Am găsit 139 de definiții pentru cuvantul/cuvintele A, da, in, parg:

A1 s. m. invar. Prima literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă (vocală deschisă nerotunjită medială). ◊ Expr. De la a la z = de la început până la sfârșit; totul, în întregime.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



A2 interj. Exclamație care exprimă: surprindere, admirație, entuziasm; plăcere, satisfacție; necaz, supărare; regret; indignare, reamintirea bruscă a unui lucru omis; ah (2).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

A3 prep. 1. (Precedă infinitivul scurt ca formă-tip a verbului) A lucra. 2. (Exprimă un raport de comparație sau de asemănare) Miroase a pământ. ♦ În semn de... Fluieră a pagubă. 3. (Intră în compunerea unor adverbe, locuțiuni adverbiale și prepoziționale și a unor substantive și adjective în care este inclus tot) De-a dreapta, atoatevăzător, atotputernic.Lat. ad.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

A5- Element de compunere care indică absența, excluderea etc. Amoral, anhidru. [Var.: an-] – Din fr. a-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

A-/AN- pref. „privativ, negativ”. (< fr. a-, an-, cf. gr. a-, an-, fără, lipsit de)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

a7 / aa interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

a prep.1. (Înv.) Exprimă o relație spațială (cu sau fără ideea de mișcare): șezu a dreapta lui Dumnezeu (Coresi). – 2. (Înv.) Exprimă o relație temporală sau instrumental-modală: sîmbătă a prînzul cel mare (N. Costin). – 3. (Înv.) De la sensul spațial s-a dezvoltat un sens cauzal: mearsă în pădure a lemne (Dosoftei). – 4. Exprimă o relație de identitate, fie reală, fie presupusă: cîinii latră a om străin (N. Gane). – 5. Însoțește inf. scurt și (înv.) inf. lung. În primul caz, se suprimă la timpurile compuse cu inf. (voi fugi), după a ști și a putea (nu pot face nimic) și după un pron.rel.-inter. (n-are ce face). – 6. (Înv.) Însoțește gen. dat. nedeterminat: nice frate a frate va folosi, nice părinte a fecior (Varlaam). Lat. ad, al cărui rezultat romanic este în general a (Pușcariu 1; Candrea-Dens., 1; REW 136; DAR). Toate întrebuințările din rom. sînt romanice, chiar și gen.-dat.: cf. Pușcariu, Lr., 190 (citat din CIL, XIII, 2483: membra ad duos fratres, rom. membrele a doi frați). A fost înlocuit treptat și astăzi aproape complet, de la. Tendința actuală este de a i se limita folosirea la 4 și 5.
Sursa: Dicționarul etimologic român

a interj. – Exprimă surpriză, cu un sens secundar de mirare sau de indignare. Creație expresivă.
Sursa: Dicționarul etimologic român

A4 prep. (Introduce un numeral distributiv) De câte... 3 saci a 80 kg.Fr. à.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

A2 interj. 1. Exclamație care exprimă diferite stări emotive: surprindere; admirație, entuziasm; plăcere, satisfacție; necaz, supărare; regret; indignare etc. 2. Exlamație care însoțește reamintirea bruscă a unui lucru omis.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

A3 prep. 1. (Precedă infinitivul ca formă-tip a verbului) A lucra. 2. (Exprimă un raport de comparație sau de asemănare) Miroase a pământ ♦ În semn de... Fluiera a pagubă (ISPIRESCU). 3. (Servește la alcătuirea unor construcții corespunzătoare genitivului). Atoateștiutor. ◊ (Intră în compunerea unor adjective) Atotcuprinzător. ♦ (Cu valoare de articol posesiv) Să le lege de codițele a trei cai neînhămați (RETEGANUL). 4. (Intră în compunerea unor locuțiuni adverbiale și prepoziționale) De-a dreapta.Lat. ad.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

A1 s. m. invar. Prima literă a alfabetului și sunetul corespunzător. ◊ Expr. De la a la z = de la început până la sfârșit.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

a (nu) le avea cu (ceva) expr. a (nu) se pricepe la (ceva)
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

a (nu) avea față (de ceva) expr. a (nu) fi competent într-un domeniu de activitate; a (nu) se ridica la nivelul unei slujbe, funcții etc.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

a (nu) avea față (de cineva) expr. a (nu) fi partenerul potrivit al cuiva (în dragoste, în afaceri etc.)
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

A4 prep. (Formează numerale distributive). De câte... 3 saci a 80 de kg. – Din fr. à.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a

a (nu)-l duce capu / mintea expr. a (nu) fi inteligent.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

a (se) face de baftă / de basm / (eufem.) de cacao / de căcat (vulg.) expr. a (se) compromite; a se face de râs.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

a (nu) fi văzut cu ochi buni de către cineva expr. a (nu) avea parte de încrederea sau bunăvoința cuiva.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

A’LUD (cuv. arab), subst. Instrument muzical cu coarde ciupite, răspîndit în Orient, mai ales la popoarele arabe; este strămoșul lăutei.
Sursa: Dicționar enciclopedic

a (se) jura strâmb expr. a comite sperjur, a depune mărturie mincinoasă.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

a1 (literă) s. m. / s. n., pl. a / a-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

a2 (sunet), s. m. pl. a
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

a4 adj. pr. v. ăl1
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

a5 art. v. al, ăl1
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

a6 vb. aux. v. avea2
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

A1, a, s. m. 1. Prima literă a alfabetului limbii române. ◊ Expr. De la a la z = de la început până la sfârșit; totul, în întregime. 2. Sunet notat cu această, literă (vocală deschisă, nerotunjită medială).[Pl. și: (1, n.) a-uri]
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

A2 interj. (De obicei repetat) Exclamație care exprimă: surprindere, admirație, entuziasm; plăcere, satisfacție; necaz, supărare; regret; indignare, reamintirea bruscă a unui lucru omis; ah. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

a (nu) slăbi (pe cineva) expr. a (nu) lăsa în pace (pe cineva).
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

a3 prep.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

A1 s. m. invar. 1. Prima literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală deschisă nerotunjită medială). 2. (LOG.) Simbol pentru judecata universal-afirmativă. V. pătratul logic. 3. (MUZ.) Notație literală pentru sunetul la. 4. (METR.) Simbol pentru amper. 5. (MAT.) Simbol pentru arie.
Sursa: Dicționar enciclopedic

A2 (lat. ad „către”) prep. 1. Precede infinitivul: a merge. 2. Intră în compunerea unor locuțiuni adverbiale: de-a lungul, de-a dreapta. 3. Exprimă un raport de asemănare, de identificare: miroase a fîn. ♦ În semn de... Fluieră a pagubă.
Sursa: Dicționar enciclopedic

A3 (‹ fr.) prep. (Urmat de numerale) De cîte... 3 caiete a 2 lei.
Sursa: Dicționar enciclopedic

