ÎNVINOVĂȚÍRE, învinovățiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinovăți și rezultatul ei; învinuire, acuzare. – V. învinovăți.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
învinovățíre s. f., g.-d. art. învinovățírii; pl. învinovățíriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită învinovățire f. acuzațiune, inculpare.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ÎNVINOVĂȚÍRE, învinovățiri, s. f. Acțiunea de a (se) învinovăți și rezultatul ei; învinuire, acuzare. – V. învinovăți.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
învinovățire - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul învinovăți
