Am găsit 12 definiții pentru cuvantul/cuvintele început:

ÎNCEPÚT, începuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) începe; începere. 2. Punct de plecare, moment inițial; parte care începe sau cu care se începe ceva. ◊ Loc. adv. De la (bun) început = din primele momente, din capul locului. De la (sau pe la, dintru ori întru) început = în (sau din) momentul inițial; din capul locului, din prima clipă. 3. (Înv.) Obârșie, origine, începătură. – V. începe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



ÎNCEPÚT, -Ă, începuți, -te, adj. v. ÎNCEPE. – [DEX '98]
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare

începút n., pl. urĭ (d. încep). Timpu de cînd saŭ locu de unde începe ceva, origine: începutu lupteĭ, începutu Dunăriĭ. Fig. Origine, fundament: începuturile lumiĭ. La început, cînd a început ceva: la începutu sărbăriĭ [!]. A face unuĭ lucru începutu, a-l începe (vorbind maĭ ales de fapte rele): acesteĭ nenorocirĭ invidia ĭ-a făcut începutu. – La Ur. din ceput [!], de la început.
Sursa: Dicționaru limbii românești

începút s. n., pl. începúturi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

început n. 1. primul pas într’o lucrare, primul moment în existență; 2. fig. fundament: sguduind ale lumii începuturi EM.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÎNCEPÚT, începuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) începe; începere. 2. Punct de plecare, moment inițial; parte care începe sau cu care se începe ceva. ◊ Loc. adv. De la (bun) început = din primele momente, din capul locului. De la (sau pe la, dintru ori întru) început = în (sau din) momentul inițial; din capul locului, din prima clipă. 3. (Înv.) Obârșie, origine, începătură. – V. începe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ÎNCEPÚT, începuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) începe; începere. 2. Punct de plecare, moment inițial; parte care începe sau cu care se începe ceva. ◊ Loc. adv. De la (bun) început = din primele momente, din capul locului. De la (sau pe la, dintru ori întru) început = în (sau din) momentul inițial; din capul locului, din prima clipă. 3. (Înv.) Obârșie, origine, începătură. – V. începe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ÎNCEPÚT, -Ă, începuți, -te, adj. v. ÎNCEPE. – [DEX '98]
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare

începút n., pl. urĭ (d. încep). Timpu de cînd saŭ locu de unde începe ceva, origine: începutu lupteĭ, începutu Dunăriĭ. Fig. Origine, fundament: începuturile lumiĭ. La început, cînd a început ceva: la începutu sărbăriĭ [!]. A face unuĭ lucru începutu, a-l începe (vorbind maĭ ales de fapte rele): acesteĭ nenorocirĭ invidia ĭ-a făcut începutu. – La Ur. din ceput [!], de la început.
Sursa: Dicționaru limbii românești

începút s. n., pl. începúturi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

început n. 1. primul pas într’o lucrare, primul moment în existență; 2. fig. fundament: sguduind ale lumii începuturi EM.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÎNCEPÚT, începuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) începe; începere. 2. Punct de plecare, moment inițial; parte care începe sau cu care se începe ceva. ◊ Loc. adv. De la (bun) început = din primele momente, din capul locului. De la (sau pe la, dintru ori întru) început = în (sau din) momentul inițial; din capul locului, din prima clipă. 3. (Înv.) Obârșie, origine, începătură. – V. începe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

început - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul începe