Ä s. m. (METR.) Simbol pentru angström.
Sursa: Dicționar enciclopedic

1) *a m. Prima literă și vocală a alfabetului latin (numită alfa în alfabetu gr. și az în cel cirilic), care reprezentă un sunet produs cu gura foarte deschisă și cu limba în stare de repaus: un A, doĭ saŭ doĭ de A. 2) a v. ajutător p. formarea pers. III sing. a perf. compus (lat. habet; it. ha, fr. a): a fost (în nord o fost). 3) a v. ajutător p. formarea viitorului, prescurtare din va. V. va. 4) a (lat. ad, it. a, fr. a) prep. care 1) precede infinitivu: a ști, e greŭ a ști (să știĭ) tot, era gata a-ĭ spune (să-ĭ spună); 2) arată relațiunea, asemănarea ori tendența: miroase a crin, seamănă o [!] vulpe, urlă a pustiŭ, face a răŭ, rațele fac a ploaie, trage a boĭer, (odinioară: ĭeșind a vînat azi: la vînat); 3) arată direcțiunea, locu, timpu saŭ modu și se scrie unită cu substantivu formând adverbe: îmĭ aduc aminte („la minte”), mă duc ori dorm acasă („la casa mea”), amează, amurg, alene; odinioară se scria despărțit: stînd în picioare cu șlicele a (în) mînă (N. Cost. 2,77); 4). exprimă genitivu și dativu adjectivelor și pronumelor nehotărîte și al numeralelor: înaintea a atîtea năroade (atîtor noroade), vorbe a niscaiva oameni, vorbe de la niște oameni, știutor a tot, știutor a toate (a-tot-știutor), tată a doĭ, a treĭ, a opt copiĭ; stăpîn a multe turme, stăpîn a cît pămînt vreĭ; i-a tăiat capul și luĭ, și a treĭ pruncĭ (V. de și de-a). 5) a (lat. illa, de unde vine și ĭa, dînsa) art. care arată genitivu sing. fem.: cartea e a luĭ, a eĭ. Vest. Art. fem. îld. cea: casa a mică, pl. casele ale (saŭ ăle) mici. V. aseară. 6) *a- și în ainte [!] de vocale an-, prefix privativ grecesc uzitat în nomeclatura științifică: aseptic, acatalectic, anorganic, anemic. 7) -a, sufix care se adaugă pronumelor (izolate saŭ neurmate de substantiv) și adverbelor: acestora, oamenilor acestora, nimănuĭa, altuĭa, acuma, aicea. 8) a, interj. de mirare, admirare saŭ exclamare: A! Ce e asta? A! Dac' ar fi așa, bine ar fi! – Unit cu ba (scris mai corect a, ba se întrebuințează la o întrebare saŭ la exprimarea mirăriĭ ori îndoieliĭ: A, ba! Țara pĭere, și baba se pĭaptănă!
Sursa: Dicționaru limbii românești

a, prep. – La: „Puii stau a soare și eu a umbră” (D. Pop 1970: 158); „O luat dasagii de-a umăr” (idem); „O sărit omu' cu un brăcinar din gatii a mână” (Papahagi 1925: 125); „Mă duc sara la fântână / Cu gălețile a mână” (Bârlea 1924, II: 357). – Lat. ad „la„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

a1 s.m. invar. I 1 Prima literă a alfabetului limbii române. ◊ Expr. De la a la z = de la început până la sfârșit; totul, în întregime. 2 Sunetul corespunzător acestei litere (vocală medială, deschisă, nerotunjită). 3 Semn grafic pentru această literă (a, A). II 1 (muz.) Notație literală pentru sunetul la în țările germanice. 2 (metr.) Simbol pentru amper. 3 (mat.) Simbol pentru arie. 4 (chim.) Numele unei vitamine (A). 5. (med.) Numele unei grupe sangvine (A II). 6. (log.) Simbol pentru judecățile universal-afirmative. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare

a2- Element de compunere „fără“, „lipsit de“. • și an-. /<fr. a-, an-; cf. gr. ά- άν- „fără, lipsit de“. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare

a3 interj. 1 Exclamație prin care se exteriorizează diferite stări emotive: a) Surprindere. A, te-am prins! b) Admirație. A, ce rochie frumoasă! c) Satisfacție. Ai mâncat ciocolata? – A, a fost foarte bună! d) Regret. Ai pierdut banii? – A, asta-i situația! e) Indignare. A, din ăștia-mi ești?; ah. 2 Exclamație care însoțește reamintirea bruscă a unui lucru omis. Ți-ai amintit? – A, asta era! • /onomat. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare

a4 prep. 1 Precedă infinitivul ca formă-tip a verbului. A citi. 2 Intră în compunerea unor adverbe, locuțiuni adverbiale și prepoziționale, a unor substantive și adjective în structura cărora este inclus tot și în numirea unor jocuri de copii. Ex. Acasă, de-a dreapta, de-a baba oarba. 3 Exprimă un raport de comparație sau de asemănare. Miroase a tămâie. ♦ În semn de... Fluieră a pagubă. 4 Se utilizează pentru a exprima genitivul unor numerale sau al unor pronume și adjective pronominale nehotărâte. Cărțile a doi copii. Simbolul a ceva. • /lat. ad. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare

a prep. 1. arată o pozițiune exterioară: a casă; fig. a minte; 2. o presimțire: miroase a..., fig. nu-i a bună; 3. modul: merge a lene; 4. precede orice infinitiv, distingându-1 de forma-i nominală corespunzătoare: a face în raport cu facere [Lat. AD].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

A m. întâia literă a alfabetului. In vechiul alfabet românesc, derivat din cel cirilic și în uz până la 1860, ea poartă numele de az. V. az.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

a! int. exprimă o surprindere sau uimire (mai adesea neplăcută): a! ce om!
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

a art. V. al.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

A3 prep. 1. (Precedă infinitivul scurt ca formă-tip a verbului) A lucra. 2. (Exprimă un raport de comparație sau de asemănare) Miroase a pământ. ♦ În semn de... Fluieră a pagubă. 3. (Intră în compunerea unor adverbe, locuțiuni adverbiale și prepoziționale și a unor substantive și adjective în care este inclus tot) De-a dreapta, atoatevăzător, atotputernic.Lat. ad.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

A4 prep. (Formează numerale distributive). De câte... 3 saci a 80 de kg. – Din fr. à.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

A5- Element de compunere care indică absența, excluderea etc. Amoral, anhidru. [Var.: an-] – Din fr. a-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

A1 s. m. invar. Prima literă a alfabetului și sunetul corespunzător; este o vocală nerotunjită, cea mai deschisă din seria medială. ◊ Expr. De la a (pînă) la z = de la început pînă la sfîrșit; de la alfa la omega.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

