Am găsit 38 de definiții pentru cuvantul/cuvintele șleau:

ȘLEAU1, șleauri, s. n. Drum de țară natural, neamenajat, bătătorit de căruțe. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) pe șleau = a vorbi deschis, fără înconjur. ♦ (Rar) Firul unei ape curgătoare. [Var.: șleah s. n.] – Din pol. szlak, ucr. šljah.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



ȘLEAU2, șleauri, s. n. Fiecare dintre cele două curele groase, funii sau lanțuri care se prind de pieptul hamului și se leagă de crucea căruței sau a trăsurii trase de un animal; trăgătoare, ștreang. – Din ucr. šleja.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ȘLEAU3, șleauri, s. n. Pădure cu arbori de specii diferite. – Cf. germ. Schlehe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

șleau1, șlei, s.m. (înv.) 1. ulm. 2. copac bun de foc (porumbar, stejar etc.).
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

șleau2, șleauri, s.m. 1. (înv. și reg.) drum bătătorit, neamenajat (de mare circulație); itinerar, traseu; (în expr.) a da pe șleau = a aduce pe calea cea bună. 2. (reg.; în forma: șleah) șosea. 3. (pop.) făgaș lăsat (pe drum) de roțile unui vehicul; (în expr.) a merge pe șleau = a reuși; a avea spor; a merge șleau = a se desfășura în mod curgător. 4. (reg.) jgheab prin care se scurge mustul din teasc. 5. (reg.) curs al unei ape. 6. (pop. și fam.; în loc. adv.) pe șleau = de-a dreptul fără înconjur. 7. (reg.) loc de trecere prin gard sau peste gard. 8. (reg.) loc deschis, expus vântului; spulberiș. 9. (reg.; în forma: șleu) loc plan pe vârful unui munte; coamă de munte sau de deal.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

șleau3, șleauri, s.n. 1. (pop.) fiecare dintre cele două curele groase, funii sau lanțuri care leagă pieptarul hamului de orcic (v.). 2. (reg.; în forma: jleau) bucarul hamului. 3. (reg.) ham. 4. (reg.) parte a crucii căruței de care se prinde orcicul. 5. (reg.) vergea de care se prinde orcicul la căruța cu hulube.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

șleau4, șleauri, s.n. (reg.) 1. (în sintagmă) pădure de șleau = pădure cu arbori de specii diferite (în care predomină stejarul). 2. (cu sens colectiv; în sintagmă) lemn de șleau = lemn de foc provenit dintr-o pădure de șleau (v.).
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

șleau5 s.n. (reg.) noroi foarte apos.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

șleáu (-uri), s. n.1. Urmă, dîră lăsată de roți pe sol. – 2. Drum natural, nepregătit, indicat numai de urmele lăsate de vehicule. – 3. Drum, rută. – Pe șleau, fără înconjur. – Var. Mold. șeah, înv. șleav. Pol. szlach, sznak, rut. šljak (Tiktin; Candrea; cf. Cihac, II, 390).
Sursa: Dicționarul etimologic român

șleáu (-uri), s. n. – Trăgătoare, ștreang tras de cai. – Var. șleah. Pol. szla, szleja, rut. slyjá, din sl. silo „laț” (Cihac, II, 390; Tiktin). Der. din săs. Schlîf (Lacea, Dacor., III, 745) este mai puțin probabilă.
Sursa: Dicționarul etimologic român

3) șleaŭ m., pl. ei (o silabă, d. germ. schlehe, porumbar). Un fel de copac bun de foc (porumbar orĭ un fel de stejar ?).
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) șleaŭ (vest) și șleah (est) n., pl. urĭ (o silabă, d. rus. sleiá, rut. šliĭá, hamurile de pe spinare; pol. szleja. szla, ceh. szle, d. germ. schleife). Trăgătoare, curea groasă și lungă de vre-o doĭ metri (cîte una de fiecare parte) cu care se leagă calu de crucea trăsuriĭ cu doĭ caĭ. – În vest și șleav, șleaf, în nord șlih.
Sursa: Dicționaru limbii românești

