu este posibilă; pentru această ultimă ipoteză, cf. Miklosich, Türk. Elem., II, 125; Berneker, II, 8; Lokotsch 1456; REW 5224), cf. it. magari, sp. maguer (sec. X), tc. magar, alb., bg., sb., cr., slov. makar.Sursa: Dicționarul etimologic român măcár (vest) și macár (est) adv. (ngr. makári, magári, o dacă, bine ar fi dacă; alb. bg. makár, d. turc. cum. magar, care vine d. pers. magar, din ma, nu, și agar, o dată. D. ngr. vine it. macári, azĭ magári, o dacă!). Barim, încaltea, cel puțin: dă și tu măcar un franc! Nicĭ măcar, nicĭ chear [!]: N´avem frică De nimică, Nicĭ măcar De cîrcserdar (P. P.) Măcar de (orĭ măcar să), chear de (orĭ chear să): voĭ pleca măcar de ar ploŭa. Măcar de ar ploŭa, măcar să ploŭă, bine ar fi să ploŭă, o dacă ar ploŭa: Loc. conj. Măcar că, cu toate că, deși: măcar că ploŭă, tot voĭ pleca; măcar să ploŭă, tot voĭ pleca. (Și izolat cu conj.: Nu te duce, că va ploŭa! – Măcar! adică: „Și dacă! Nu-mĭ pasă!”). – Vechĭ saŭ rar (conj.): măcar și, chear dacă, deși: măcar și este. Măcar-cine, -ce, -cît, -unde ș. a., orĭ-cine, -ce. -cît. -unde ș. a. Măcar cum, orĭ-cum, în nicĭ un caz, de loc. Vechĭ și măcară. V. săvaĭ și acar 3.
Sursa: Dicționaru limbii românești
măcár adv.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită măcar adv. exprimă: 1. o restricțiune: dă-mi măcar cinci lei; 2. o ipoteză: măcar să mă taie, nu fac așa; 3. o eventualitate: măcar cum, măcar cât de mare; măcar că, deși, cu toate că. [Gr. bizantin MAKÁRI].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MĂCÁR adv. 1. (Restrictiv) Cel puțin, barem, încaltea. Să-i dea măcar zece lei. 2. (Concesiv) Chiar să, chiar dacă, fie1 și să, încă. Măcar de-ar fi orice, tot mă duc. ◊ Loc. conj. Măcar că = cu toate că, deși. 3. (Pop.; în legătură cu un pronume sau cu adverbe relativ-interogative) Oricât, oricine, oarecare, cineva, fiecare, oricum. – Din ngr. makári.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
VA1 Element de compunere care a servit (într-un stadiu vechi al limbii) la formarea unor adverbe (undeva, cândva) sau a unor pronume (cineva, careva), cărora le imprimă o nuanță nehotărâtă. – Din prez. ind. (pers. 3 sg., forma populară) al lui vrea.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a VA2 vb. intranz. defectiv (La prez. ind. pers. 3 sg.; pop. și fam.; în expr.) Mai va = mai așteaptă; mai este (mult) până acolo; mai trece vreme până atunci. – Lat. vadit.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a VA2 (Înv.) Element de compunere servind la formarea unor adverbe ca: undeva, cândva sau a unor pronume ca: cineva, careva, cărora le imprimă o nuanță nehotărâtă. – Prez. ind. (pers. 3 sg.) al lui vrea.Sursa: Dicționarul limbii române moderne VA1 1. (Prez. ind. pers. 3 sg. a unui verb defectiv, în expr.) Mai va = mai așteaptă; mai este (mult) până acolo; mai trece vreme până atunci. 2. (Reg., la imper. pers. 2 sg. și pl.) Va (rar vă) și vați = du-te sau duceți-vă. – (1) Lat. vadit, (2) va (= vade).Sursa: Dicționarul limbii române moderne va vb. – A merge. Lat. vadĕre (Pușcariu 1847; REW 9117). Ca și în celalate idiomuri romanice este vb. defectiv, practic fără conjug. Se păstrează în expresia mai va „mai este mult” literalmente „merge mai mult”. Înv., în Trans., (sec. XVI) se citează formele de imperativ vă, pl. va(re)ți. Deși există părerea generală că viitorul rom. se formează cu auxiliarul a voi, probabil acest auxiliar este prezentul lui va, confundat pe urmă cu a voi (voi, vei, va, vom, veți, vor). Pentru această formare a viitorului, cf. fr. și sp. (voi cînta, cf. fr. je vais chanter, sp. voy a cantar) și Pușcariu, Dacor., VI, 387-93.Sursa: Dicționarul etimologic român va1 (în expr. mai ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 sg.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