A2 interj. (Adesea lungit sau repetat) 1. Exclamație care exprimă diferite stări emotive: a) surprindere, mirare. A, dar lîngă sobă s-a mișcat culcușul cățelului. BASSARABESCU, V. 32; b) admirație, entuziasm. Am așteptat cît am așteptat înghesuit în fund, și-n sfîrșit am auzit: A ! a! și bătăi în palme din toate părțile. Se arătase sus pe movilă vestitul cîntăreț. CARAGIALE, O. I 375; c) plăcere, satisfacție. Șeful (cordial): Aaa! Am onoarea, dom’profesor. SEBASTIAN, T. 191. Să ciocnim, giupîne ! Noroc și într-un ceas bun. Amin! (Bea) A!... bun îi! ALECSANDRI, T. I 329; d) bucurie răutăcioasă, triumf. A! a! bine ți-a făcut! e) necaz, supărare. A! ce copil neastîmpărat! f) întristare, regret. A, ce rău îmi pare că nu te-am ascultat! g) indignare, amenințare. A, tîlharule, vii sus de stingherești fata de la gherghef? ALECSANDRI, T. I 338. N-apucă să sfîrșească, căci buzduganul armașului, lovindu-l drept în frunte, îl oborî la pămînt.A, voi ocărîți pre domnul vostru! strigă acesta. NEGRUZZI, S. i 152. 2. Exclamație care însoțește reamintirea bruscă a unui lucru scăpat din vedere. A, cît p-aci să uit să-ți povestesc cum s-au petrecut lucrurile.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

A3 prep. 1. (Precedă infinitivul ca formă-tip a verbului) A vorbi. A citi. ◊ (Precedă infinitivul care are rol de subiect sau de complement în propoziție) I-a dat poruncă ca să-i deschidă toate tronurile cu haine, spre a-și alege. ISPIRESCU, L. 3. E ușor a scrie versuri Cînd nimic nu ai a spune. EMINESCU, O. I 226. Încă nu apucaseră feciorii a aprinde luminările. ALECSANDRI, T. I 155. Nu rînji, lele, dinții, Că n-am venit a peți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 450. 2. (Exprimă un raport de comparație sau de asemănare) Vîntul venea vîjîind din timpii, trecea prin finețe și țipa cîteodată a pustiu. SADOVEANU, O. I 147. Aerul mirosea a pămînt ud, a iarbă proaspătă ș-a flori de liliac. VLAHUȚĂ, O. A. 371. Urcă-te, leică, într-un copaci mare și te uită în toate părțile, doară de vei vedea ceva așa care să semene a sat. ISPIRESCU, L. 336. Un fir de o mătase albă, subțire, strălucită, ce semăna mai mult a o vie rază de lună... decît a fir de tort. EMINESCU, N. 8. ◊ (Construcția prepozițională exprimă o presimțire, o prevestire, o amenințare) O adiere rece... șuieră a primejdie. SLAVICI, V. P. 156. A lupilor potaie... vine... urlînd a moarte. ALECSANDRI, P. A. 222. Un fel de vultur ce țipă a ploaie. ȘEZ. II 151. ♦ În semn de... Fața omului se chirci a durere. PREDA, I. 167. Parcă se coborîse încet o pleoapă, a somn, peste rămășițele de lumină. SADOVEANU, O. V 458. Sta în loc și fluiera a pagubă. ISPIRESCU, L. 139. Cîteodată... prea arare... A tîrziu cînd arde lampa. EMINESCU, O. I 106. 3. (Formează, împreună cu substantive precedate de numerale ori de adjective pronominale nehotărîte sau împreună cu pronume nehotărîte, construcții cu valoare de genitiv) Să le lege de codițele a trei cai neinvățați. RETEGANUL, P. II 40. ◊ (Intră în compunerea unor adjective) Atotcuprinzător. Atotștiutor. 4. (Intră în compunerea unor locuțiuni adverbiale și prepoziționale, exprimînd un raport local) De-a curmezișul. De-a latul.Locomotiva scundă... trăgea încet șa e vagoane de-a lungul cîmpiei. DUMITRIU B. F. 5. Masele grele de păr... o încoronau de-a dreapta și de-a stînga. DUMITRIU, B. F. 37. ♦ (Intră în compunerea unor locuțiuni adverbiale, exprimînd un raport modal) De-a berbeleacul. De-a binelea. De-a gata.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

A4 prep. (Cu sens distributiv, precedînd numerale) De cîte... Trei caiete a un leu.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

Ă s. m. invar. A doua literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală medială, cu deschidere (4) mijlocie, nerotunjită (2)).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ă1 (literă) s. m. / s. n., pl. ă / ă-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ă2 (sunet) s. m., pl. ă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

Ă s. m. invar. A doua literă a alfabetului și sunetul corespunzător.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ă m. vocală confuză ce provine dintr´un a neîntonat, median sau final: bărbat (din barbă), călare (din cal).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Ă, ă, s. m. 1. A doua literă a alfabetului limbii române; 2. Sunet notat cu această literă (vocală medială, cu deschidere mijlocie, nerotunjită). [Pl. și: (1, n.) ă-uri].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

 s. m. invar. A treia literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală medială, închisă2 (8), nerotunjită (2)).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

â (literă) s. m. / s. n., pl. â / â-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

â m. son reprezentând o rostire mai energică și mai adâncă decât cel precedent și provenind obișnuit dintr´un a urmat de o nazală: păgân (lat. PAGANUS), rumân (lat. ROMANUS); a fost apoi propagat de slavona și turca, cari posed acelaș son.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Â, â, s. m. 1. A treia literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (vocală medială, închisă, nerotunjită). Pl. și: (1, n.) â-uri].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

DA1 adv. Cuvânt care se întrebuințează pentru a răspunde afirmativ la o întrebare sau pentru a exprima o afirmație, un consimțământ. ◊ Loc. adv. Ba da, exprimă răspunsul afirmativ la o întrebare negativă. – Din bg., rus., scr. da.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui cuiva o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat.Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; a procura cuiva o ocupație; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesiunea unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, spune cineva pentru a-și arăta deplina certitudine asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi.Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (lacom, dintr-o dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut, la iarbă etc. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă.Expr. A da la (sau într-o) o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara școlii. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl., despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În practicile superstițioase; în expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul sau obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată) conștientă sau reflexă. Dă din mâini.Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a-și face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu o aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ A da de fund = a ajunge până în fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit1. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre o nenorocire, un necaz etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un anumit loc; (despre drumuri) a se împreuna cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ◊ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care este gata să se sufoce din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A ieși afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă.Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

DA3 conj. v. dar1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

da adv. – Cuvînt care exprimă o afirmație. Sl. (bg., sb., cr., rus.) da (Cihac, II, 89; Tiktin), cf. alb. da, ngr. δά.
Sursa: Dicționarul etimologic român

