Am găsit 42 de definiții pentru cuvantul/cuvintele șpiț:

ȘPIȚ1, șpiți, s. m. Numele unei rase de câini de talie mică, cu păr pufos, cu urechi drepte și bot ascuțit; câine din această rasă. – Din germ. Spitz.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



ȘPIȚ2, șpițuri, s. n. 1. (Tehn.) Unealtă formată dintr-o bară de oțel cu vârful ascuțit, folosită la găurirea pietrelor naturale și artificiale sau la prelucrarea suprafeței lor. 2. (Tipogr.) Linie simplă sau înflorată, care se pune ca ornament la sfârșitul articolelor sau al capitolelor. 3. Nume dat extremității ascuțite sau muchiei unor obiecte, construcții etc. 4. (Reg.) Țigaret scurt. – Din germ. Spitze.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ȘPIȚ s.n. 1. (Poligr.) Linie simplă sau înflorată, ornament etc. așezat la sfârșitul unui articol, al unui capitol etc. 2. Unealtă formată dintr-o bară de oțel ascuțită, care servește la prelucrarea pietrei de construcție, la spargerea betoanelor. 3. (Fam.) Vârf ascuțit al unui obiect. 4. Țigaret scurt. [Pl. -țuri. / < germ. Spitze].
Sursa: Dicționar de neologisme

ȘPIȚ s.m. Rasă de câini cu păr pufos și urechi drepte. [< germ. Spitz].
Sursa: Dicționar de neologisme

ȘPIȚ1 s. m. rasă de câini cu păr pufos și urechi drepte. (< germ. spitz)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ȘPIȚ2 s. n. 1. (poligr.) linie simplă sau înflorată, ornament la sfârșitul unui articol, capitol etc. 2. bară de oțel cu vârf ascuțit care servește la prelucrarea pietrei de construcție, la spargerea betoanelor. 3. (fam.) vârf ascuțit al unui obiect. 4. țigaret scurt. (< germ. Spitze)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

șpiț (-țuri), s. n.1. Băț cu vîrf. – 2. Lucrătură din puncte. – 3. Gravură tipografică. – Var. spiț. Germ. Spitz(e) „vîrf” (Borcea 206). – Der. spițărat, adj. (brodat, cusut cu ajur).
Sursa: Dicționarul etimologic român

șpiț, șpițuri s. n. 1. vârful pantofului. 2. (rar) țigaret de dimensiune mică.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

șpiț n., pl. urĭ (germ. spitze). Vechĭ. Dial. Dantelă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

șpiț1 (câine) s. m., pl. șpiți
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

șpiț2 (unealtă, ornament, vârf) s. n., pl. șpíțuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

șpiț n. dantelă lucrată cu iglița: șpițuri și garnituri. [Nemț. SPITZE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȘPIȚ1, șpiți, s. m. Numele unei rase de câini de talie mică, cu păr alb și pufos, cu urechi drepte și bot ascuțit; câine din această rasă. – Din germ. Spitz.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȘPIȚ2, șpițuri, s. n. 1. (Tehn.) Unealtă formată dintr-o bară de oțel cu vârful ascuțit, folosită la găurirea pietrelor naturale și artificiale sau la prelucrarea suprafeței lor. 2. (Tipogr.) Linie simplă sau înflorată, care se pune ca ornament la sfârșitul articolelor sau al capitolelor. 3. Nume dat extremității ascuțite sau muchiei unor obiecte, construcții etc. 4. (Reg.) Țigaret scurt. – Din germ. Spitze.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȘPIȚ1, șpiți, s. m. Numele unei rase de câini de talie mică, cu păr pufos, cu urechi drepte și bot ascuțit; câine din această rasă. – Din germ. Spitz.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ȘPIȚ2, șpițuri, s. n. 1. (Tehn.) Unealtă formată dintr-o bară de oțel cu vârful ascuțit, folosită la găurirea pietrelor naturale și artificiale sau la prelucrarea suprafeței lor. 2. (Tipogr.) Linie simplă sau înflorată, care se pune ca ornament la sfârșitul articolelor sau al capitolelor. 3. Nume dat extremității ascuțite sau muchiei unor obiecte, construcții etc. 4. (Reg.) Țigaret scurt. – Din germ. Spitze.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ȘPIȚ s.n. 1. (Poligr.) Linie simplă sau înflorată, ornament etc. așezat la sfârșitul unui articol, al unui capitol etc. 2. Unealtă formată dintr-o bară de oțel ascuțită, care servește la prelucrarea pietrei de construcție, la spargerea betoanelor. 3. (Fam.) Vârf ascuțit al unui obiect. 4. Țigaret scurt. [Pl. -țuri. / < germ. Spitze].
Sursa: Dicționar de neologisme

ȘPIȚ s.m. Rasă de câini cu păr pufos și urechi drepte. [< germ. Spitz].
Sursa: Dicționar de neologisme

ȘPIȚ1 s. m. rasă de câini cu păr pufos și urechi drepte. (< germ. spitz)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ȘPIȚ2 s. n. 1. (poligr.) linie simplă sau înflorată, ornament la sfârșitul unui articol, capitol etc. 2. bară de oțel cu vârf ascuțit care servește la prelucrarea pietrei de construcție, la spargerea betoanelor. 3. (fam.) vârf ascuțit al unui obiect. 4. țigaret scurt. (< germ. Spitze)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

