Am găsit 11 definiții pentru cuvantul/cuvintele Ca-n, cetatea, lui, Cremene:

CRÉMENE, (rar) cremeni, s. f. 1. Varietate de rocă sedimentară silicioasă, alcătuită din calcedonie, opal și cuarț, care are proprietatea să producă scântei atunci când este lovită cu obiecte de oțel. 2. Bucățică de cremene (1) folosită la scăpărat cu amnarul. *Expr. Cât ai da în cremene = într-o clipă. 3. Bucățică de cremene (1) care înlocuia la armele vechi capsa de aprindere și care, lovită de cocoș, producea scântei și aprindea praful de pușcă. – Din bg. kremeni.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


crémene (crémeni), s. f. – Varietate de rocă silicioasă, silex. Sl. kremy (gen. kremene), sau bg., sb., rus. kremen (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Cihac, II, 81). – Der. cremenos, adj. (dur ca și cremenea); cremenar (var. creminar), s. n. (pungă pentru cremene); încremeni, vb. (a pietrifica, a transforma în piatră; a uimi, a năuci, a zăpăci); încremenitor, adj. (uimitor, năucitor, uluitor); încremeneală, s. f. (stupefacție; imobilitate).
Sursa: Dicționarul etimologic român

crémene f. (vsl. kremy, gen. krémene, bg. krèmenĭ, rus. kreménĭ). O peatră [!] foarte dură (silice) care face să sară scînteĭ din amnar cînd o loveștĭ. Satu luĭ Cremene saŭ al luĭ Hólbură (nume propriĭ), sat de zgîrcițĭ orĭ de hoțĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

crémene s. f., g.-d. art. crémenii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*Crémene (personaj) s. propriu m.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cremene m. 1. piatră vârtoasă care, lovită cu amnarul, dă scântei: cât ai da în cremene, într’o clipă; 2. piatra ce se pune în cocoșul puștii. [Slav. KREMENE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Cremene m. Mold. personaj fictiv: satul (târgul) lui Cremene, unde fiecare e stăpân: ian o țară de jac, satul lui Cremene, fără câini și fâră jitari AL. V. Holbură.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CRÉMENE s. f. 1. Varietate de rocă sedimentară silicioasă, alcătuită din calcedonie, opal și cuarț, care are proprietatea să producă scântei atunci când este lovită cu obiecte de oțel. 2. Bucățică de cremene (1) folosită la scăpărat cu amnarul sau, la armele vechi, pentru aprinderea prafului de pușcă. ◊ Expr. Cât ai da în cremene = într-o clipă. – Din bg. kremeni.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

luĭ, V. ĭel.
Sursa: Dicționaru limbii românești

lui1 art. hot. g.-d. sg. (lui Ion, lui Lili, lui gură-cască)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lui2 pr. v. el
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

Forme flexionare:

cetatea - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul cetate

cremene - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul cremene

lui - Pronume, Genitiv-Dativ, singular, masculin - pentru cuvantul el

lui - Formă unică - pentru cuvantul lui

cremene - Substantiv feminin, Vocativ, singular - pentru cuvantul cremene