da (dáu, dát), vb.1. A dona. – 2. A slobozi, a se desprinde de. – 3. A împărți cărțile de joc. – 4. A atribui, a acorda. – 5. A oferi, a procura. – 6. A exprima, a comunica, a spune: a da bună ziua.7. A trimite,a expedia: a da o telegramă.8. A vinde, a pune un preț. – 9. A oferi, a propune un preț. – 10. A plăti, a suporta. – 11. A comanda, a însărcina. – 12. A crește o plantă. – 13. A produce, a face, a stîrni. – 14. A căsători, a încuvința căsătoria unei fiice. – 15. A lovi, a pălmui, a trage. 15. bis A imprima o mișcare unui obiect sau unei persoane: a da vînt, a da afară; a da drumul.16. A executa o mișcare în sensul indicat de complement: a da fuga; a da înapoi; a da în lături; a da cu piciorul. 16. bis A oferi, a pune: a da față; a da ochi.17. A prezenta: a da seama.18. (Cu prep. cu) A se servi de un instrument, a executa o acțiune prin intermediul unui obiect: a da cu bobii.19. (Cu din) A mișca, a clătina: a da din cap. 20. (Cu în) A cădea: a da în șanț; a da în gropi.21. (Cu în) A împinge, a pune în mișcare: a da în leagăn. 22. (Cu în) A fi pe punctul: a da în copt; a da în foc; a da în mintea copiilor.23. (Cu de) A se pomeni, a se găsi: a da de bine; a da de dracul.24. (Cu de) A provoca ceva: a da de furcă.25. (Cu de, drept) A (se) preface, a trece drept. – 26. (Cu peste) A lovi, a bate: a da peste nas.27. (Cu peste) A descoperi, a afla. – 28. (Cu în, spre, la) A comunica, a răspunde, a privi. – 29. (Cu prin, pe) A traversa, a trece peste. – 30. (Cu pe, peste) A așeza într-un anume fel, a situa. – 31. (Cu cu) A vopsi, a acoperi. – 32. (Cu conj. ) A fi gata de, a începe, a fi pe punctul de face ceva. – 33. (În construcția a-i da cu) A continua, a insista, a stărui, a bate la cap. – 34. (În construcția a-i da de) A ajunge la o rezolvare, a găsi pricina. – 35. (În construcția a o da pe) A vorbi în altă limbă, a o rupe pe altă limbă. – 36. A cădea, a surveni (vorbind despre intemperii). – 37. A ajunge, a veni. – 38. A năvăli, a se arunca, a asalta. – 39. (Refl.) A se așeza, a se pune. – 40. (Refl.) A se preda, a se declara bătut. – 41. (Refl.) A face o mișcare (indicată de complement): a se da jos.42. (Refl., cu pe, în) A se dedica exercitării a ceva sau a unui sport: a se da pe ghiață; a se da peste cap.43. (Refl.) A se obișnui. – 44. (Refl.) A exista, a se afla, a se produce. – 45. (Refl.) A se apropia de, a se familiariza cu. – 46. A se dedica, a se consacra. – 47. (Refl.) A adula. – 48. (Refl., cu la) A se repezi asupra, a se năpusti. – Mr. dau, ded, didei, dare, megl. dau, dare, istr. dǫu, dǫt. Lat. dāre (Pușcariu 487; Candrea-Dens., 470; REW 2476). Prez. presupune o formă lat. *dao în loc de do, cf. Densusianu, Hlr., 155. – Der. dare, s. f. (înv., dar, cadou; acțiunea de a da; donare; farmec; bir; contribuție, dijmă); dat, s. n. (donare; farmec, vrajă; obicei, uzanță; activ, la un bilanț sau buget); dătător, adj. (care dă, donator; comanditar); dătătură, s. f. (donare; vrajă; lovitură); datină, s. f. (tradiție, obicei vechi), pare a proveni din sl. dĕdina încrucișat cu dat, cf. dedină; îndătina, vb. (a avea drept de obicei, a fi de uzanță veche). Cf. dată, daravelă, deda, trăda.
Sursa: Dicționarul etimologic român

da, dau v. r. (intl.) a mărturisi, a spune totul.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

DA1 (< bg., scr.) adv. Cuvânt care se întrebuințează pentru a răspunde afirmativ la o întrebare sau pentru a exprima o afirmație, un consimțământ etc.
Sursa: Dicționar enciclopedic

DA2 (lat. dare) vb. I I. Tranz. 1. A înmâna cuiva ceva; a oferi, a întinde. 2. A pune cuiva ceva la dispoziție, a dărui, a preda cuiva ceva. * Loc. A da cu chirie = a închiria. A da în (sau cu) arendă = a arenda. A da (unui lucru) o valoare = a atribui, a asocia (unui lucru) o valoare. A da în primire = a preda. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva spre executare. 3. A încredința pe cineva în grija cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) = a căsători cu... 5. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a...; a face schimb. ◊ Expr. (Fam.) Refl. A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. ♦ A oferi, a plăti. ♦ A vinde. 6. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața (din devotament); a se sacrifica. 7. A arunca, a azvârli. ♦ A trimite pe cineva undeva pentru o anumită îndeletnicire. 8. A așeza, a orienta ceva într-o anumită poziție sau direcție. * Expr. A da (ceva) peste cap = a) a lucra ceva superficial; b) a strica, a distruge. 9. A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da la ziar = a publica sau a face să se publice la ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a) a descoperi, a arăta; b) a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da o luptă, o bătălie etc. = a purta o luptă, o bătălie etc.; (refl., despre lupte) a se desfășura. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul) sau obștescul sfârșit = a muri. A da (un) examen = a susține un examen; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seama (sau socoteala) = a răspunde de ceva. 10. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A crea, a produce, a emite. 11. A provoca, a prilejui, a pricinui, a cauza. 12. A îngădui, a permite, a lăsa. ♦ A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. A face o mișcare (repetată) conștientă sau reflexă. Dă din aripi.Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se opri (din mers, din vorbă etc.). 2. A spăla, a unge, a vopsi cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ♦ A se lovi, a se atinge de ceva, a ajunge până la... 4. A o lua, a porni spre..., a o apuca, a se duce către... ♦ A trece pe la..., a se abate. 5. A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge la capăt, la sfârșit. 6. (Despre o supărare, un necaz etc.) A veni peste cineva pe nepregătite, a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit loc; (despre drumuri) a se împreuna cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A intra, a cădea în... 9. A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în pârg (sau în copt) = a începe să se coacă, să se pârguiască. 10. (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. 11. A-i da (cuiva) lacrimile = a începe să plângă. A-i da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. 12. (Despre lichide) A da pe-afară (sau peste etc.) = a ieși afară din vas din cauza cantității prea mari. 13. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 14. A se apuca de..., a începe, a fi pe punctul de a... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A merge, a se duce, a veni. ♦ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se sustrage de la ceva, a ezita. 2. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 3. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață“, „în leagăn“ etc.) A se deplasa (lunecând, legănându-se). ♦ Expr. A se da în vânt după... = a depune toate eforturile pentru a obține ceva; fig. a ține mult la cineva sau la ceva. 4. Refl. A adera la ceva, a se alătura cuiva; a se acomoda după cineva sau ceva. 5. Refl. A ceda, a se supune. 6. Refl. A se da drept... = a voi să treacă drept...
Sursa: Dicționar enciclopedic

