Am găsit 55 de definiții pentru cuvantul/cuvintele Explicatie, corecta, Una, pereche, chiloti, sau, una, b:

B s. m. invar. A patra literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană oclusivă bilabială sonoră (4)). [Pr.: be].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


BᾹRISᾹL, oraș în S Rep. Bangladesh, la S de Dhaka, port în delta Gangelui și Brahmaputrei; 172,9 mii loc. (1981). Constr. de mașini; șantier naval. Ind. alim. și a chibriturilor. Piață pentru orez. Export de iută, pește și ceai.
Sursa: Dicționar enciclopedic

B’ARG (pseud. lui Ion Bărbulescu) (1887-1969, n. Odobești), grafician și pictor român. Desene satirice și caricaturi antirăzboinice, antimonarhice și antifasciste („Șomerii”, „Propagandă țărănistă”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

b1 (literă) [cit be / bî] s. m. / s. n., pl. b / b-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

b2 (sunet) [cit. ] s. m., pl. b
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

B s. m. invar. A treia[1] literă a alfabetului, numită „be”, și sunetul corespunzător.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

B s. m. invar. 1. A patra literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană oclusivă bilabială sonoră). 2. (MUZ.) Notație literală pentru sunetul si; bemol. 3. Simbol chimic pentru bor. 4. (METR.) Simbol pentru bel.
Sursa: Dicționar enciclopedic

b m. A doŭa literă a alfabetului latin. Reprezintă un sunet labial sonor care corespunde cu p cînd e șoptit (ca în beltea, peltea) și cu n cînd e emis pe nas (ca în grabnic, gramnic). Grecii moderni l-aŭ prefăcut în v (ca’n varvar, barbar). Se pron. be.
Sursa: Dicționaru limbii românești

B m. a doua literă a alfabetului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

B, b, s. m. 1. A patra literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană oclusivă bilabială sonoră). [Pl. și: (1, n.) b-uri].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CHILÓȚI s. m. pl. Obiect de lenjerie sau de sport, care acoperă corpul de la talie până mai sus de genunchi (pe sub pantaloni, rochie, fustă). – Din fr. culotte.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CHILÓȚI s.m.pl. Obiect de lenjerie care acoperă partea de jos a trunchiului (și o parte din coapse). [Sg. chilot. / < fr. culotte].
Sursa: Dicționar de neologisme

chilóți s. m. pl. – Obiect de lenjerie care acoperă corpul de la talie în jos. Fr. culotte, cf. ngr. ϰιλότα.
Sursa: Dicționarul etimologic român

CHILOȚI aparat de zăpăcit pula, astupător, A.Z.P., gogoșari, milanezi, moartea pasiunii, monokini, șnur, tanga.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

CHILÓȚI s. m. pl. Obiect de rufărie sau de sport, care acoperă corpul de la talie până mai sus de genunchi. – Fr. culotte.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

CORECTÁ, corectez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc; a (se) corija. – Din corect.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CORECTÁ vb. I. tr., refl. a(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. II. tr. a regulariza curgerea unui curs de apă. (< corect)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CORECTÁ vb. I. tr., refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. [< corect + -a].
Sursa: Dicționar de neologisme

corectá (a ~) vb., ind. prez. 3 corecteáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

corectà v. a îndrepta, a corija.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CORECTÁ, corectez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. – Din corect.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

EXPLICÁȚIE, explicații, s. f. 1. Lămurire, clarificare a unei probleme (dificile), a unui fenomen etc. ◊ Expr. A cere cuiva explicații = a cere cuiva socoteală. A avea o explicație cu cineva = a discuta cu cineva cu scopul de a se lămuri asupra unui lucru, pentru a înlătura un conflict etc. ♦ Predare a unei lecții, expunere a unei teme. 2. Cauză. – Din fr. explication, lat. explicatio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

EXPLICÁȚIE s. f. 1. explicare; lămurire (a ceea ce este neînțeles, obscur), clarificare a unei chestiuni. ♦ a cere ĩi (cuiva) = a cere socoteală; a avea o ~ cu cineva = a discuta cu cineva în vederea evitării unui diferent. 2. cauză. 3. operație prin care se dezvăluie temeiul sau scopul unei acțiuni, unui fenomen sau eveniment. ◊ rezultatul acestei operații; propozițiile, expresiile prin care se realizează. (< fr. explication, lat. explicatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

