Am găsit 25 de definiții pentru cuvantul/cuvintele țeapă:

TEÁPĂ s. f. 1. Soi, fel, fire, caracter. 2. Stare, treaptă, rang social, condiție socială. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


teápă f., pl. inuz. tepe (cp. cu lat. stĭpa, paĭe, cu vsl. tepon, bat, de ex., o monetă [!], și cu rom. călitură, caracter și trampă 2). Stare (pozițiune) socială, rang, mediŭ în care ai trăit: apa trage la matcă și mojicu la teapă (Prov.). A-țĭ da în teapă, a face fapte care să denote vechea ta stare socială saŭ caracteru tăŭ: Țiganu trebuĭa să-șĭ dea în teapă (de ex., furînd). V. cislă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

teápă s. f., g.-d. art. tépei
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

teapă f. 1. fire, caracter: apa trebue să vie la matca ei și omul la teapa lui PANN; 2. stare socială, rang: cei mai mulți de teapa d-tale CR. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TEÁPĂ s. f. 1. Soi, fel, fire, caracter. 2. Stare, treaptă, rang social, condiție socială. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȚEÁPĂ, țepi, s. f. 1. Par lung și ascuțit la un capăt (folosit în trecut ca instrument de supliciu); p. restr. vârful unui astfel de par. 2. Prelungire ascuțită și țepoasă la spicele cerealelor; (la pl.) resturile tulpinilor unor păioase, rămase în pământ după ce plantele au fost cosite. 3. Ghimpe, așchiuță, spin. 4. (La pl.) Păr aspru, ghimpos care acoperă corpul unor animale. – Cf. sl. čepati.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ȚEÁPĂ, țepe, s. f. [+] (Arg., în expr.) A da (sau a trage) țeapă = a păcăli, a înșela, a escroca, a frauda; a țepui. ◊ A lua țeapă = a fi păcălit, înșelat, escrocat; a se țepui.
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare

țeápă (-țépe), s. f.1. Spin, ghimpe. – 2. Vîrf, ascuțiș. – 3. Băț, par. – 4. Par, instrument de tortură. – 5. Ac de insectă. – 6. Suliță. – 7. Barbă, mustață de spic. – 8. Surcea, țandără. – Var. țep. Mold. țapă. Megl. țapă. Origine incertă. Dacă e sigur că țap „masculul caprei” este de origine expresivă țeapă trebuie să aparțină aceleiași familii expresive. Coincide fonetic cu sl. cĕpa, cuvînt cu sens nedeterminat (Miklosich, Lexicon, 1108), și care s-ar explica eventual prin rom., sl. cĕpati „a despica”, sb. cepiti „a acoperi” (Cihac, II, 430; Tiktin; Ivănescu, BF, VI, 102); dar semantismul este greu de admis. Pe de altă parte, coincide și cu alb. thep (Philippide, II, 718; Rosetti, II, 124), și cu it. zeppa „fațetă, teșitură”, inzeppare „a găuri, a înfige, a bate cuie”. Totuși, intenția expresivă nu apare clar; poate înrudit cu piț-, puț-, v. aici. Der. țepos (var. țăpos), adj. (ascuțit, spinos, înțepător); țepușe (var. țăpuș(e), țepuș), s. f. (băț, vargă, ascuțiș; ac; vîrf sau dinte de furcă; spin, așchie); țepușcă (var. țăpușcă), s. f. (Trans., bețișor, scobitoare); țăpligă, s. f. (Olt., așchie, țandără); țăpăruie, s. f. (Trans., par, țăruș); țăpoi, s. n. (furcă de paie); țăpoaică, s. f. (unealtă de pescuit); țapoș, adj. (înțepător; cu coarne drepte), care ar proveni din țap și din țeapă; țăpoșică, s. f. (plante, Nardus stricta, Tordylium maximum); țepușar, s. m. (lăncier, soldat înarmat cu lance); înțepa (var. înțăpa), vb. (a împunge; a îmboldi, a stimula; a excita, a irita; înv., a trage în țeapă); înțepător, adj. (care înțeapă, caustic, usturător); înțepătură, s. f. (împunsătură); înțepos, adj. (înțepător); înțepoșa, vb. refl. (a se înțepa); țăpar, adj. (Olt., ascuțit).
Sursa: Dicționarul etimologic român

