Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele șoarece:

ȘOÁRECE, șoareci, s. m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit și cu coada lungă și subțire (Mus musculus). ◊ Șoarece de bibliotecă = se spune despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas șoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele = a-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. În gaură (sau în bortă) de șoarece = în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, în gaură de șarpe. ◊ Compus: Șoarece de câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); șoarece de pădure = animal rozător care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: șoárec s. m.] – Lat. sorex, -icis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



șoarece șoareci s. m. (reg.) apelativ folosit între prieteni.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

șoárece (vest) și șoárice (est) m. (lat. sórex, sóricis, vgr. ῾ýrax; it. sorcio, sp. sorce. Pv. soritz și fr. souris d. lat. sorex, *soricis. Din sorex s´a făcut rom. direct șoarice din cauza lungimiĭ luĭ o, apoĭ cĭoarice, ca și´n cimpoĭ, cĭutură, căcĭulă, cĭut, cepeleag). Un cŭadruped rozător care trăĭește în găurĭ pe lîngă om orĭ pe la cîmp (mus músculus). E cel maĭ mic mamifer. Fig. A trăi ca șoaricele cu pisica, a nu trăi în pace cu cineva. – În nord și șoaric și cĭoarice. V. guzgan, gîndac, șomîc.
Sursa: Dicționaru limbii românești

șoárece s. m., pl. șoáreci
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

șoarece m. mic cuadruped rozător și foarte stricăcios unde se încuiba. [Lat. SORICEM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȘOÁRECE, șoareci, s. m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit și cu coada lungă și subțire (Mus musculus). ◊ Șoarece de bibliotecă, se spune despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas șoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele = a-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. În gaură (sau bortă) de șoarece = în cea mai ferită, mai dosnică as¬cunzătoare, în gaură de șarpe. ◊ Compus: Șoarece-de-câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); șoarece-de-pădure = animal rozător care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: șoárec s. m.] – Lat. sorex, -icis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)