șpiț (-țuri), s. n.1. Băț cu vîrf. – 2. Lucrătură din puncte. – 3. Gravură tipografică. – Var. spiț. Germ. Spitz(e) „vîrf” (Borcea 206). – Der. spițărat, adj. (brodat, cusut cu ajur).
Sursa: Dicționarul etimologic român

șpiț, șpițuri s. n. 1. vârful pantofului. 2. (rar) țigaret de dimensiune mică.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

șpiț n., pl. urĭ (germ. spitze). Vechĭ. Dial. Dantelă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

șpiț1 (câine) s. m., pl. șpiți
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

șpiț2 (unealtă, ornament, vârf) s. n., pl. șpíțuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

șpiț n. dantelă lucrată cu iglița: șpițuri și garnituri. [Nemț. SPITZE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȘPIȚ1, șpiți, s. m. Numele unei rase de câini de talie mică, cu păr alb și pufos, cu urechi drepte și bot ascuțit; câine din această rasă. – Din germ. Spitz.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȘPIȚ2, șpițuri, s. n. 1. (Tehn.) Unealtă formată dintr-o bară de oțel cu vârful ascuțit, folosită la găurirea pietrelor naturale și artificiale sau la prelucrarea suprafeței lor. 2. (Tipogr.) Linie simplă sau înflorată, care se pune ca ornament la sfârșitul articolelor sau al capitolelor. 3. Nume dat extremității ascuțite sau muchiei unor obiecte, construcții etc. 4. (Reg.) Țigaret scurt. – Din germ. Spitze.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȘPIȚ1, șpiți, s. m. Numele unei rase de câini de talie mică, cu păr pufos, cu urechi drepte și bot ascuțit; câine din această rasă. – Din germ. Spitz.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ȘPIȚ2, șpițuri, s. n. 1. (Tehn.) Unealtă formată dintr-o bară de oțel cu vârful ascuțit, folosită la găurirea pietrelor naturale și artificiale sau la prelucrarea suprafeței lor. 2. (Tipogr.) Linie simplă sau înflorată, care se pune ca ornament la sfârșitul articolelor sau al capitolelor. 3. Nume dat extremității ascuțite sau muchiei unor obiecte, construcții etc. 4. (Reg.) Țigaret scurt. – Din germ. Spitze.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ȘPIȚ s.n. 1. (Poligr.) Linie simplă sau înflorată, ornament etc. așezat la sfârșitul unui articol, al unui capitol etc. 2. Unealtă formată dintr-o bară de oțel ascuțită, care servește la prelucrarea pietrei de construcție, la spargerea betoanelor. 3. (Fam.) Vârf ascuțit al unui obiect. 4. Țigaret scurt. [Pl. -țuri. / < germ. Spitze].
Sursa: Dicționar de neologisme

ȘPIȚ s.m. Rasă de câini cu păr pufos și urechi drepte. [< germ. Spitz].
Sursa: Dicționar de neologisme

ȘPIȚ1 s. m. rasă de câini cu păr pufos și urechi drepte. (< germ. spitz)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

ȘPIȚ2 s. n. 1. (poligr.) linie simplă sau înflorată, ornament la sfârșitul unui articol, capitol etc. 2. bară de oțel cu vârf ascuțit care servește la prelucrarea pietrei de construcție, la spargerea betoanelor. 3. (fam.) vârf ascuțit al unui obiect. 4. țigaret scurt. (< germ. Spitze)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

șpiț (-țuri), s. n.1. Băț cu vîrf. – 2. Lucrătură din puncte. – 3. Gravură tipografică. – Var. spiț. Germ. Spitz(e) „vîrf” (Borcea 206). – Der. spițărat, adj. (brodat, cusut cu ajur).
Sursa: Dicționarul etimologic român

șpiț, șpițuri s. n. 1. vârful pantofului. 2. (rar) țigaret de dimensiune mică.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

șpiț n., pl. urĭ (germ. spitze). Vechĭ. Dial. Dantelă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

șpiț1 (câine) s. m., pl. șpiți
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

șpiț2 (unealtă, ornament, vârf) s. n., pl. șpíțuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

șpiț n. dantelă lucrată cu iglița: șpițuri și garnituri. [Nemț. SPITZE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȘPIȚ1, șpiți, s. m. Numele unei rase de câini de talie mică, cu păr alb și pufos, cu urechi drepte și bot ascuțit; câine din această rasă. – Din germ. Spitz.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȘPIȚ2, șpițuri, s. n. 1. (Tehn.) Unealtă formată dintr-o bară de oțel cu vârful ascuțit, folosită la găurirea pietrelor naturale și artificiale sau la prelucrarea suprafeței lor. 2. (Tipogr.) Linie simplă sau înflorată, care se pune ca ornament la sfârșitul articolelor sau al capitolelor. 3. Nume dat extremității ascuțite sau muchiei unor obiecte, construcții etc. 4. (Reg.) Țigaret scurt. – Din germ. Spitze.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)