țeápă (-țépe), s. f.1. Temperament, fire, caracter. – 2. Neam, soi. Sl. teti, tepą „a bate (monedă)” (Tiktin). Pare dublet al lui tapă, s. f. (tăietură în partea de jos a copacului pentru a-i marca direcția de cădere la tăiere; margine, tiv; cep), a cărui der. din v. germ. tappagerm. Zapfen (Giuglea, Dacor., III, 680; REW 8565) este improbabilă. Legătura dintre teapă și sl. cepŭ (Conev 65) nu este posibilă; cu lat. stipa (Scriban) este la fel de improbabilă.
Sursa: Dicționarul etimologic român

țeapă, țepe s. f. 1. păcăleală. 2. pagubă provocată cuiva de un infractor (prin furt, escrocherie, spargere, evaziune fiscală). 3. penis. 4. contact sexual.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

țeápă1 (par, așchie) s. f., g.-d. art. țépii; pl. țepi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*țeápă2 (înșelăciune) (fam.) s. f., g.-d. art. țepei; pl. țepe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

țeápă f., pl. țepe, (ca ceapă-cepe) și țepĭ (vsl. cĭepa, despicătură. V. țep, țeapcă, proțap, oțapoc). Vîrf, parte ascuțită (a unuĭ par, a uneĭ sulițe). Par ascuțit în care se înfigea trupu celuĭ destinat torturiĭ și care apoĭ se înțepenea în pămînt. A lua în țeapă, a lua în fiulă, a lua pin [!] înfigere, în suliță saŭ în coarne. În est țapă, pl. țăpĭ: țăpĭ ascuțite (Dos.).
Sursa: Dicționaru limbii românești

țeapă f. 1. par bine ascuțit la căpătâiul de sus, pe care se străpungea corpul vinovatului: tragerea în țeapă, un supliciu practicat în Orient, exista o dată și la noi; 2. partea ascuțită a unui par cu care se împunge; 3. unealtă de vânat sau de apucat snopi de grâu; 4. pl. a) peri înțepători ai unei plante; b) perii de pe pielea ariciului. [Slav. ȚĬEPA, despicătură].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȚEÁPĂ, (1, 2, 3, 4, 5) țepi, s. f., (6) țepe, s. f. 1. Par lung și ascuțit la un capăt (folosit în trecut ca instrument de tortură); p. restr. vârful unui astfel de par. 2. Prelungire ascuțită și țepoasă la spicele cerealelor; (la pl.) resturile tulpinilor unor păioase, rămase în pământ după cosire. 3. (în forma țep; mai ales la pl.) Ghimpe, așchiuță, spin. 4. (în forma țep; mai ales la pl.) Păr aspru, ghimpos care acoperă corpul unor animale. 5. Așchie. 6. (Fam.) Înșelăciune. [Var.: țep s. m.] – Cf. sl. čepati.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȚEÁPĂ, țepi, s. f. 1. Par lung și ascuțit la un capăt (folosit în trecut ca instrument de supliciu); p. restr. vârful unui astfel de par. 2. Prelungire ascuțită și țepoasă la spicele cerealelor; (la pl.) resturile tulpinilor unor păioase, rămase în pământ după ce plantele au fost cosite. 3. Ghimpe, așchiuță, spin. 4. (La pl.) Păr aspru, ghimpos care acoperă corpul unor animale. – Cf. sl. čepati.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ȚEÁPĂ, țepe, s. f. [+] (Arg., în expr.) A da (sau a trage) țeapă = a păcăli, a înșela, a escroca, a frauda; a țepui. ◊ A lua țeapă = a fi păcălit, înșelat, escrocat; a se țepui.
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare

țeápă (-țépe), s. f.1. Spin, ghimpe. – 2. Vîrf, ascuțiș. – 3. Băț, par. – 4. Par, instrument de tortură. – 5. Ac de insectă. – 6. Suliță. – 7. Barbă, mustață de spic. – 8. Surcea, țandără. – Var. țep. Mold. țapă. Megl. țapă. Origine incertă. Dacă e sigur că țap „masculul caprei” este de origine expresivă țeapă trebuie să aparțină aceleiași familii expresive. Coincide fonetic cu sl. cĕpa, cuvînt cu sens nedeterminat (Miklosich, Lexicon, 1108), și care s-ar explica eventual prin rom., sl. cĕpati „a despica”, sb. cepiti „a acoperi” (Cihac, II, 430; Tiktin; Ivănescu, BF, VI, 102); dar semantismul este greu de admis. Pe de altă parte, coincide și cu alb. thep (Philippide, II, 718; Rosetti, II, 124), și cu it. zeppa „fațetă, teșitură”, inzeppare „a găuri, a înfige, a bate cuie”. Totuși, intenția expresivă nu apare clar; poate înrudit cu piț-, puț-, v. aici. Der. țepos (var. țăpos), adj. (ascuțit, spinos, înțepător); țepușe (var. țăpuș(e), țepuș), s. f. (băț, vargă, ascuțiș; ac; vîrf sau dinte de furcă; spin, așchie); țepușcă (var. țăpușcă), s. f. (Trans., bețișor, scobitoare); țăpligă, s. f. (Olt., așchie, țandără); țăpăruie, s. f. (Trans., par, țăruș); țăpoi, s. n. (furcă de paie); țăpoaică, s. f. (unealtă de pescuit); țapoș, adj. (înțepător; cu coarne drepte), care ar proveni din țap și din țeapă; țăpoșică, s. f. (plante, Nardus stricta, Tordylium maximum); țepușar, s. m. (lăncier, soldat înarmat cu lance); înțepa (var. înțăpa), vb. (a împunge; a îmboldi, a stimula; a excita, a irita; înv., a trage în țeapă); înțepător, adj. (care înțeapă, caustic, usturător); înțepătură, s. f. (împunsătură); înțepos, adj. (înțepător); înțepoșa, vb. refl. (a se înțepa); țăpar, adj. (Olt., ascuțit).
Sursa: Dicționarul etimologic român

țeápă (-țépe), s. f.1. Temperament, fire, caracter. – 2. Neam, soi. Sl. teti, tepą „a bate (monedă)” (Tiktin). Pare dublet al lui tapă, s. f. (tăietură în partea de jos a copacului pentru a-i marca direcția de cădere la tăiere; margine, tiv; cep), a cărui der. din v. germ. tappagerm. Zapfen (Giuglea, Dacor., III, 680; REW 8565) este improbabilă. Legătura dintre teapă și sl. cepŭ (Conev 65) nu este posibilă; cu lat. stipa (Scriban) este la fel de improbabilă.
Sursa: Dicționarul etimologic român

țeapă, țepe s. f. 1. păcăleală. 2. pagubă provocată cuiva de un infractor (prin furt, escrocherie, spargere, evaziune fiscală). 3. penis. 4. contact sexual.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

țeápă1 (par, așchie) s. f., g.-d. art. țépii; pl. țepi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*țeápă2 (înșelăciune) (fam.) s. f., g.-d. art. țepei; pl. țepe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

țeápă f., pl. țepe, (ca ceapă-cepe) și țepĭ (vsl. cĭepa, despicătură. V. țep, țeapcă, proțap, oțapoc). Vîrf, parte ascuțită (a unuĭ par, a uneĭ sulițe). Par ascuțit în care se înfigea trupu celuĭ destinat torturiĭ și care apoĭ se înțepenea în pămînt. A lua în țeapă, a lua în fiulă, a lua pin [!] înfigere, în suliță saŭ în coarne. În est țapă, pl. țăpĭ: țăpĭ ascuțite (Dos.).
Sursa: Dicționaru limbii românești

țeapă f. 1. par bine ascuțit la căpătâiul de sus, pe care se străpungea corpul vinovatului: tragerea în țeapă, un supliciu practicat în Orient, exista o dată și la noi; 2. partea ascuțită a unui par cu care se împunge; 3. unealtă de vânat sau de apucat snopi de grâu; 4. pl. a) peri înțepători ai unei plante; b) perii de pe pielea ariciului. [Slav. ȚĬEPA, despicătură].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȚEÁPĂ, (1, 2, 3, 4, 5) țepi, s. f., (6) țepe, s. f. 1. Par lung și ascuțit la un capăt (folosit în trecut ca instrument de tortură); p. restr. vârful unui astfel de par. 2. Prelungire ascuțită și țepoasă la spicele cerealelor; (la pl.) resturile tulpinilor unor păioase, rămase în pământ după cosire. 3. (în forma țep; mai ales la pl.) Ghimpe, așchiuță, spin. 4. (în forma țep; mai ales la pl.) Păr aspru, ghimpos care acoperă corpul unor animale. 5. Așchie. 6. (Fam.) Înșelăciune. [Var.: țep s. m.] – Cf. sl. čepati.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)