EXPLICÁȚIE s.f. 1. Explicare; lămurire (a ceea ce este neînțeles, obscur), clarificare a unei chestiuni. ◊ A cere explicații (cuiva) = a cere (cuiva) socoteală; a avea o explicație cu cineva = a discuta cu cineva în vederea evitării unui diferend. 2. Cauză. [Gen. -iei, var. esplicație, esplicațiune, explicațiune s.f. / < fr. explication, lat. explicatio].
Sursa: Dicționar de neologisme

EXPLICÁȚIE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Expunere, descriere amănunțită sau interpretare în vederea înțelegerii unor chestiuni, unor probleme; lămurire, clarificare a ceva dificil. ♦ A avea o explicație cu cineva = a discuta cu cineva în vederea evitării unui diferend. 2. Cauză. 3. Dezvăluirea cauzei, temeiului, legității, scopului unei acțiuni, unui eveniment, fenomen. ♦ Determinarea cauzei unui fenomen, justificarea prin scop a unei decizii sau acțiuni justificarea faptelor prin legi. 4. (LOG.) Dezvoltarea a ceea ce este implicat în premise sau deducerea din premise date. 5. Rezultatul actului explicativ, expresiile, propozițiile prin care se realizează. E. reprezintă funcția esențială, finalitatea și rațiunea oricărei ipoteze sau teorii.
Sursa: Dicționar enciclopedic

explicáție (-ți-e) s. f., art. explicáția (-ți-a), g.-d. art. explicáției; pl. explicáții, art. explicáțiile (-ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

EXPLICÁȚIE, explicații, s. f. 1. Lămurire, clarificare a unei probleme (dificile), a unui fenomen etc. ◊ Expr. A cere cuiva explicații = a cere cuiva socoteală. A avea o explicație cu cineva = a discuta cu cineva cu scopul de a se lămuri asupra unui lucru, pentru a înlătura un conflict etc. ♦ Predare a unei lecții, expunere a unei teme. 2. Cauză. – Din fr. explication, lat. explicatio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PERÉCHE, perechi, s. f. (De obicei urmat de determinări) 1. (Adesea cu valoare de num. card.) Grup de două ființe de același fel. ♦ (Adverbial; cu valoare de num. distributiv) În grup de doi, doi câte doi. ♦ Spec. Cuplu de dansatori. ♦ Grup format din două părți sau organe identice și simetrice ale (corpului) unei ființe. ◊ (O) pereche de palme = două lovituri succesive aplicate cuiva (pe obraz) cu palma. 2. Grup format din două exemplare din același fel de obiecte. ♦ Spec. Grup de două obiecte de același fel, care formează o unitate, întrebuințându-se împreună. 3. Fiecare dintre cele două ființe, două obiecte, două fenomene care formează un grup (unitar), considerate în raport cu cea de-a două ființă, cu cel de al doilea obiect etc.; ființă, obiect, fenomen care seamănă perfect cu altă ființă, cu alt obiect, cu alt fenomen. ◊ Loc. adj. Fără pereche = unic în felul său. ◊ Expr. A nu-și avea (sau afla etc.) pereche = a nu se putea compara cu nimic prin însușirile pe care le posedă; a nu avea seamăn. 4. Obiect alcătuit din două părți identice și simetrice unite intre ele. ◊ Pereche de case = corp de case (care formează o unitate). Pereche de haine= costum de haine. Pereche de cărți = pachet de cărți (de joc) care cuprinde toate cărțile necesare unui joc (de cărți). – Lat. paric(u)la.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

peréche (peréchi), s. f.1. Grup de două obiecte sau persoane. – 2. Tovarăș; soț. – 3. Obiect alcătuit din două părți identice și simetrice. – 4. (Adj.) Par, multiplu de doi. – Var. păreche. Mr. păreacl’e, megl. părecl’ă. Lat. păricŭla (Diez, I, 306; Pușcariu 1266; Candrea-Dens., 1332; REW 6240); cf. it. parecchio, prov. parelh, fr. pareil, sp. parejo, port. parelho.Der. nepereche, adj. (impar); împerechia, vb. (a forma un cuplu; înv., a opune, a înfrunta; a uni, a combina); împerechetură, s. f. (înv., discordie, vrajbă); desperechia, vb. (a decupla, a lăsa fără pereche).
Sursa: Dicționarul etimologic român

