Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele încetare:

ÎNCETÁRE s. f. Acțiunea de a înceta și rezultatul ei; întrerupere, oprire, sfârșit. ◊ Loc. adv. Fără (de) încetare = necontenit, neîncetat. ◊ Expr. Încetare din viață = moarte, deces. – V. înceta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



încetáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a înceta, sfîrșit: încetare din viață (moarte), încetare de plățĭ în comerciŭ (faliment), încetare de ostilitățĭ (armistițiŭ saŭ pace). Fără încetare, continuŭ, perpetuŭ, mereŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ÎNCETÁRE (‹ înceta) s. f. Acțiunea de a înceta; întrerupere; oprire; sfârșit. ◊ Î. din viață = deces, moarte. (Dr.) Î. a procesului penal = oprire a cursului urmăririi sau a judecății penale datorită unor cauza care, conform legii, împiedică continuarea lui (inexistența faptei ori lipsa caracterului infracțional al acesteia, amnistia, moartea învinuitului).
Sursa: Dicționar enciclopedic

încetáre s. f., g.-d. art. încetắrii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

încetare f. acțiunea de a înceta și rezultatul ei: întrerupere.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÎNCETÁRE s. f. Acțiunea de a înceta și rezultatul ei; întrerupere, oprire, sfârșit. ◊ Loc. adv. Fără (de) încetare = necontenit, neîncetat. ◊ Expr. Încetare din viață = moarte, deces. – V. înceta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

încetare - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul înceta