DA conj. v. dar1.
Sursa: Dicționar enciclopedic

da (METR.) Simbol pentru prefixul „deca“.
Sursa: Dicționar enciclopedic

3) da V. dar 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești

1) da V. daŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) da adv. afirmativ opus luĭ nu și ba (vsl. bg. rus. da. V. și dar 2). Aĭ fost la Roma? Da!- A venit? Cred că da. – Răspunde: da orĭ nu (da orĭ ba)? Da! S.M. Pentru’n „da” s’a supărat.
Sursa: Dicționaru limbii românești

da1 adv.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

da adv. de afirmațiune: da sau ba? [Slav. DA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

da v. (activ) 1. a întinde cu mâna: da-ți săracilor; 2. a oferi (un preț): cât dai? 3. a face, a produce: a da roade, muguri; 4. a preda: v’a dat pe mâna poliției; 5. a remite, a încredința: i-a dat scrisoarea în primire; 6. a căuta, a încerca: dă să vorbească și nu poate; 7. ca perifrază verbală: a da ascultare = a asculta, a da vină = a învinui, a da năvală = a năvăli. ║ (neutru) 1. a merge: a da înainte, a da înapoi; 2. a mișca: a da din umeri, din cap, din picior; 3. a lovi: a da pe moarte, a da cu piciorul; 4. a descărca: a da cu pușca, a da din tunuri; 5. a începe, a încolți (de plante); 6. ca perifrază verbală: a da în genuchi = a îngenuchia, a da cu gândul = a gândi; 7. Însoțit de prepozițiuni: a da în, a cădea în ceva: a da în căldură, în boală, într’o groapă; a corespunde: odaia dă în grădină; a lovi: nu da în mine; a începe: a da în copt; a da de (peste) a afla, a găsi, a nemeri ceva: a dat de rău, a dat de el, a dat peste un bordeiu; a da pe la, a trece pe la cineva. ║ (reciproc) 1. a se lăsa în voia: se da somnului; 2. a ceda: nu te da! 3. a se preda: se dă învins; 4. a se deda: nu se dă la muncă; 5. a năvăli: pisica se dă lă șoareci; 6. a se compara: nu mă dau pe niciun rumân CAR. [Lat. DARE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

DA1 adv. Cuvânt care se folosește pentru a răspunde afirmativ la o întrebare sau pentru a exprima o afirmație, un consimțământ. ◊ Loc. adv. Ba da, exprimă răspunsul afirmativ la o întrebare negativă. – Din bg., rus., sb. da.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A (-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani= a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat.Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi.Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă.Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini.Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ♦ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (deprost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă.Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie). – Lat. dare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

DA3 conj. v. dar1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

DA1 adv. Cuvânt care se întrebuințează pentru a răspunde afirmativ la o întrebare sau pentru a exprima o afirmație, un consimțământ. ◊ Loc. adv. Ba da, exprimă răspunsul afirmativ la o întrebare negativă. – Din bg., rus., scr. da.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui cuiva o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat.Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; a procura cuiva o ocupație; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesiunea unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, spune cineva pentru a-și arăta deplina certitudine asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi.Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (lacom, dintr-o dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut, la iarbă etc. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă.Expr. A da la (sau într-o) o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara școlii. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl., despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În practicile superstițioase; în expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul sau obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată) conștientă sau reflexă. Dă din mâini.Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a-și face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu o aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ A da de fund = a ajunge până în fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit1. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre o nenorocire, un necaz etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un anumit loc; (despre drumuri) a se împreuna cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ◊ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care este gata să se sufoce din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A ieși afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă.Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

DA3 conj. v. dar1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

da adv. – Cuvînt care exprimă o afirmație. Sl. (bg., sb., cr., rus.) da (Cihac, II, 89; Tiktin), cf. alb. da, ngr. δά.
Sursa: Dicționarul etimologic român

da (dáu, dát), vb.1. A dona. – 2. A slobozi, a se desprinde de. – 3. A împărți cărțile de joc. – 4. A atribui, a acorda. – 5. A oferi, a procura. – 6. A exprima, a comunica, a spune: a da bună ziua.7. A trimite,a expedia: a da o telegramă.8. A vinde, a pune un preț. – 9. A oferi, a propune un preț. – 10. A plăti, a suporta. – 11. A comanda, a însărcina. – 12. A crește o plantă. – 13. A produce, a face, a stîrni. – 14. A căsători, a încuvința căsătoria unei fiice. – 15. A lovi, a pălmui, a trage. 15. bis A imprima o mișcare unui obiect sau unei persoane: a da vînt, a da afară; a da drumul.16. A executa o mișcare în sensul indicat de complement: a da fuga; a da înapoi; a da în lături; a da cu piciorul. 16. bis A oferi, a pune: a da față; a da ochi.17. A prezenta: a da seama.18. (Cu prep. cu) A se servi de un instrument, a executa o acțiune prin intermediul unui obiect: a da cu bobii.19. (Cu din) A mișca, a clătina: a da din cap. 20. (Cu în) A cădea: a da în șanț; a da în gropi.21. (Cu în) A împinge, a pune în mișcare: a da în leagăn. 22. (Cu în) A fi pe punctul: a da în copt; a da în foc; a da în mintea copiilor.23. (Cu de) A se pomeni, a se găsi: a da de bine; a da de dracul.24. (Cu de) A provoca ceva: a da de furcă.25. (Cu de, drept) A (se) preface, a trece drept. – 26. (Cu peste) A lovi, a bate: a da peste nas.27. (Cu peste) A descoperi, a afla. – 28. (Cu în, spre, la) A comunica, a răspunde, a privi. – 29. (Cu prin, pe) A traversa, a trece peste. – 30. (Cu pe, peste) A așeza într-un anume fel, a situa. – 31. (Cu cu) A vopsi, a acoperi. – 32. (Cu conj. ) A fi gata de, a începe, a fi pe punctul de face ceva. – 33. (În construcția a-i da cu) A continua, a insista, a stărui, a bate la cap. – 34. (În construcția a-i da de) A ajunge la o rezolvare, a găsi pricina. – 35. (În construcția a o da pe) A vorbi în altă limbă, a o rupe pe altă limbă. – 36. A cădea, a surveni (vorbind despre intemperii). – 37. A ajunge, a veni. – 38. A năvăli, a se arunca, a asalta. – 39. (Refl.) A se așeza, a se pune. – 40. (Refl.) A se preda, a se declara bătut. – 41. (Refl.) A face o mișcare (indicată de complement): a se da jos.42. (Refl., cu pe, în) A se dedica exercitării a ceva sau a unui sport: a se da pe ghiață; a se da peste cap.43. (Refl.) A se obișnui. – 44. (Refl.) A exista, a se afla, a se produce. – 45. (Refl.) A se apropia de, a se familiariza cu. – 46. A se dedica, a se consacra. – 47. (Refl.) A adula. – 48. (Refl., cu la) A se repezi asupra, a se năpusti. – Mr. dau, ded, didei, dare, megl. dau, dare, istr. dǫu, dǫt. Lat. dāre (Pușcariu 487; Candrea-Dens., 470; REW 2476). Prez. presupune o formă lat. *dao în loc de do, cf. Densusianu, Hlr., 155. – Der. dare, s. f. (înv., dar, cadou; acțiunea de a da; donare; farmec; bir; contribuție, dijmă); dat, s. n. (donare; farmec, vrajă; obicei, uzanță; activ, la un bilanț sau buget); dătător, adj. (care dă, donator; comanditar); dătătură, s. f. (donare; vrajă; lovitură); datină, s. f. (tradiție, obicei vechi), pare a proveni din sl. dĕdina încrucișat cu dat, cf. dedină; îndătina, vb. (a avea drept de obicei, a fi de uzanță veche). Cf. dată, daravelă, deda, trăda.
Sursa: Dicționarul etimologic român

da, dau v. r. (intl.) a mărturisi, a spune totul.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

