Am găsit 12 definiții pentru cuvantul/cuvintele îngădui:

ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



îngăduí (îngắdui, îngăduít), vb.1. A permite, a lăsa. – 2. A admite, a accepta, a se învoi. – 3. A îndura, a suporta. – 4. A slăbi, a diminua, a domoli. – 5. A ierta, a absolvi, a scuti de (o pedeapsă). – 6. A aștepta, a avea răbdare. – 7. (Refl.) A se înțelege, a se avea bine. Mag. engedni (Cihac, II, 50; Tiktin; DAR; Gáldi, Dict., 93), cf. bg. din Trans. enieduva (Miklosich, Bulg., 121). – Der. îngăduială (var. îngăduință), s. f. (permisiune, voie; concesie; toleranță; cedare; răbdare; păsuire, răgaz); îngăduitor, adj. (tolerant, răbdător); neîngăduitor, adj. (intolerant); neîngăduință, s. f. (intoleranță).
Sursa: Dicționarul etimologic român

îngắduĭ și -ĭésc, a v. tr. (ung. engedni). Permit: a îngădui să treacă cineva, cuĭva să treacă. V. intr. Aștept, tolerez: îngăduĭ pînă mîne [!]. V. refl. Mă împac, mă învoĭesc: aceștĭ oamenĭ se îngăduĭe unu cu altu, unu pe altu, împreună, între eĭ. – Vechĭ și agắduĭ și agắdăĭ. V. pogodesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești

îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

îngăduì v. 1. a avea răbdare, a păsui: îngădue până mâine; 2. a permite: e îngăduit fiecăruia; 3. a se învoi: voinic tânăr, cal bătrân, greu se îngădue la drum CR. [Ung. ENGEDNI].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

îngăduí (îngắdui, îngăduít), vb.1. A permite, a lăsa. – 2. A admite, a accepta, a se învoi. – 3. A îndura, a suporta. – 4. A slăbi, a diminua, a domoli. – 5. A ierta, a absolvi, a scuti de (o pedeapsă). – 6. A aștepta, a avea răbdare. – 7. (Refl.) A se înțelege, a se avea bine. Mag. engedni (Cihac, II, 50; Tiktin; DAR; Gáldi, Dict., 93), cf. bg. din Trans. enieduva (Miklosich, Bulg., 121). – Der. îngăduială (var. îngăduință), s. f. (permisiune, voie; concesie; toleranță; cedare; răbdare; păsuire, răgaz); îngăduitor, adj. (tolerant, răbdător); neîngăduitor, adj. (intolerant); neîngăduință, s. f. (intoleranță).
Sursa: Dicționarul etimologic român

îngắduĭ și -ĭésc, a v. tr. (ung. engedni). Permit: a îngădui să treacă cineva, cuĭva să treacă. V. intr. Aștept, tolerez: îngăduĭ pînă mîne [!]. V. refl. Mă împac, mă învoĭesc: aceștĭ oamenĭ se îngăduĭe unu cu altu, unu pe altu, împreună, între eĭ. – Vechĭ și agắduĭ și agắdăĭ. V. pogodesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești

îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

îngăduì v. 1. a avea răbdare, a păsui: îngădue până mâine; 2. a permite: e îngăduit fiecăruia; 3. a se învoi: voinic tânăr, cal bătrân, greu se îngădue la drum CR. [Ung. ENGEDNI].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)