AUTO1- Element de compunere însemnând „de la sine”, „prin mijloace proprii” și care servește la formarea unor substantive, adjective și verbe. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto-.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a AUTO2 1. S. n. (Fam.) Automobil. 2. Element de compunere însemnând „automobil”, „automat” și care servește la formarea unor substantive. 3. Adj. invar. Care se efectuează cu ajutorul unui automobil, care privește automobilele. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
ÁUTO3 s.n. (Fam.) Automobil. // adj. invar. (Despre transporturi, tracțiune etc.) Făcut cu un autovehicul. ♦ De automobil. [Pron. a-u-. / cf. fr., it., germ. auto].
Sursa: Dicționar de neologisme
ÁUTO s.n. (Lit.) Dramă sacră într-un act, întâlnită în Spania și Portugalia în sec. XV. [Pron. a-u-. / < sp., port. auto, cf. lat. auctum – acțiune dramatică].
Sursa: Dicționar de neologisme
AUTO1- Element prim de compunere savantă pentru cuvinte care arată că noțiunea se referă la subiect sau că acțiunea exprimată se îndeplinește de la sine. [Pron. a-u-. / < fr., it. auto-, cf. gr. autos – însuși].
Sursa: Dicționar de neologisme
AUTO2- Element prim de compunere savantă cu semnificația „automat” sau „automobil”. [Pron. a-u-. / < fr. automobile].
Sursa: Dicționar de neologisme
auto- Prefix care intră în compunerea a numeroși termeni moderni, ca sp. auto-, pentru a adăuga unui cuvînt semnificația „prin sine”. Gr. αύτός „el însuși” direct începînd cu sec. XVII (cu forma înv. avto-) și apoi prin intermediul fr. Cităm în continuare cuvintele care circulă numai în compunere cu auto-: autobuz, s. n.; autocefal, adj.; autocefalie, s. f.; autoclavă, s. f.; autocrat, adj.; autocratic, adj.; autocrație, s. f.; autogen, adj.; autohton, adj.; automat, s. n.; automatic, adj.; automatism, s. n.; autonom, adj.; autonomie, s. f.; autonomist, s. m.; autopsie, s. f.; autotipie, s. f.Sursa: Dicționarul etimologic român
ÁUTO2 I. s. n. automobil. II. adj. inv. (despre transporturi, tracțiune) făcut cu un autovehicul; de automobil. (< fr., germ. auto)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
AUTO-1 elem. aut2(o)-.
Sursa: Marele dicționar de neologisme
AUTO1- Element de compunere care arată că noțiunea conținută de a doua parte a cuvântului compus se referă la subiect sau că acțiunea exprimată se îndeplinește de la sine, prin mijloace proprii; servește la formarea unor substantive ca: autoliniștire, adjective ca: autocritic și verbe ca: autoadministra. [Pr.: a-u-] – Fr. auto- (< gr.).Sursa: Dicționarul limbii române moderne AUTO2- Element de compunere însemnând „automobil”, „automat”, care servește la formarea unor substantive ca: autoblindat. [Pr.: a-u-] – Fr. auto-.Sursa: Dicționarul limbii române moderne AUTO3 adj. invar. (Despre transporturi) Care se efectuează cu ajutorul unui automobil. [Pr.: a-u-] – După fr. auto.Sursa: Dicționarul limbii române moderne *áuto- și (maĭ rar) áŭto- (d. vgr. autós, însușĭ, singur, ca în autómatos, automat. Cp. cu samo-var), prefix care înseamnă „însușĭ, singur, de la sine, pin [!] sine” ș. a.
Sursa: Dicționaru limbii românești
!áuto (a-u-) adj. invar.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
ÁUTO1- Element de compunere însemnând „de la sine”, „prin mijloace proprii”, care servește la formarea unor substantive, adjective și verbe. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto-.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ÁUTO2- Element de compunere însemnând „automobil”, „automat”, care servește la formarea unor substantive. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto-.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ÁUTO3 s. n., adj. invar. 1. S. n. (Fam.) Automobil. 2. Adj. invar. Care se efectuează cu ajutorul unui automobil, care privește automobilele. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
auto - Invariabil - pentru cuvantul auto