1) șleaŭ (vest) și șleah (est) n., pl. urĭ (o silabă, d. rut. šlĕah, pol. szlach, szlak, drum bătut, d. mgerm. slage, urmă, ngerm. schlagen, a bate, scglagbahn, drum bătut. Cp. cu turc. ișlek, bătăturit. V. și pistă). Drum mare și ob. al carelor: a merge pe șleah. Pe șleah, de-a dreptu, fără ocolurĭ, fără perifraze: a spune pe șleaŭ. – În vest și șeaf și șleav. La Isp. (CL. 12, 204) șlec. Cp. cu praf, prav, praŭ; stuf, stuh; stîrv, stîrf; vîrf, vîrv ș. a. V. hățaș 1.
Sursa: Dicționaru limbii românești

șleau1 (ulm) (rar) s. m., art. șleául; pl. șlei, art. șléii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

șleau2 (drum de țară, ștreang, pădure) s. n., art. șleául; pl. șleáuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

șleau n. drumul cel mare: carul din șleau când iese, îndată se sfărâmă; pe șleau, pe drumul bătut, fig. deadreptul, fără ocoluri: i-am zis pe șleau. [Mold. șleah = pol. SZLACH].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȘLEAU1, șleauri, s. n. Drum de țară natural, neamenajat, bătătorit de căruțe. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) pe șleau = a vorbi deschis, fără înconjur. ♦ (Rar) Firul unei ape curgătoare. [Var.: șleah s. n.] – Din pol. szlak, ucr. šljah.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȘLEAU2, șleauri, s. n. Fiecare dintre cele două curele groase, funii sau lanțuri care se prind de pieptarul hamului și se leagă de crucea căruței ori a trăsurii trase de un animal; trăgătoare, ștreang. – Din ucr. šleja.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȘLEAU3, șlei, s. n. Pădure cu arbori de specii diferite. [PI. și: șleauri] – Cf. germ. Schlehe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȘLEAU1, șleauri, s. n. Drum de țară natural, neamenajat, bătătorit de căruțe. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) pe șleau = a vorbi deschis, fără înconjur. ♦ (Rar) Firul unei ape curgătoare. [Var.: șleah s. n.] – Din pol. szlak, ucr. šljah.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ȘLEAU2, șleauri, s. n. Fiecare dintre cele două curele groase, funii sau lanțuri care se prind de pieptul hamului și se leagă de crucea căruței sau a trăsurii trase de un animal; trăgătoare, ștreang. – Din ucr. šleja.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ȘLEAU3, șleauri, s. n. Pădure cu arbori de specii diferite. – Cf. germ. Schlehe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

șleau1, șlei, s.m. (înv.) 1. ulm. 2. copac bun de foc (porumbar, stejar etc.).
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

șleau2, șleauri, s.m. 1. (înv. și reg.) drum bătătorit, neamenajat (de mare circulație); itinerar, traseu; (în expr.) a da pe șleau = a aduce pe calea cea bună. 2. (reg.; în forma: șleah) șosea. 3. (pop.) făgaș lăsat (pe drum) de roțile unui vehicul; (în expr.) a merge pe șleau = a reuși; a avea spor; a merge șleau = a se desfășura în mod curgător. 4. (reg.) jgheab prin care se scurge mustul din teasc. 5. (reg.) curs al unei ape. 6. (pop. și fam.; în loc. adv.) pe șleau = de-a dreptul fără înconjur. 7. (reg.) loc de trecere prin gard sau peste gard. 8. (reg.) loc deschis, expus vântului; spulberiș. 9. (reg.; în forma: șleu) loc plan pe vârful unui munte; coamă de munte sau de deal.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

șleau3, șleauri, s.n. 1. (pop.) fiecare dintre cele două curele groase, funii sau lanțuri care leagă pieptarul hamului de orcic (v.). 2. (reg.; în forma: jleau) bucarul hamului. 3. (reg.) ham. 4. (reg.) parte a crucii căruței de care se prinde orcicul. 5. (reg.) vergea de care se prinde orcicul la căruța cu hulube.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