pereche, perechi s. f. (în jocurile cu zaruri) dublă.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

peréche, V. păreche.
Sursa: Dicționaru limbii românești

peréche s. f., art. peréchea, g.-d. art. peréchii; pl. peréchi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pereche f. 1. două ființe sau două lucruri de acelaș fel luate împreună: o pereche de boi, o pereche de case; 2. bărbatul și femeia: e o pereche potrivită; 3. asemănare: leneș fără pereche CR. [Vechiu rom. păreache = lat. PARICULA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PERÉCHE, perechi, s. f. (De obicei urmat de determinări). 1. (Adesea cu valoare de num. card.) Grup de două ființe de același fel. ♦ (Adverbial; cu valoare de num. distributiv) în grup de doi, doi câte doi. ♦ Spec. Cuplu de dansatori. ♦ Grup format din două părți sau organe identice și simetrice ale (corpului) unei ființe. ◊ (O) pereche de palme = două lovituri succesive aplicate cuiva (pe obraz) cu palma. 2. Grup format din două exemplare din același fel de obiecte. ♦ Spec. Grup de obiecte de același fel, care formează o unitate, folosindu-se împreună. 3. Fiecare dintre cele ființe, două obiecte, două fenomene care formează un grup (unitar), considerate în raport cu cea de-a doua ființă, cu cel de-al doilea obiect etc.; ființă, obiect, fenomen care seamănă perfect cu altă ființă, cu alt obiect, cu alt fenomen. ◊ Loc. adj. Fără pereche = unic în felul său. ◊ Expr. A nu-și avea (sau afla etc.) pereche = a nu se putea compara cu nimic prin însușirile pe care le posedă; a nu avea seamăn. 4. Obiect alcătuit din două părți identice și simetrice unite între ele. ◊ Pereche de case = corp de case (care formează o unitate). Pereche de haine = costum de haine. Pereche de cărți = set, pachet de cărți de joc. 5. Grup format din doi indivizi de sex opus; cuplu. – Lat. paric(u)la.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SAU conj. 1. (Cu funcție disjunctivă) Ori, fie: a) (Leagă noțiuni sau propoziții care se exclud ca opuse sau contradictorii) Plânge sau râde? (Al doilea membru al disjuncției este o negație) Sunt sau nu sunt? b) (Leagă noțiuni sau propoziții care se exclud ca alternative) Doriți cafea sau ceai? ♦ (Corelativ, indică necesitatea de a alege între două alternative) Sau luni, sau miercuri. ◊ (În enumerări, precedând fiecare element al enumerării sau numai pe ultimul) Pentru a da la rindea se întrebuințează sau rindeaua sau cioplitorul sau gealăul. 2. (Cu funcție explicativă) Adică, cu alte cuvinte. Adunarea, sau soborul întregii țări. 3. (Cu funcție copulativă) Precum, și. Nisipul se găsește pe fundul râurilor, lacurilor sau mărilor. 4. (În propoziții interogative, cu funcție conclusivă, atenuată de o nuanță de îndoială) Nu cumva? oare? poate? De ce nu scrii? Sau n-ai timp? + au1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

sáu conj. – Ori. Lat. sĕu. Fonetismul nu este clar. Poate s-ar putea explica pornind de la sῑve, care nu este o var. a lui sĕu, și al cărui rezultat, *seaue, l-ar fi redus pe eaa, cf. lĕvoiau. Cf. Meyer-Lübke, Rom. Gr., III; Cihac, I, 233; Scriban. De la sĕu cu aut, după Pușcariu 1533, Tiktin și Candrea.
Sursa: Dicționarul etimologic român

sau conjcț.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

s-au pr. + vb. aux. (s-au dus)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

saŭ conj. (lat. sĕu, ca ĭaŭ, din lĕvo). Orĭ așa, orĭ așa: te poțĭ duce cu căruța saŭ cu trenu; „zăpadă” saŭ „omăt” e totuna; trebuĭe saŭ să mă duc eŭ, saŭ să-ĭ scriŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