DA1 (< bg., scr.) adv. Cuvânt care se întrebuințează pentru a răspunde afirmativ la o întrebare sau pentru a exprima o afirmație, un consimțământ etc.
Sursa: Dicționar enciclopedic

DA2 (lat. dare) vb. I I. Tranz. 1. A înmâna cuiva ceva; a oferi, a întinde. 2. A pune cuiva ceva la dispoziție, a dărui, a preda cuiva ceva. * Loc. A da cu chirie = a închiria. A da în (sau cu) arendă = a arenda. A da (unui lucru) o valoare = a atribui, a asocia (unui lucru) o valoare. A da în primire = a preda. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva spre executare. 3. A încredința pe cineva în grija cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) = a căsători cu... 5. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a...; a face schimb. ◊ Expr. (Fam.) Refl. A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. ♦ A oferi, a plăti. ♦ A vinde. 6. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața (din devotament); a se sacrifica. 7. A arunca, a azvârli. ♦ A trimite pe cineva undeva pentru o anumită îndeletnicire. 8. A așeza, a orienta ceva într-o anumită poziție sau direcție. * Expr. A da (ceva) peste cap = a) a lucra ceva superficial; b) a strica, a distruge. 9. A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da la ziar = a publica sau a face să se publice la ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a) a descoperi, a arăta; b) a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da o luptă, o bătălie etc. = a purta o luptă, o bătălie etc.; (refl., despre lupte) a se desfășura. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul) sau obștescul sfârșit = a muri. A da (un) examen = a susține un examen; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seama (sau socoteala) = a răspunde de ceva. 10. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A crea, a produce, a emite. 11. A provoca, a prilejui, a pricinui, a cauza. 12. A îngădui, a permite, a lăsa. ♦ A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. A face o mișcare (repetată) conștientă sau reflexă. Dă din aripi.Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se opri (din mers, din vorbă etc.). 2. A spăla, a unge, a vopsi cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ♦ A se lovi, a se atinge de ceva, a ajunge până la... 4. A o lua, a porni spre..., a o apuca, a se duce către... ♦ A trece pe la..., a se abate. 5. A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge la capăt, la sfârșit. 6. (Despre o supărare, un necaz etc.) A veni peste cineva pe nepregătite, a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit loc; (despre drumuri) a se împreuna cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A intra, a cădea în... 9. A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în pârg (sau în copt) = a începe să se coacă, să se pârguiască. 10. (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. 11. A-i da (cuiva) lacrimile = a începe să plângă. A-i da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. 12. (Despre lichide) A da pe-afară (sau peste etc.) = a ieși afară din vas din cauza cantității prea mari. 13. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 14. A se apuca de..., a începe, a fi pe punctul de a... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A merge, a se duce, a veni. ♦ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se sustrage de la ceva, a ezita. 2. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 3. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață“, „în leagăn“ etc.) A se deplasa (lunecând, legănându-se). ♦ Expr. A se da în vânt după... = a depune toate eforturile pentru a obține ceva; fig. a ține mult la cineva sau la ceva. 4. Refl. A adera la ceva, a se alătura cuiva; a se acomoda după cineva sau ceva. 5. Refl. A ceda, a se supune. 6. Refl. A se da drept... = a voi să treacă drept...
Sursa: Dicționar enciclopedic

DA conj. v. dar1.
Sursa: Dicționar enciclopedic

da (METR.) Simbol pentru prefixul „deca“.
Sursa: Dicționar enciclopedic

3) da V. dar 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești

1) da V. daŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) da adv. afirmativ opus luĭ nu și ba (vsl. bg. rus. da. V. și dar 2). Aĭ fost la Roma? Da!- A venit? Cred că da. – Răspunde: da orĭ nu (da orĭ ba)? Da! S.M. Pentru’n „da” s’a supărat.
Sursa: Dicționaru limbii românești

da1 adv.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

da2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dau, 2 sg. dai, 1 pl. dăm, 2 pl. dați, imperf. 3 sg. dădeá, perf. s. 1 sg. dădúi, 1 pl. dădúrăm, m.m.c.p. 1 sg. dădúsem, 1 pl. dădúserăm; conj. prez. 3 dea; cond. prez. 3 ar da/(în imprecații) dar-ar; imper. neg. 2 sg. nu da
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

da adv. de afirmațiune: da sau ba? [Slav. DA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

da v. (activ) 1. a întinde cu mâna: da-ți săracilor; 2. a oferi (un preț): cât dai? 3. a face, a produce: a da roade, muguri; 4. a preda: v’a dat pe mâna poliției; 5. a remite, a încredința: i-a dat scrisoarea în primire; 6. a căuta, a încerca: dă să vorbească și nu poate; 7. ca perifrază verbală: a da ascultare = a asculta, a da vină = a învinui, a da năvală = a năvăli. ║ (neutru) 1. a merge: a da înainte, a da înapoi; 2. a mișca: a da din umeri, din cap, din picior; 3. a lovi: a da pe moarte, a da cu piciorul; 4. a descărca: a da cu pușca, a da din tunuri; 5. a începe, a încolți (de plante); 6. ca perifrază verbală: a da în genuchi = a îngenuchia, a da cu gândul = a gândi; 7. Însoțit de prepozițiuni: a da în, a cădea în ceva: a da în căldură, în boală, într’o groapă; a corespunde: odaia dă în grădină; a lovi: nu da în mine; a începe: a da în copt; a da de (peste) a afla, a găsi, a nemeri ceva: a dat de rău, a dat de el, a dat peste un bordeiu; a da pe la, a trece pe la cineva. ║ (reciproc) 1. a se lăsa în voia: se da somnului; 2. a ceda: nu te da! 3. a se preda: se dă învins; 4. a se deda: nu se dă la muncă; 5. a năvăli: pisica se dă lă șoareci; 6. a se compara: nu mă dau pe niciun rumân CAR. [Lat. DARE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

DA1 adv. Cuvânt care se folosește pentru a răspunde afirmativ la o întrebare sau pentru a exprima o afirmație, un consimțământ. ◊ Loc. adv. Ba da, exprimă răspunsul afirmativ la o întrebare negativă. – Din bg., rus., sb. da.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

DA2, dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A (-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani= a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat.Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi.Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă.Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini.Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ♦ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (deprost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă.Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie). – Lat. dare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

DA3 conj. v. dar1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

interj. v. de2.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

1) dă prep. Munt. vest. V. de 1.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) dă interj. V. de 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești

interj. v. de2.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

IN1- Element de compunere cu sens negativ și privativ, formând substantive, adjective, verbe. [Var.: im2-] – Din fr., lat. in-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

IN2 (1) s. m., (2) inuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee textilă și oleaginoasă, cu tulpina subțire, ramificată în partea superioară, fibroasă, cu frunze mici, înguste și cu flori albastre sau albe, care are numeroase utilizări (Linum usitatissimum); p. restr. sămânța acestei plante. ◊ In galben = plantă erbacee cu flori galbene (Linum flavum). 2. S. n. Fir obținut prin prelucrarea inului2 (1); p. ext. pânză făcută din aceste fire. – Lat. linum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