șleau4, șleauri, s.n. (reg.) 1. (în sintagmă) pădure de șleau = pădure cu arbori de specii diferite (în care predomină stejarul). 2. (cu sens colectiv; în sintagmă) lemn de șleau = lemn de foc provenit dintr-o pădure de șleau (v.).
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

șleau5 s.n. (reg.) noroi foarte apos.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

șleáu (-uri), s. n.1. Urmă, dîră lăsată de roți pe sol. – 2. Drum natural, nepregătit, indicat numai de urmele lăsate de vehicule. – 3. Drum, rută. – Pe șleau, fără înconjur. – Var. Mold. șeah, înv. șleav. Pol. szlach, sznak, rut. šljak (Tiktin; Candrea; cf. Cihac, II, 390).
Sursa: Dicționarul etimologic român

șleáu (-uri), s. n. – Trăgătoare, ștreang tras de cai. – Var. șleah. Pol. szla, szleja, rut. slyjá, din sl. silo „laț” (Cihac, II, 390; Tiktin). Der. din săs. Schlîf (Lacea, Dacor., III, 745) este mai puțin probabilă.
Sursa: Dicționarul etimologic român

3) șleaŭ m., pl. ei (o silabă, d. germ. schlehe, porumbar). Un fel de copac bun de foc (porumbar orĭ un fel de stejar ?).
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) șleaŭ (vest) și șleah (est) n., pl. urĭ (o silabă, d. rus. sleiá, rut. šliĭá, hamurile de pe spinare; pol. szleja. szla, ceh. szle, d. germ. schleife). Trăgătoare, curea groasă și lungă de vre-o doĭ metri (cîte una de fiecare parte) cu care se leagă calu de crucea trăsuriĭ cu doĭ caĭ. – În vest și șleav, șleaf, în nord șlih.
Sursa: Dicționaru limbii românești

1) șleaŭ (vest) și șleah (est) n., pl. urĭ (o silabă, d. rut. šlĕah, pol. szlach, szlak, drum bătut, d. mgerm. slage, urmă, ngerm. schlagen, a bate, scglagbahn, drum bătut. Cp. cu turc. ișlek, bătăturit. V. și pistă). Drum mare și ob. al carelor: a merge pe șleah. Pe șleah, de-a dreptu, fără ocolurĭ, fără perifraze: a spune pe șleaŭ. – În vest și șeaf și șleav. La Isp. (CL. 12, 204) șlec. Cp. cu praf, prav, praŭ; stuf, stuh; stîrv, stîrf; vîrf, vîrv ș. a. V. hățaș 1.
Sursa: Dicționaru limbii românești

șleau1 (ulm) (rar) s. m., art. șleául; pl. șlei, art. șléii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

șleau2 (drum de țară, ștreang, pădure) s. n., art. șleául; pl. șleáuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

șleau n. drumul cel mare: carul din șleau când iese, îndată se sfărâmă; pe șleau, pe drumul bătut, fig. deadreptul, fără ocoluri: i-am zis pe șleau. [Mold. șleah = pol. SZLACH].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȘLEAU1, șleauri, s. n. Drum de țară natural, neamenajat, bătătorit de căruțe. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) pe șleau = a vorbi deschis, fără înconjur. ♦ (Rar) Firul unei ape curgătoare. [Var.: șleah s. n.] – Din pol. szlak, ucr. šljah.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȘLEAU2, șleauri, s. n. Fiecare dintre cele două curele groase, funii sau lanțuri care se prind de pieptarul hamului și se leagă de crucea căruței ori a trăsurii trase de un animal; trăgătoare, ștreang. – Din ucr. šleja.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȘLEAU3, șlei, s. n. Pădure cu arbori de specii diferite. [PI. și: șleauri] – Cf. germ. Schlehe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)