FILIPESCU, Gheorghe Em. (1885-1937, n. Botoșani), inginer român. M. coresp. al Acad. (1936), prof. univ. la București. Lucrări de rezistența materialelor, elasticitate și calculul construcțiilor. A elaborat o metodă de calcul al sistemelor static nedeterminate (metoda F.). Op. pr.: „Formule pentru calculul betonului armat”, „Hypothéses sur la rupture des matériaux”.Sursa: Dicționar enciclopedic FILIPESCU, Ion (1927-2002, n. Moțăței, jud. Dolj), jurist român. Acad. (1993), prof. univ. la București. Contribuții în domeniul dreptului civil, la dreptului internațional privat și al dreptului comercial internațional („Drept internațional privat”, „Drept civil, dreptul de proprietate și alte drepturi reale”).Sursa: Dicționar enciclopedic
FILIPESCU, Miltiade (1901-1992, n. sat Burdusaci, jud. Bacău), geolog și palentolog român. Acad. (1963), prof. univ. la București. A studiat îndeosebi organismele și microorganismele fosile din depozitele mezozoice și neolitice, stratigrafia, petrografia și tectonica formațiunilor cretacice și terțiare din Carpați și Subcarpați. Lucrări de sinteză: „Geologia Carpaților Orientali”, „Stratigrafia Cretacicului din flișul Carpaților Orientali”.Sursa: Dicționar enciclopedic FILIPESCU, familie de boieri din Țara Românească. Mai importanți: 1. Alexandru F.-Vulpe (1775-1856, n. București), mare ban în timpul domniei lui Gh. Bibescu. A dus tratative cu Tudor Vladimirescu la intrarea acestuia în București. Logofăt al Dreptății, apoi ministru de Externe. A participat la redactarea Regulamentelor Organice și a fost favorabil alegerii ca domn a principelui Gheorghe Bibescu. 2. Dimitrie (Mitică) F. (1808-1843), om politic român de orientare liberală. Conducător al acțiunii revoluționare secrete din 1840, după descoperirea căreia a fost închis la la Mănăstirea Snagov. 3. Ion A. F. (1811-1863), om politic. Fiul lui F. (1). Caimacam al Țării Românești (1858-1859). Adept al unirii Principatelor. Ministru în timpul lui Al.I. Cuza. 4. Nicolae F. (Nicu) (1862-1916, n. București), om politic român. Orator de mare talent. Președinte (1915-1916) al Partidului Conservator (adept al Antantei). A fundat și condus ziarul „Epoca” (1885-1916). Primar al Capitalei (1893-1895). De mai multe ori ministru; ca ministru de Război (1910-1912) a inițiat: înzestrarea armatei cu armament și echipament militar, înființarea Liceului militar de la Mănăstirea Dealu și construirea Cercului Militar din București. Situându-se pe pozițiile apărării marii proprietăți, F. s-a pronunțat împotriva proiectelor de reformă agrară preconizate de liberali. În perioada neutralității României, F. a susținut cu fervoare intrarea României în primul război mondial de partea Antantei, în vederea înfăptuirii idealului național – Unirea, din inițiativa lui creându-se, în 1915, „Federația unionistă”. Contribuții teoretice importante la îmbogățirea doctrinei conservatoare românești („Către un nou ideal”, „Finanțele noastre”, „Discursuri politice 1911, 1912-1915”. „Pentru România Mare. Cuvântări din război. 1914-1916”). 5. Grigore F. (1886-1838, n. București), om politic conservator român. Fiul lui F. (4). Președinte al Partidului Conservator (1932-1938). Director al ziarului „Epoca” (1918-1938). Președinte al Societății de Telefoane (1931-1938).Sursa: Dicționar enciclopedic Filipescu (Const. Căpitanul) m. cronicar muntean sub Șerban-Vodă Cantacuzino (1679-1688).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Filipescu m. numele mai multor bărbați politici: 1. (Iordache), candidat la tronul Țării în 1834 (1765-1855); 2. (Alexandru), poreclit Vulpe, din cauza dibăciei sale în tratativele cu Tudor Vladimirescu, a participat la redactarea Regulamentului Organic (1775-1856); 3. (Ioan), fiul celui precedent, poreclit Vulpache, bărbat de Stat (1811-1863); 4. (Nicolae) fiul lui Grigore Filipescu și al Anastasiei Rosetti, om de Stat și fost ministru (1862-1916).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a