-ÍN2, -Ă suf. „diminutival și peiorativ”. (< fr. -in, -ine, cf. lat. -inus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

IN1/I-/IM- pref. „privativ, negativ”. (< fr. in-, im-, cf. lat. in)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

in s. n. – Plantă erbacee textilă (Linum usitatissimum). – Mr., megl., istr. l’in. Lat. lῑnum (Pușcariu 798; Candrea-Dens., 830; REW 5073; DAR), cf. alb. lji (Philippide, II, 646), it., sp. lino, prov., fr. lin, cat. lli, port. linho.Der. inar, s. m. (persoană care cultivă sau vinde in), cu suf. de agent -ar (după Candrea-Dens., 831 și DAR, direct din lat. linarius); inărie, s. f. (teren cultivat cu in); inărică, s. f. (nume de plante, Linaria vulgaris, Najas minor); inăriță, s. f. (plantă asemănătoare cu inul; nume de păsări cîntătoare, Serinus hortulanus, Fringilla linaria); inișor, s. m. (plantă, inăriță); iniță, s. f. (tesovină din semințe de in; plantă, Cuscuta europaea); ineață, s. f. (in sălbatic, Linum perenne); inuță, s. f. (plantă, Anagallis arvensis); iniște, s. f. (teren cultivat cu in).
Sursa: Dicționarul etimologic român

in- Pref. lat. care servește pentru a da anumitor cuvinte o valoare contrarie sau negativă, indicînd lipsa ori absența. Lat. in-. Apare numai în cuvinte neol., introduse în principal prin filieră fr., ca inaccesibil față de accesibil, inconsistență față de consistență, intolerant față de tolerant.
Sursa: Dicționarul etimologic român

in s. invar. (tox.) instrumentarul necesar inhalării cocainei, compus dintr-un pai de plastic și de o oglinjoară.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

In, simbol chimic pentru indiu.
Sursa: Dicționar enciclopedic

IN (lat. linum) s. m., s. n. 1. S. m. Plantă anuală din familia linaceelor, cu tulpina subțire, fibroasă, frunze mici, înguste și flori albastre sau albe (Linum usitatissimum); în regiunile temperate sunt cunoscute c. 200 de specii. Din tulpini se extrag fibre textile, iar din semințe ulei, folosit în industria lacurilor, linoleumului etc. Semințele conțin o toxină, linamarina, care, după presare (în vederea obținerii uleiului), în prezența apei și sub influența unei enzime, se descompune în acid cianhidric, acetonă și glucoză; simptomele intoxicației sunt cele provocate de acidul cianhidric. 2. S. n. Fir obținut prin prelucrarea inului (1). ♦ Pânză făcută din aceste fire.
Sursa: Dicționar enciclopedic

1) in m. ca plantă și n. ca substanță (lat. linum, it. sp. lino, pv. fr. lin, cat. lhi, pg. linho. V. ie 1). O plantă textilă și oleaginoasă maĭ prețioasă de cît [!] cînepa (linum usitatissimum): pînză de in. – Din semințele luĭ se scoate un uleĭ sicativ întrebuințat în pictură; în medicină se întrebuințează semințele luĭ ca laxativ ușor, în infuziune ca diuretic, în decocțiune la spălăturĭ și băĭ potolitoare. Din făina de semințe de in se fac cataplazme [!] emoliente. Pînza numită olandă se face tot din in.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) *in-, pref. lat. care corespunde cu rom. ne 2, ca lat. in-tactus, rom. ne-atins. Înainte de r și l, se preface în ir, il și apoĭ, după pronunțarea rom., se reduce la un simplu i, ca ireal, ilegal.
Sursa: Dicționaru limbii românești

in1 (plantă) s. m.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

in2 (lan, fir, pânză) s. n., pl. ínuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

in m. 1. plantă textilă ale cării semințe servă la facerea unui uleiu secativ și din a cării scoarță se fabrică fire pentru pânzeturi și stofe (Linum usitatissimum): din semințele de in țăranul face cataplasme pentru coacerea umflăturilor, iar cu uleiul de in vindecă arsurile: din in se toarce și se țese pânza; 2. pânză de in. [Lat. LINUM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

IN1- Element de compunere cu sens negativ și privativ, formând substantive, adjective, verbe. [Var.: im2] – Din fr., lat. in-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

IN2 (1) s. m., (2) inuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee textilă și oleaginoasă, cu tulpina subțire, ramificată în partea superioară, fibroasă, cu frunze mici, înguste și cu flori albastre sau albe, care are numeroase utilizări (Linum usitatissimum); p. restr. sămânța acestei plante. ◊ In galben = plantă erbacee cu flori galbene (Linum flavum). 2. S. n. Fir obținut prin prelucrarea inului2 (1); p. ext. pânză făcută din aceste fire. lat. linum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ÎN prep. 1. (Indică interiorul spațiului unde are loc o acțiune, unde se află ceva, spre care are loc o mișcare) Intră în casă. ♦ (Indică suprafața pe care are loc o acțiune sau spațiul dintre obiecte unde se află ceva, unde se produce o mișcare) Se suie în pom. ♦ (Indică obiectul de care atârnă ceva) Pune-ți haina în cuier. ♦ (Indică o parte a corpului care este acoperită, îmbrăcată etc.) Și-a tras ghetele în picioare. Nu sta cu căciula în cap. ♦ La, în dreptul. Haină roasă în coate. 2. (Indică timpul în care se petrece o acțiune) În iunie se culeg cireșele. ♦ (Indică intervalul de timp care se scurge de la un anumit moment) După, peste. Pleci de mâine în două zile. 3. (Indică o cauză) Din pricina...; în urma... Pomul se clătina în vânt. Ochii-i ard în friguri. 4. (Indică scopul) Se duce în pețit. 5. (Indică instrumentul, relația) S-au înțeles în scris. 6. (Indică o comparație) În formă de..., ca... Fumul se ridică în spirală. 7. Conform cu, potrivit cu... Fiecare în legea lui. 8. (Introduce un complement indirect) Adâncit în gânduri. Casă transformată în muzeu.Lat. in.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

în prep.1. Indică locul sau spațiul în care se desfășoară o acțiune. – 2. Indică scopul sau finalitatea unei acțiuni. – 3. Indică intrumentul, materia sau modul. – 4. Indică o cauză. – 5. Indică timpul. – 6. Indică prețul și, în general, echivalența numerică. – Mr. (î)n, istr. (ă)n. Lat. in (Pușcariu 799; Candrea-Dens., 833; REW 4328; DAR), cf. it. in, prov., fr., cat., sp. en, port. em. Cf. Moser 427. – Comp. din, prep. (de la, indică originea, proveniența, sursa; indică materia, instrumentul, modul sau cauza; de la, indică timpul), de la de și în (înv. deîn, den); prin, prep. (indică spațiul parcurs; indică mijlocul, modul sau cauza), de la pre și în, sau din lat. per in (Candrea-Dens., 835), înv. pre în, pren.
Sursa: Dicționarul etimologic român

