ȚUȚUIÁ, țúțui, vb. I. Refl. A se cocoța. [Pr.: -țu-ia] – Din țuțui.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
țuțuiá, țúțui, vb. I refl. (reg.) 1. a se cocoța. 2. a ascuți.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
!țuțuiá (a se ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 se țúțuie/se țuțuiáză, 1 pl. ne țuțuiém; conj. prez. 3 să se țúțuie/să se țuțuiéze; ger. țuțuíndu-seSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ȚUȚUIÁ, țúțui, vb. I. Refl. (Reg.) A se cocoța. [Pr.: -tu-ia] – Din țuțui.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ȚUȚUIÁ, țúțui, vb. I. Refl. A se cocoța. [Pr.: -țu-ia] – Din țuțui.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a țuțuiá, țúțui, vb. I refl. (reg.) 1. a se cocoța. 2. a ascuți.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
!țuțuiá (a se ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 se țúțuie/se țuțuiáză, 1 pl. ne țuțuiém; conj. prez. 3 să se țúțuie/să se țuțuiéze; ger. țuțuíndu-seSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
ȚUȚUIÁ, țúțui, vb. I. Refl. (Reg.) A se cocoța. [Pr.: -tu-ia] – Din țuțui.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
tutuia - Verb, Indicativ, imperfect, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul tutui