sau conj. indică: 1. o alternativă; viu sau mort; 2. altminterea, în alți termeni: doi napoleoni sau 40 de franci. [Cf. lat. SEU].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SAU conj. 1. (Cu funcție disjunctivă) Ori, fie: a) (Leagă noțiuni sau propoziții care se exclud ca opuse sau contradictorii) Plânge sau râde? (Al doilea membru al disjuncției este o negație) Sunt sau nu sunt? b) (Leagă noțiuni sau propoziții care se exclud ca alternative) Doriți cafea sau ceai? ♦ (Corelativ, indică necesitatea de a alege între două alternative) Sau luni, sau miercuri. ◊ (în enumerări, precedând fiecare element al enumerării sau numai pe ultimul) Pentru a da la rindea se întrebuințează sau rindeaua sau cioplitorul sau gealăul. 2. (Cu funcție explicativă) Adică, cu alte cuvinte. Adunarea, sau soborul întregii țări. 3. (Cu funcție copulativă) Precum, și. Nisipul se găsește pe fundul râurilor, lacurilor sau mărilor. 4. (în propoziții interogative, cu funcție concluzivă, atenuată de o nuanță de îndoială) Nu cumva? oare? poate? De ce nu scrii? Sau n-ai timp? + au1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SĂU, SA, săi, sale, pron. pos., adj. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale” când este pronume, când stă, ca adjectiv, pe lângă un substantiv nearticulat sau când este separat de substantiv prin alt cuvânt) 1. Pron. pos. (Înlocuiește numele unui obiect posedat de cel despre care se vorbește, precum și numele acestuia) Costumul meu se aseamănă cu al său. 2. Adj. pos. Care aparține persoanei despre care se vorbește sau de care această persoană este legată printr-o relație de proprietate. Cartea sa. 3. Pron. pos. (La m. pl.) Familia, rudele, prietenii etc. persoanei despre care se vorbește; (la m. sg.) soțul persoanei despre care se vorbește. Au venit ai săi la mine. 4. Adj. pos. Care arată o dependență, o filiație, o înrudire etc. cu persoana despre care se vorbește. Sora sa. 5. Pron. pos. (La f. pl.) Treburile, preocupările, obiceiurile, spusele persoanei despre care se vorbește. Dintr-ale sale nu-l poate scoate nimeni.Expr. (Pop.) A rămâne (sau a fi) pe-a sa = a rămâne (sau a fi) așa cum vrea el. 6. Adj. pos. Care este spus, făcut, suportat etc. de cel despre care se vorbește. Durerea sa. [Reg. și fam., enclitic: -so, -su, -si] – Lat. *seus. *sa (= suus, sua).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

său1 / al său adj. pr. m. (prietenul său / un prieten al său, al său prieten; prietenului său / unui prieten al său), pl. săi / ai săi (prietenii săi / niște prieteni ai săi, ai săi prieteni; prietenilor săi / unor prieteni ai săi); f. sa / a sa (prietena sa / o prietenă a sa, a sa prietenă), g.-d. sále / a sále (prietenei sale / unei prietene a sale), pl. sále / ále sále (prietenele sale / niște prietene ale sale, ale sale prietene; prietenelor sale / unor prietene ale sale)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

său2 (al ~) pr. m., pl. ai săi, g.-d. álor săi; f. sg. a sa, pl. ále sále, g.-d. álor sále
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

sắu (sa, pl. sắi, sále), adj. pos. – Care aparține persoanei despre care se vorbește. – Var. enclitică -su. Mr. seu, su, megl. seu, sa, istr. seu, sę. Lat. suus, sua, disimilat în *sous, *sa (Densusianu, Hlr., 145; Pușcariu 1534; REW 8493a; Candrea), sau mai probabil în *seus, *sa prin analogie cu meus (Graur, Rom., LV, 473; Rosetti, I, 60).
Sursa: Dicționarul etimologic român

său, s.n. – 1. Ceară. 2. Grăsime animală, seu: „Său și rășină-o-nfocat” (Papahagi 1925: 253). – Lat. sebum.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

-său/-su (fam., pop., numai după nume de rudenie) adj. pr. m. (frate-său/frate-su; lui frate-său/lui frate-su); f. -sa (soră-sa), g.-d. -sii (soră-sii)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