în- Prefix verbal, care adaugă noțiunii de bază o nuanță factitivă. Lat. in, cf. în. A intrat în rom. prin intermediul cuvintelor care aveau încă din lat. pref. in-, cf. împuta, începe, închide, etc.; a fost însă productiv în rom. întrucît servește pînă și la derivarea unor cuvinte care nu fac parte din fondul lat., cf. încîrliga, încorseta, încovriga, îndușmăni, însufleți etc. Este puțin probabil, prin urmare, ca la vb. de origine lat. să fie vorba de in- primitiv; verbigracia, a înăcri, considerat în general ca un der. din lat. *inacrire, poate fi privit, cu mai mari șanse de probabilitate ca der. de la acru, cu pref. rom. în-. Pentru acest comp., cf. Iordan, Compuse românești cu în-, BF, III, 1936, 57-116. Inde-, de la în și de, de folosește în puține expresii fixe (înde seară, noaptea; înde noi, între noi), cf. DAR, și îndemnînă (după ipoteza greșită a lui Crețu 336, inde- ar fi lat. ante; după Candrea-Dens., 854, din lat. inde).
Sursa: Dicționarul etimologic român

în, prep. (lat. ĭn, it. eng. in, pv. fr. cat. sp. en, pg. em. V. întru). În ăuntru [!]: mă duc orĭ staŭ în casă, în oraș, în România, mĭ-a intrat un glonț în picĭor, mĭ-a venit o ideĭe în minte, în cap. În timp de: a construi o casă în treĭ lunĭ, într´o vară. Peste, după: într˝o oră mă întorn [!]. La: l-a lovit în cap, în picĭor. Pe: îmĭ pun pălăria în cap, haĭna în spinare, cizmele în picĭoare. Cu: a călca în picĭoare (cu picĭoarele). Între, pintre [!]: a rămînea [!] în străinĭ. A sta în picĭoare, a sta pe picĭoare, drept, nu șezînd. A sta în ușă, a sta pe prag, între ușorĭ. Doctor în filologie, student în matematică, doctor care știe filologia, student care învață matematica. A fi în floare, a fi înflorit, (fig.) a fi în timpu celeĭ maĭ marĭ strălucirĭ. A fi în rugăcĭune, a fi în timpu cînd îțĭ facĭ rugăcĭunea. A fi în armată, a fi militar. În cît, pînă cînd, de, că: a strigat așa de mult, în cît a răgușit; țipa în cît îțĭ lua auzu; era așa de furios, în cît nu maĭ vedea nimica. V. întru, cît, că.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*în- și incadratór m. Lucrător care încadrează tablourĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*în- și incadréz v. tr. (fr. encadrer, d. cadre, cadru). Pun în cadru un tabloŭ, înramez. Desemnez [!] în prejur [!] ceva ca un cadru. Fig. Amplific, înzorzonez: a incadra o anecdotă. Pun ofițerĭ uneĭ trupe: a incadra un regiment noŭ. Înconjor cu loviturĭ de tun repetate: o baterie încadrase o companie, pe care apoĭ o nimici.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*în- și incarceréz v. tr. (fr. incarcérer, it. incarcerare). Pun în carceră, întemnițez.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*în- și incartieréz și *cartieréz v. tr. (d. cartier). Pun la cartier, daŭ la cartier: cînd o trupă n´are unde dormi, poliția o încartierează pin [!] casele particularilor. – Forme maĭ vechĭ: încvartirez, încartiruĭesc, încvartiruĭesc, cvartiruĭesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești

în- și incatenéz v. tr. (fr. enchaîner, d. chaîne, lanț; it. incatenare, d. caténa, catenă). Rar. Înlănțuĭesc, încătușez.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*în- și incorporéz v. tr. (lat. in-córporo, -áre, d. in, în, și corpus, corp). Alipesc, anexez, întrupez: Dacia a fost încorporată imperiuluĭ roman (saŭ și în imperiu roman). Reproduc, reprezent [!], încarnez, întrupez: acest om încorporează șarlatanu politic. Bag în regiment (corp): a incorpora niște recruțĭ. V. refl. Mă întrupez. V. însumez.
Sursa: Dicționaru limbii românești

în- și inobiléz v. tr. (d. nobil, după fr. ennoblir, a înălța moralmente, și anoblir, a primi în nobilime). Fac nobil, primesc în nobilime. Fig. Rîdic [!] moralmente: virtutea te înobilează. – Unele dicționare zic înobilésc, ceĭa ce nu e uzitat.
Sursa: Dicționaru limbii românești

în prep.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

în prep. exprimă: 1. interiorul: în cameră; fig. în minte; 2. diverse raporturi locale sau temporale, pe: stă în picioare; 3. peste: în trei zile. [Lat. IN].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÎN prep. 1. (Indică interiorul spațiului unde are loc o acțiune, unde se află ceva, spre care are loc o mișcare) Intră în casă. ♦ (Indică suprafața pe care are loc o acțiune sau spațiul dintre obiecte unde se află ceva, unde se produce o mișcare) Se suie în pom. ♦ (Indică obiectul de care atârnă ceva) Pune-ți haina în cuier. ♦ (Indică o parte a corpului care este acoperită, îmbrăcată etc.) Și-a tras ghetele în picioare. Nu sta cu căciula în cap. ♦ La, în dreptul. Haină roasă în coate. 2. (Indică timpul în care se petrece o acțiune) în iunie se coc cireșele. ♦ (Indică intervalul de timp care se scurge de la un anumit moment) După, peste. Pleci de mâine în două zile. 3. (Indică o cauză) Din pricina...; în urma... Pomul se clătina în vânt. Ochii-i ard în friguri. 4. (Indică scopul) Se duce în pețit. 5. (Indică instrumentul, relația) S-au înțeles în scris. 6. (Indică o comparație) În formă de..., ca... Fumul se ridică în spirală. 7. Conform cu..., potrivit cu... Fiecare în legea lui. 8. (Introduce un complement indirect) Adâncit în gânduri. Casă transformată în muzeu.Lat. in.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PÂRG s. n. v. pârgă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

pârg v. pấrgă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pârg n. coacere timpurie a fructelor; un smochin cu roadele în pârg ISP. [Abstras din pârgă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PÂRG s. n. v. pârgă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

a - Pronume, Nominativ-Acuzativ, plural, feminin - pentru cuvantul al

a - Pronume, Nominativ-Acuzativ, singular, feminin - pentru cuvantul al

a - Pronume, Nominativ-Acuzativ, plural, masculin - pentru cuvantul al

a - Pronume, Nominativ-Acuzativ, singular, feminin - pentru cuvantul ăl

da - Verb, Indicativ, imperfect, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul da

- Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul da

- Verb, Imperativ, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul da

- Invariabil - pentru cuvantul

in - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul in

in - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul in

în - Invariabil - pentru cuvantul în

pârg - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul pârg

pârg - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul pârg

a - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul a

ă - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul ă

â - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul â

a - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul vrea

a - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul avea

da - Verb, Infinitiv prezent - pentru cuvantul da

a - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul a

ă - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul ă

â - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul â

Da - Formă unică - pentru cuvantul Da