va2 vb. v. vrea2
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
v-a pr. + vb. aux. (v-a văzut, v-a vedea)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită v-a pr. + vb. aux. (v-a văzut, v-a vedea)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită VA1 (METR.), simbol pentru voltamper.Sursa: Dicționar enciclopedic VA2 (lat. vedit [vadere „a merge”]), vb. I intranz., defectiv. (Numai la prez. ind., pers. 3: pop. și fam. în expr.) Mai ~ = mai este mult până atunci sau până acolo.Sursa: Dicționar enciclopedic -vá (ca și va, vrea). Particulă nehotărîtoare: cineva (oare-care), ceva, undeva, cît-va, cîțĭ-va.
Sursa: Dicționaru limbii românești
va (prescurtat din vrea saŭ vare) v. ajutător p. formarea pers. III sing. a viitoruluĭ literar: va face, va să vie (pop. a face, a să vie în est și o face, o să vie în vest). Va să zică (vest), vrea să zică, adică, în rezumat: va să zică, s´a sfîrșit ! – V. def. Vest. Maĭ va (pînă acolo, pînă atuncĭ), maĭ este loc orĭ timp (pînă acolo, pînă atuncĭ). Vechĭ. Dumnezeŭ va, D-zeŭ vrea.
Sursa: Dicționaru limbii românești
va v. 1. în loc de vrea: va să zică, adică; mai va, nu sá sfârșit; 2. auxiliar al viitorului: va tace; 3. particulă ce indică o stare nedeterminată: cineva, ceva, cândva. [V. voì].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
VA1 Element de compunere care a servit (într-un stadiu vechi al limbii) la formarea unor adverbe (undeva, cândva) sau a unor pronume (cineva, careva4), cărora le imprimă o nuanță nehotărâtă. – Din prez. ind. (pers. 3 sg., forma populară) al lui vrea.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) VA2 vb. intranz. defectiv (La prez. ind. pers. 3 sg.; pop. și fam.; în expr.) Mai va = mai așteaptă; mai este (mult) până acolo; mai trece vreme până atunci. – Lat. vadit.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) vă v. voi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
1) vă v. def. (lat. vade). L. V. și Trans. Du-te. Vațĭ și várețĭ (lat. vádite), duceți-vă. – Mrom (vechĭ) si ți vaĭ, să te duci.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) vă (din voŭă), pron. personal de pers II la dativ și ac. pl.: vă dă (voŭă), vă dă (pe voĭ). Cînd urmează se, la dativ se pune vi îld. vă: vi se dă (voŭă). Tot așa, se zice vă sînt, dar vi-s.
Sursa: Dicționaru limbii românești
Forme flexionare:
măcar - Invariabil - pentru cuvantul măcar
vă - Pronume, Genitiv-Dativ, plural, feminin - pentru cuvantul tu
vă - Pronume, Nominativ-Acuzativ, plural, feminin - pentru cuvantul tu
vă - Pronume, Genitiv-Dativ, plural, masculin - pentru cuvantul tu
vă - Pronume, Nominativ-Acuzativ, plural, masculin - pentru cuvantul tu
va - Invariabil - pentru cuvantul va
va - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul vrea
vă - Formă unică - pentru cuvantul vă
macar - Formă unică - pentru cuvantul macar