Ilíe m. (vsl. Iliĭ, Ilia, d. mgr. Ilias, vgr. Elias, cuv. ebr.). Numele unuĭ sfînt profet căruĭa poporu îĭ atribuĭe stăpînirea tunetelor și fulgerelor. (Sărbătoarea luĭ, la 20 Ĭulie, de cînd încep a fi mîncate merele și perele). Ilie Pălie (din po-Ilie?), o sărbătoare băbească a doŭa zi de Sfîntu Ilie (cînd, dacă lucrezĭ, ți se pălesc holdele, și de aceĭa [!] ĭ-ar și zice Pălie!).
Sursa: Dicționaru limbii românești
ILIE (sec. 9 î. Hr.), profet evreu. Adversar al cultului lui Baal, introdus de regele Ahab. Potrivit „Vechiului Testament”, a făcut multe minuni și s-a înălțat la cer într-un car de foc, lăsând ucenicului său Elisei mantaua sa. Prăznuit la 20 iulie.Sursa: Dicționar enciclopedic
Ilie (St.) m. profet, răpit (zice se) la cer într’un car de foc; serbat de țăranii noștri la 20 Iulie, zi de fulgere, trăsnete, vifore. Poporul crede, când bubue tunetul, că sfântul Ilie se preumblă cu caru-i pe bolta de aramă a cerului, alergând după diaci ca să-i trăsnească cu fulgerele sale. V. Pălie.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Ilie m. numele mai multor Domni români: ILIE I, fiul lui Alexandru cel Bun, Domnul Moldovei, întâi singur (1433), apoi împreună cu fratele său Ștefan II (1435-1444); ILIE I, v. Iliaș-Vodă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Ilie (Culmea sfântului) f. pisc de munte în jud. Prahova, desparte apa Doftanei de a Teleajenului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a