Am găsit o definiție pentru cuvantul/cuvintele Groza:

GROZA, Petru (1884-1958, n. Băcia, jud. Hunedoara), avocat și om politic român. Președinte al organizației Frontul Plugarilor (1933-1953). În timpul războiului (1943-1944) a fost internat în lagăr. Ministru în mai multe rânduri. Vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (nov. 1944-febr. 1945) în guvernele Sănătescu și Rădescu. Președinte (șeful statului) al Prezidiului Marii Adunări Naționale (1952-1958). La cererea expresă a lui A.I. Vîșinski și sub presiunea militară sovietică, regele Mihai I este nevoit să accepte numirea dr. Petru Groza ca prim-ministru, care, la 6 mart. 1945, formează un nou guvern, ministerele cheie fiind deținute de comuniști. La trei zile după instalare, Moscova decide restabilirea administrației românești asupra părții de nord a Transilvaniei eliberate, fapt ce semnifică încrederea și învestitura politică acordate guvernului Groza. Recunoscut și de Marea Britanie și S.U.A. (febr. 1946), guvernul dr. Petru Groza, de deplin legitimizat, a trecut la inițierea și aplicarea unui șir de măsuri (judecarea și executarea mareșalului I. Antonescu și a principalilor săi colaboratori, falsificarea alegerilor parlamentare din nov. 1946, anihilarea opoziției și, în special, a partidelor istorice, arestarea și exterminarea lor, impunerea actului de abdicare regelui Mihai I ș.a.).
Sursa: Dicționar enciclopedic