Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele Hran��, antonim:

ANTONÍM, antonime, s. n. Cuvânt care, considerat în raport cu altul, are sens contrar. – Din fr. antonyme.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



ANTONÍM s.n. (Lingv.) Cuvânt cu sensul opus altui cuvânt corelativ. ♦ Joc care cere să se caute un cuvânt opus altuia indicat sau care reiese dintr-o definiție. [Pl. -me. / fr. antonyme, cf. anti – contra, gr. onyma – nume].
Sursa: Dicționar de neologisme

ANTONÍM s. n. 1. cuvânt cu sens opus altui cuvânt. 2. joc care cere să se caute un cuvânt opus altuia, indicat sau care reiese dintr-o definiție. (< fr. antonyme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ANTONÍM, antonime, s. n. Cuvânt care, considerat în raport cu altul, are sensul exact contrar. Antonimul lui „mare” este „mic”.Fr. antonyme (< gr.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*antoním, -ă adj. (vgr. antónymos. V. an- și om-onim). Gram. Opus în înțeles: uricĭunea e antonimu frumusețiĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

!antoním (an-to-/ant-o-) s. n., pl. antoníme
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

antonim a. și n. care are un sens contrar: binele e antonimul răului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ANTONÍM, antonime, s. n. Cuvânt care, considerat în raport cu altul, are sens contrar. – Din fr. antonyme.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

antonim - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul antonim

antonim - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul antonim