ȘTIRBÍT, -Ă, știrbiți, -te, adj. 1. Cu marginea știrbă; tocit; ciobit. ♦ Ciuntit, trunchiat. 2. Fig. Micșorat, diminuat ca însemnătate, ca valoare; (despre o lege, un drept etc.) încălcat, nesocotit. – V. știrbi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a știrbít, -ă adj. Care n´are toțĭ dințiĭ. Căruĭa i s´a stricat ascuțișu saŭ marginea: cuțit știrbit, farfurie știrbită. Fig. Micșorat, redus: libertate știrbită. – Și știrbat (cp. cu bg. štŭrbat, rut. ščerbátiĭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești
știrbit a. fig. nedreptățit: râzând de strâmbările bieților știrbiți OD.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ȘTIRBÍT, -Ă, știrbiți, -te, adj. 1. Cu marginea știrbită; tocit; ciobit. ♦ P. ext. Ciuntit, trunchiat. 2. Fig. Micșorat, diminuat ca însemnătate, ca valoare; (despre o lege, un drept etc.) încălcat, nesocotit. – V. știrbi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
știrbit - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul știrbi