LUCERNA (LUCERNE [lüsérn], LUZERN [lútsern]) 1. Oraș în partea central-nordică a Elveției, pe țărmul de NV al Lacului celor Patru Cantoane, la gura de vărsare a râului Reuss, centru ad-tiv al cantonului cu același nume; 58,2 mii loc. (1997). Nod de comunicații. Ind. metalurgică; constr. de mașini, electrotehnică, mecanică fină, textilă, chim., alim. Stațiune turistică. Monumente: Hofkirche Sankt Leodegar, construită în anii 1633-1644 pe locul unei biserici din sec. 8; Sankt Peter (1178, refăcută în 1750); Biserica iezuiților (1667-1677); Mariahilfe (1676-1681); Primăria în stil renascentist (1599-1606); podurile (peste râul Reuss) Kapell-Brücke (1333) și Spreur-Brücke (1407). Turnul de Apă (simbolul orașului). Fundat în sec. 8. A primit statut de oraș în c. 1178. Bastion al catolicismului, a condus coaliția cantoanelor catolice în războiul civil din 1847. 2. Canton în partea central-nordică a Elveției; 1,5 mii km2; 341,8 mii loc. (1997). Centrul ad-tiv: Lucerna. Expl. forestiere. Zonă de agricultură intensivă (cereale și creșterea animalelor).Sursa: Dicționar enciclopedic Lucerna f. unul din cantoanele Elveției, cap. Lucerna, pe lacul cu acelaș nume: 44.000 loc.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
LUCÉRNĂ, s. f. Plantă perenă din familia leguminoaselor, cu frunze compuse din câte trei foliole și cu flori albastre-violacee, cultivată ca plantă furajeră (Medicago sativa). [Var.: (Reg.) luțărnă, luțérnă, s. f.] – Din germ. Luzerne.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a LUCÉRNĂ s. f. (la greci și la romani) corp de iluminat în care ardea o feștilă înmuiată în ulei. (< lat. lucerna)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
LUCÉRNĂ s.f. (Ant.; la greci și la romani) Corp de iluminat în care ardea o feștilă înmuiată în ulei. [< it., lat. lucerna].
Sursa: Dicționar de neologisme
lucérnă (-ne), s. f. – Plantă (Medicago sativa). – Var. luțernă. Fr. luzerne, var. germ. Luzern.Sursa: Dicționarul etimologic român lucernă s. f. sg. fleacuri, lucruri neînsemnate.Sursa: Dicționar de argou al limbii române
LUCÉRNĂ (‹ germ.) s. f. Plantă furajeră, perenă, din familia leguminoaselor, cu lăstari înalți până la 120 cm, frunze trifoliate și flori albastre-violacee (Medicago sativa). Este rezistentă la ger și secetă, are o mare capacitate de producție și o valoare nutritivă ridicată.Sursa: Dicționar enciclopedic *lucérnă f., pl. e (fr. luzerne, d. pv. luzerno, adică „lucitoare”, ca semințele eĭ, d. luzir, a luci, infl. de it. lat. lucerna, lampă). Un fel de trifoĭ cultivat ca nutreț (medicago sativa). – Și luțernă (după germ. rus.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
lucérnă, (luțernă, luțărnă), s.f. – (bot.) Plantă perenă din familia leguminoaselor, cultivată ca plantă furajeră (Medicago sativa). – Din germ. Luzerne.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
lucérnă s. f., g.-d. art. lucérneiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită lucernă f. V. luzernă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
LUCÉRNĂ s. f. Plantă perenă din familia leguminoaselor, cu frunze compuse din câte trei foliole și cu flori albastre-violacee, cultivată ca plantă furajeră (Medicago sativa). [Var.: (reg.) luțárnă, luțérnă s. f.] – Din germ. Luzerne.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)