Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele șapte:

ȘÁPTE num. card., s. m. 1. Num. card. Număr având în numărătoare locul între șase și opt și care se indică prin cifra 7 sau VII. ◊ (Adjectival) Au trecut șapte ani de atunci.Expr. A lua șapte piei de pe om (sau de pe o vită) = a sili pe cineva să muncească peste puterile sale. A umbla pe șapte cărări = a fi beat. A (nu) avea cei șapte ani de acasă = a (nu) fi fost (bine) educat în copilărie. ◊ (Substantivat) Scrie un șapte.Expr. Bea (sau mănâncă) cât șapte = bea (sau mănâncă) foarte mult. A nu (se) da pe șapte = a (se) considera mai bun, mai capabil etc., decât mulți alții. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Tomul șapte. ◊ (În componența numeralului multiplicativ corespunzător) De șapte ori pe atâta. (În componența numeralului distributiv corespunzător) Le dă câte șapte pâini. 2. S. m. Compus: (Bot.) șapte-degete = plantă erbacee cu tulpina târâtoare, cu frunze dințate și cu flori purpurii (Comarum palustre). [Var.: (reg.) șépte num. card.] – Lat. septem.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



șápte num. – Număr între șașe și opt. – Var. Mold. șepte. Mr. șapte, megl. șapti, istr. sǫpte. Lat. sĕptem (Pușcariu 1514; REW 7830), cf. vegl. sapto, it. sette, prov., cat. set, fr. sept, sp. siete, port. sete.Der. șeptar, s. m. (carte de joc de șapte puncte); înșeptit, adj. (multiplicat cu șapte); șeptime, s. f. (a șaptea parte).
Sursa: Dicționarul etimologic român

șápte num. cardinal (lat. sĕptem, vgr. ῾eptá, scr. saptan, got. sibun, germ. sieben; it. sette, pv. cat. set, fr. sept, sp. siete, pg. sete). Vest. Șase plus unu: săptămîna are șapte zile. S. m. Număru saŭ cifra 7: un 7, doĭ 7 saŭ doĭ de 7. – În est lit. șepte, pop. șăptĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

șápte num.; 7/VII
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

șapte num. număr ce vine imediat după șase. [Mold. Tr. șepte = lat. SEPTEM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȘÁPTE num. card., s. m. 1. Num. card. Număr având în numărătoare locul între șase și opt și care se indică prin cifra 7 sau VII. ◊ (Adjectival) Au trecut șapte ani de atunci. (Expr.) A lua șapte piei de pe om (sau de pe o vită) = a sili pe cineva să muncească peste puterile sale. A umbla pe șapte cărări = a fi beat. A (nu) avea cei șapte ani de acasă = a (nu) fi fost (bine) educat în copilărie. ◊ (Substantivat) Scrie un șapte. (Expr.) Bea (sau mănâncă) cât șapte = bea (sau mănâncă) foarte mult. A nu (se) da pe șapte = a (se) considera mai bun, mai capabil etc., decât mulți alții. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Tomul șapte. ◊ (în componența numeralului multiplicativ corespunzător) De șapte ori pe atâta. ◊ (în componența numeralului distributiv corespunzător) Le dă câte șapte pâini. 2. S. m. Compus: (Bot.) Șapte-degete = plantă erbacee cu tulpina târâtoare, cu frunze dințate și cu flori purpurii (Comarum palustre). [Var.: (reg.) șépte num. card.] – Lat. septem.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)