HÁRNIC, -Ă, harnici, -ce, adj. Care muncește mult și cu râvnă, care lucrează iute și cu spor; vrednic, muncitor, activ, sârguincios, sârguitor. ♦ (Pop.) Capabil, destoinic. – Din sl. *harĩnŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a hárnic, -ă adj. (vsl. harĭnŭ cu sufixu -nic; bg. rut. haren, d. vsl. harĭ, grație. V. har). Vechĭ. Demn, vrednic, în stare: nu eștĭ harnic să-ĭ trecĭ pe dinainte. Azĭ. Activ, muncitor: om harnic.
Sursa: Dicționaru limbii românești
hárnic adj. m., pl. hárnici; f. hárnică, pl. hárniceSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită harnic a. activ, sârguitor. [Derivat din har: cel cu har, vrednic].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
HÁRNIC, -Ă, harnici, -ce, adj. Care muncește mult și cu râvnă, care lucrează iute și cu spor; vrednic. ♦ (Pop.) Capabil, destoinic. – Din sl. *harĭnŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)