1) săŭ V. seŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) săŭ, sa pron. posesiv de pers. III, pl. săi, sale, și (Munt. vest, Olt) sele (lat. sŭus, sŭa, trecut pin forma pop. *sous; it. suo, sua, pv. sieu, son, soa, sa, fr. son, sa, sp. suvo, su, sa, pg. seu, sua). – Acest pronume a dispărut din limba vorbită, care l-a înlocuit cu al luĭ, al ĭeĭ, al lor: țara luĭ, a ĭeĭ, a lor. Numaĭ cu numele de rudenie se întrebuințează la singular ca enclitic: tată-su, frate-su, mamă-sa saŭ (ob.) mă-sa, soră-sa, nevastă-sa, gen. dat. lu tată-su, mă-siĭ, soră-siĭ, neveste-siĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

său n. 1. grăsimea rumegătoarelor, în special a vacii: lumânare de său; 2. fig. avere: sameni a avea său la rărunchi CR. [Lat. SEBUM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

său pr. posesiv: fratele său. [Lat. SUUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SĂU, SA, săi, sale, pron. pos., adj. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale” când este pronume, când stă, ca adjectiv, pe lângă un substantiv nearticulat sau când este separat de substantiv prin alt cuvânt) 1. Pron. pos. (înlocuiește numele unui obiect posedat de cel despre care se vorbește, precum și numele acestuia) Costumul meu se aseamănă cu al său. 2. Adj. pos. Care aparține persoanei despre care se vorbește sau de care această persoană este legată printr-o relație de proprietate. Cartea sa. 3. Pron. pos. (La m. pl.) Familia, rudele, prietenii etc. persoanei despre care se vorbește; (la m. sg.) soțul persoanei despre care se vorbește. Au venit ai săi la mine. 4. Adj. pos. Care arată o dependență, o filiație, o înrudire etc. cu persoana despre care se vorbește. Sora sa. 5. Pron. pos. (La f. pl.) Treburile, preocupările, obiceiurile, spusele persoanei despre care se vorbește. Dintr-ale sale nu-l poate scoate nimeni.Expr. (Pop.) A rămâne (sau a fi) pe-a sa = a rămâne (sau a fi) așa cum vrea el. 6. Adj. pos. Care este spus, făcut, suportat etc. de cel despre care se vorbește. Durerea sa. [Reg. și fam., enclitic: -so, -su, -si] – Lat. *seus, *sa (= suus, sua).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

șau s. invar. (țig.) persoană foarte importantă.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

úna num. v. únu1
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

una f. 1. o ființă: era una la părinți EM.; 2. un lucru: una zice și alta face; 3. o palmă: i-a tras una. ║ adv. 1. într’un fel: o ține una; 2. de acord: s’a făcut una cu dânsul; nici una, nici două, îndată, fără alte formalități; într’una, mereu; tot una, acelaș lucru.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Forme flexionare:

chiloți - Substantiv masculin, Genitiv-Dativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul chilot

chiloți - Substantiv masculin, Nominativ-Acuzativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul chilot

corecta - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul corect

corectă - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul corect

corectă - Verb, Indicativ, perfect simplu, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul corecta

corecta - Verb, Indicativ, imperfect, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul corecta

corecta - Verb, Infinitiv prezent - pentru cuvantul corecta

explicație - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul explicație

pereche - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul pereche

său - Pronume, Genitiv-Dativ, singular, masculin - pentru cuvantul său

său - Pronume, Nominativ-Acuzativ, singular, masculin - pentru cuvantul său

sau - Invariabil - pentru cuvantul sau

una - Pronume, Nominativ-Acuzativ, singular, feminin - pentru cuvantul un

una - Pronume, Nominativ-Acuzativ, singular, feminin - pentru cuvantul unu

una - Pronume, Nominativ-Acuzativ, singular, feminin - pentru cuvantul unul

una - Pronume, Genitiv-Dativ, plural, feminin - pentru cuvantul unulea

una - Pronume, Nominativ-Acuzativ, plural, feminin - pentru cuvantul unulea

una - Pronume, Genitiv-Dativ, singular, feminin - pentru cuvantul unulea

una - Pronume, Nominativ-Acuzativ, singular, feminin - pentru cuvantul unulea

b - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul b

șau - Formă unică - pentru cuvantul șau

explicație - Substantiv feminin, Vocativ, singular - pentru cuvantul explicație

pereche - Substantiv feminin, Vocativ, singular - pentru cuvantul pereche

una - Formă unică - pentru cuvantul una

b - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul b