Am găsit 5 definiții pentru cuvantul/cuvintele A-ti, fugi:

FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când își pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (= fugere).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

fugí (fúg, fugít), vb.1. A alerga, a o lua la goană. – 2. A evada, a scăpa din. – 3. A curge, a se scurge, a trece. – 4. A evita, a ocoli. – Mr. fug, fudzu, fudzită, megl., istr. fug. Lat. fŭgῑre, în loc de clasicul fŭgĕre (Pușcariu 662, Candrea-Dens., 665; REW 3550; DAR), cf. alb. fugoń, it. fuggire, fr. fuir, sp. huir, port. fugir. Cf. fugă.
Sursa: Dicționarul etimologic român


fugí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fug, imperf. 3 sg. fugeá; ger. fugínd
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

fugì v. 1. a se depărta repede, mai ales de frică: dușmanul fuge: 2. a trece iute: timpul fuge; 3. a se feri: fugi de cei răi; fugi deacolo ! exclamațiune ce exprimă o neîncredere ironică. [Lat. FUGIRE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă1; a alerga, a goni. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare, se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când își pierde cumpătul. ♦ (Despre lapte și despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „după”) A urmări în fugă1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ◊ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori). 2. Fig. (Despre vreme sau despre unități de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natură) A se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul). 4. A părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta. ◊ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde). ♦ (Despre îndrăgostiți) A-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună. ♦ A se depărta, a se retrage dintr-un loc. ◊ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa! ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se sustrage, a se eschiva, a evita. ◊ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins. – Lat. pop. fugire (= fugere).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

fugi - Substantiv feminin, Genitiv-Dativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul fugă

fugi - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul fugă

fugi - Substantiv feminin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul fugă

fugi - Verb, Indicativ, perfect simplu, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul fugi

fugi - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul fugi

fugi - Verb, Indicativ, prezent, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul fugi

fugi - Verb, Imperativ, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul fugi

fugi - Verb, Infinitiv prezent - pentru cuvantul fugi