ÎNCETÁRE s. f. Acțiunea de a înceta și rezultatul ei; întrerupere, oprire, sfârșit. ◊ Loc. adv. Fără (de) încetare = necontenit, neîncetat. ◊ Expr. Încetare din viață = moarte, deces. – V. înceta.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
încetáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a înceta, sfîrșit: încetare din viață (moarte), încetare de plățĭ în comerciŭ (faliment), încetare de ostilitățĭ (armistițiŭ saŭ pace). Fără încetare, continuŭ, perpetuŭ, mereŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ÎNCETÁRE (‹ înceta) s. f. Acțiunea de a înceta; întrerupere; oprire; sfârșit. ◊ Î. din viață = deces, moarte. (Dr.) Î. a procesului penal = oprire a cursului urmăririi sau a judecății penale datorită unor cauza care, conform legii, împiedică continuarea lui (inexistența faptei ori lipsa caracterului infracțional al acesteia, amnistia, moartea învinuitului).Sursa: Dicționar enciclopedic încetáre s. f., g.-d. art. încetắriiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită încetare f. acțiunea de a înceta și rezultatul ei: întrerupere.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ÎNCETÁRE s. f. Acțiunea de a înceta și rezultatul ei; întrerupere, oprire, sfârșit. ◊ Loc. adv. Fără (de) încetare = necontenit, neîncetat. ◊ Expr. Încetare din viață = moarte, deces. – V. înceta.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
încetare - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul înceta
